Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii aduc veşti bune pentru sfârşitul lunii mai. Deşi în următoarele zile, media temperaturilor maxime va scădea puţin, de la 24 de grade la 20, în minivacanţa de 1 iunie, ne vom putea bucura de temperaturi diurne de 28-29 de grade, chiar peste mediile specifice perioadei.

Concret, săptămâna aceasta temperaturile vor scădea în primele zile, pentru ca la sfârşitul lunii, vremea să devină deosebit de caldă, mercurul din termometre urmând să atingă şi 29 grade. Temperaturile nocturne vor fi relative constante până pe la sfârşitul primei săptămâni din iunie, uneori coborând şi la 9 grade. Probabilitatea de averse va fi ridicată în fiecare zi, iar în intervalul 24-28 Mai acestea vor apărea mai frecvent şi vor fi mai intense, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 22 mai- 4 iunie 2017. 

Mai exact, în Banat, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 24 de grade, apoi va scădea cu aproximativ 4 grade. Din data de 28 mai, vremea se va încălzi, astfel încăt, în primele zile din luna iunie, se va ajunge la o medie a temperaturilor diurne de 28...29 de grade (peste mediile climatologice specifice perioadei). Temperaturile nocturne vor fi relativ constante până în ziua de 25 mai şi vor avea o medie de 12...13 grade. Ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni, ele vor scădea şi vor ajunge la 9 grade. În cea de a doua săptămână, minimele termice vor fi în creştere, iar în ultimele zile de prognoză, media lor va depăşi 14 gade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse şi mai intense în intervalul 24 – 26 mai.

În Crişana, în primele zile de prognoză, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 24 de grade. Între 25 şi 27 mai se va răci, până la o medie a maximelor de 19...20 de grade, apoi se va încălzi, astfel la început de iunie, media acestora va depăşi 27 de grade. Media temperaturile minime va scădea uşor şi treptat, de la 11...12 grade în prima dimineaţă, până la 8 grade în data de 28 mai. În cea de a doua săptămână se va resimţi o încălzire şi pe parcursul nopţilor şi se va ajunge la sfârşitul intervalului de prognoză la o medie a valorilor nocturne de 14 grade. Temporar vor fi averse, îndeosebi în prima săptămână de prognoză, iar în intervalul 24 – 26 mai se vor înregistra şi cantităţi mai importante de apă.

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză, media maximelor diurne va avea valori între 22 de grade în primele zile şi 17 grade în zilele de 25 şi de 26 mai. În cea de a doua săptămână se va încălzi treptat, iar spre final se vor atinge medii de 26...27 de grade, mai ridicate decât în mod normal la această dată. Temperaturile diurne vor oscila între 6...7 grade (la începutul şi la mijlocul intervalului de prognoză) şi 11...12 grade (în ultimele zile). Probablilitatea pentru averse va fi ridicată în fiecare zi, iar în intervalul 24 – 28 mai acestea vor apărea mai frecvent şi vor fi mai intense.

În Maramureş, la începutul intervalului, temperaturile maxime vor avea o medie de 23 de grade. Până în data de 25 mai se va răcori (media va ajunge la 18 grade), apoi se va resimţi o nouă creştere a valorilor termice, a căror medie va ajunge să depăşească 26 de grade, după data de 1 iunie. Minimele termice vor avea, în prima săptămână, valori medii între 7 şi 12 grade, pentru ca în cea de a doua săptămână să crească continuu spe 13...14 grade. Temporar vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în intervalul 24-27 mai.

În Moldova, până la mijlocul primei săptămâni de prognoză, mediile temperaturilor maxime vor fi de 20...23 de grade, iar cele ale minimelor, de 9...12 grade. Vremea se va răci în intervalul 25 - 27 mai, astfel încât media temperaturilor maxime nu va depăşi 18...19 grade, pentru ca ulterior, începând cu data de 28 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire. Astfel, mediile temperaturilor maxime vor creşte de la 20...22 de grade, până spre 24...26 şi chiar 28 de grade, în primele zile ale lunii iunie. Mediile temperaturilor nocturne nu vor avea variaţii semnificative, acestea urmând a oscila în general între 10 şi 14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, cu totul izolat posibil însemnate cantitativ, va fi mai ridicată în perioada 24 – 28 mai.

În Dobrogea, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologic specifice pentru această regiune în perioada 22 -28 mai, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea a minimelor va fi de 10...12 grade. Din data de 29 mai, vremea va intra întrun proces de încălzire uşoară şi treptată de la valori medii diurne de 21...22 de grade, până la valori de 23...25 de grade în special în perioada 1 - 3 iunie. Vor creşte treptat şi mediile temperaturilor minime, de la 12...13 grade, până spre 14...16 grade spre sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată la începutul intervalului, apoi în special în perioada 25 - 29 mai, pentru ca ulterior, doar trecător şi pe arii restrânse în timpul după-amiezelor să fie condiţii pentru ploi de scurtă durată

În Muntenia, în intervalul 22 – 25 mai, regimul termic nu va avea variaţii semnificative, medile temperaturilor maxime, urmând să fie de 22...24 de grade. Vremea se va răci în perioada 26 -28 mai, astfel încât media temperaturilor maxime să fie de 20...21 de grade. Începând din data de 29 mai vremea va intra într-un proces de încălzire, plecând de la valori maxime medii de 22...24 de grade spre 28...29 de grade spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Mediile minimelor vor creşte uşor şi treptat, de la 10...11 grade, în prima săptămână, până spre 12...14 posibil chiar 16 grade la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată la începutul intervalului de prognoză şi din nou în perioada 25 - 28 mai.

În Oltenia, în intervalul 22 - 27 mai, media temperaturilor maxime va fi de 22...24 de grade, valori mai coborâte, în jurul a 20 de grade, urmând a se înregistra în data 26 mai. Începând din 28 mai vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, ce se va concretiza printr-o medie regională a temperaturilor maxime de 24...26 de grade până la 28...29 de grade spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele nocturne nu se vor modifica semnificativ în perioada 22 - 29 mai, urmând a se încadra între 10 şi 12 grade. În a doua săptămână de prognoză şi acestea vor creşte treptat, de la 11...12 grade spre 13...15 grade la sfârşitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în perioada 22 - 30 mai.

La munte, la începutul intervalului, media temperaturilor maxime va fi de 13...15 grade, iar a celor minime de 4...6 grade. În perioada 25...27 mai vremea se va răci, până spre medii ale maximelor în jur de 9 grade şi de 2 grade ale celor minime. În a doua săptămână de prognoză vremea va deveni caldă, cu medii ale valorilor diurne de temperatură de 17...18 grade şi minime de 8...10 grade la început de iunie. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar aversele vor fi pe arii mai exinse şi, posibil, mai însemnate cantitativ în intervalul 24...28 mai.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite