PROIECT Tatuajele şi piercingurile pentru gravide şi nevăzători, interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatuajele şi piercing-urile vor fi interzide pentru anumite categorii de persoane FOTO Adevărul
Tatuajele şi piercing-urile vor fi interzide pentru anumite categorii de persoane FOTO Adevărul

Saloanele şi cabinetele de înfrumuseţare nu vor mai avea voie să tatueze sau să le pună piercinguri orbilor, bolnavilor psihic, gravidelor şi pacienţilor cu SIDA, hepatită sau diabet zaharat, iar piercingurile în zona organelor sexuale vor fi interzise minorilor, conform unui proiect de ordin al Ministerului Sănătăţii.

Mai exact, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, angajaţii acestor cabinete nu vor mai avea voie să tatueze sau să pună piercing-uri persoanelor care au diabet zaharat, hemofilie, boli de inimă ori dermatologice, alergii, hepatită, SIDA sau boli psihice, prevede documentul pus în dezbatere de MS, potrivit Mediafax.

De asemenea, instituţia vrea să interzică tatuarea şi montarea de piercing-uri şi pentru femeile gravide sau care alăptează şi persoanelor nevăzătoare.

Piercing sau tautaj unui minor, numai dacă acesta vine cu părinţii

Potrivit proiectului, este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.

„Se pot executa proceduri de piercing corporal persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani şi de tatuare artistică şi cosmetică persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, numai în situaţia în care minorul este însoţit de părinte, tutore sau curator, după caz”, prevede acelaşi document.

Piercing-urile nu vor putea fi făcute la nivelul organelor sexuale decât celor care au împlinit 18 ani, fiind totodată interzisă "efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale".

Normele de igienă impuse de Ministerul Sănătăţii

În ce priveşte normele de igienă impuse în saloanele de tataje, pistolul utilizat în piercingul urechii trebuie curăţat, dezinfectat sau sterilizat după fiecare utilizare. Acelaşi lucru este obligatoriu în cazul bijuteriilor metalice, în timp ce bijuteriile din bioflex şi plastic vor putea fi refolosite la alte persoane.

Conform aceluiaşi proiect, „perioada dintre deschiderea sterilizatorului şi inserţia bijuteriei trebuie să fie cât mai scurtă posibil: bijuteria, răcită în interiorul sterilizatorului închis, se inserează de către operator în decurs de un minut de la scoaterea acesteia din sterilizator", în condiţiile în care "respectarea acestui timp de lucru minimizează riscul de apariţie a infecţiilor”.

În cazul bijuteriilor destinate piercing-ului, tijele trebuie să fie din inox chirurgical sau anodizat cu titanium. Bijuteriile trebuie să fie însoţite de certificate de conformitate privind compoziţia chimică a metalului şi certificate de calitate, emise de producător.

Proiectul reglementează şi modul în care trebuie organizate saloanele de tatuaje şi piercing, precum şi echipamentul pe care trebuie să îl poarte personalul acestora.

Astfel, în timpul desfăşurării procedurii de piercing, tatuare şi implantare dermală, îi este interzisă "operatorului purtarea de inele, brăţări, ceasuri sau alte obiecte decorative pe mâini", se arată în proiect.

Personalul trebuie să folosească echipament de lucru, lavabil, curat şi dezinfectat sau de unică folosinţă şi să poarte bonetă mască şi ochelari, iar în cazul în cazul în care se anticipează posibilitatea de murdărire, trebuie folosite mâneci şi şorţ impermeabil.

Aerul condiţionat, obligatoriu în camera de lucru

Prin acelaşi proiect de act normativ se cere în mod expres ca spaţiile de desfăşurare a activităţilor de tatuare, piercing sau implantare dermală să aibă incinte separate.

Pe de altă parte, în spaţiul de recepţie în care sunt primiţi clienţii trebuie puse la vedere toate autorizaţiile, certificatele, aprobările şi sfaturile de îngrijre pentru tatuaje, piercing-uri şi implanturi de piele.

Încăperea destinată lucrului în sine trebuie să aibă o suprafaţă minimă de şase metri pătraţi, lumină naturală, aer condiţionat şi ventilator. Spaţiul pentru păstrarea şi sterilizarea instrumentarului trebuie să respecte normele valabile şi în cazul cabinetelor medicale şi de medicină dentară.

Pentru realizarea tatuajelor şi piercingurilor, reprezentanţii saloanelor trebuie să aibă, în mod obligatoriu, fotoliu pat pentru client, masă de lucru pentru pigmenţi şi compartimente pentru materiale, scaun pentru operator, cutii cu capac şi dezinfectant pentru instrumentarul folosit, cutie specială pentru ace şi coş de gunoi. Temperatura din camera de lucru trebuie să fie confortabilă şi să nu se situeze sub 22 de grade, conform proiectului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite