Prognoza meteo pe două săptămâni. După caniculă, vine ploaia. Când se îndreaptă vremea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna aceasta debutează cu o vreme caniculară în aproape toată ţară, însă începând cu 14 iulie se va răci în toate regiunie, temperaturile scăzând chiar şi cu zece grade. Asta potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie care a emis prognoza meteo valabilă pentru perioada 11 – 24 iulie. Cu toate acestea, de săptămâna viitoare se va încălzi din nou.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Banat

După vremea călduroasă din primele trei zile ale intervalului de prognoză, caniculară în orele miezii mai ales în zona de câmpie a regiunii, va urma o scădere semnificativă a valorilor termice, până la o medie regională de 24 de grade a maximelor diurne şi de aproximativ 12 grade a minimelor nocturne - valori mult mai scăzute decât cele climatologic specifice mijlocului lunii iulie. 

Dar, începând din data de 18 iulie, vremea se va încălzi treptat, astfel că în intervalul 20 - 24 iulie se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 30...32 de grade şi minime de 16...18 grade.

În perioada 14 - 17 iulie, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate. În restul intervalului de prognoză, doar sporadic şi pe spaţii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată, cu o probabilitate ceva mai mare de apariţie spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Crişana

În primele trei zile valorile termice diurne vor caracteriza o vreme călduroasă, local caniculară marţi şi miercuri (12 şi 13 iulie), când media regională a maximelor termice va fi de 34 de grade, în timp ce minimele termice vor ajunge să se situeze în jurul unei medii de 18 grade în dimineţile de 13 şi 14 iulie. 

Ulterior, temperatura aerului va scădea accentuat, astfel că până în jurul datei de 17 iulie va predomina o vreme răcoroasă, cu maxime diurne, în medie, de numai 23...26 de grade şi minime în jur de 12 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni temperaturile vor fi în creştere treptată spre medii de 29...31 de grade ale maximelor termice şi de 15...17 grade ale celor minime.

Vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în perioada 13 - 17 iulie, când se vor înregistra cantităţi de apă însemnate, iar în rest ploile se vor semnala pe arii mai restrânse şi vor fi mai puţin importante cantitativ.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Transilvania

Perioada cu vreme călduroasă, pe arii restrânse caniculară, din prima jumătate a primei săptămâni de prognoză, va fi urmată de o scădere semnificativă a valorilor termice, în special a celor diurne, ce vor ajunge să se situeze în jurul unei medii de 22 de grade în intervalul 15 - 17 iulie. 

Şi minimele termice vor fi în scădere între 15 şi 18 iulie, de la o medie regională de 15 grade, în jurul datei de 14 iulie, spre 10 grade în dimineţile de 17 şi 18 iulie. 

În cea de-a doua săptămână, vremea se va încălzi treptat, devenind chiar călduroasă după 22 iulie, cu o medie a valorilor diurne de 30 de grade, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de 15 grade.

Vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată, cu ploi pe spaţii relativ extinse şi cantităţi de apă însemnate, în special în perioada 14 - 17 iulie şi din nou după 22 iulie.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Maramureş

Prima săptămână de prognoză va fi caracterizată de o vreme călduroasă, între 11 - 13 iulie, cu medii ale maximelor de până la 32 de grade şi ale minimelor de 15...17 grade, urmată de o răcorire în perioada 14 - 18 iulie, în care mediile valorilor diurne vor fi de 21...22 de grade, iar în orele dimineţilor vor fi temperaturi de 11...12 grade. 

Cea de-a doua săptămână va debuta cu un proces de încălzire a vremii, astfel că după data de 21 iulie vremea va deveni călduroasă - media regională a valorilor diurne se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar a celor nocturne va fi de 15...16 grade.

În perioada 14-17 iulie instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată, iar ploi pe spaţii mai extinse şi, posibil, însemnate cantitativ se vor semnala si după data de 22 iulie.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Moldova

În perioada 11-14 iulie, vremea va fi călduroasă, local caniculară, procesul de încălzire resimţindu-se şi la valorile nocturne, a căror medie va creşte de la 14 la 18 grade. Între 15 şi 18 iulie, zilele vor fi caracterizate de temperaturi maxime, în medie, de 24...26 de grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi răcoroase, cu minime a căror medie regională va fi de 13...15 grade. 

În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va redeveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 30...32 de grade, iar cele ale minimelor se vor încadra ecartului 15...19 grade.

Pentru 14-19 iulie şi 22-24 iulie se estimează o accentuare a instabilităţii atmosferice.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Dobrogea

În perioada 11-14 iulie, vremea va fi călduroasă, devenind local caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime ce va ajunge la 33 de grade, procesul de încălzire resimţindu-se şi la valorile nocturne, a căror medie va creşte de la 17 la 20 de grade. 

Între 15 şi 18 iulie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 25...29 de grade, iar nopţile şi dimineţile vor avea minime termice a căror medie regională va fi de 16...18 grade. În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va redeveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime urcând la 31...32 de grade, iar cele ale minimelor situându-se între 17 şi 21 de grade.

Între 15-18 iulie şi spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni va creşte probabilitatea de apariţie a averselor.

   

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Muntenia

În perioada 11-14 iulie, media temperaturilor maxime va creşte de la 30 la 35 de grade, cu caniculă şi disconfort termic în extindere de la o zi la alta, procesul de încălzire resimţindu-se şi la valorile nocturne, a căror medie va urca spre 18...19 grade. 

Între 15 şi 18 iulie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 26...29 de grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi răcoroase, cu minime a căror medie va fi de 13...15 grade. În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 32...33 de grade, iar minimele nocturne vor fi de 16...19 grade.

În intervalele 14-18 iulie şi 22-24 iulie, vor fi averse, cu probabilitate mai mare în zona deluroasă.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Oltenia

În perioada 11-14 iulie, media temperaturilor maxime va creşte de la 31 la 35 de grade, cu caniculă şi disconfort termic în extindere de la o zi la alta, procesul de încălzire resimţindu-se şi la valorile nocturne, a căror medie va urca spre 18...19 grade. Între 15 şi 18 iulie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 25...28 de grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi răcoroase, cu minime a căror medie va fi de 13...15 grade. 

În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 32...33 de grade. Minimele nocturne vor fi de 15...18 grade.

Pentru 14-18 iulie şi 22-24 iulie se estimează o instabilitate atmosferică mai accentuată şi o creştere a probabilităţii de apariţie a averselor.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru zona de munte

În perioada 11-14 iulie, procesul de încălzire a vremii se va concretiza prin creşterea mediei temperaturilor maxime de la 21 la 24 de grade, iar temperaturile minime vor creşte şi ele, în medie, de la 9 la 14 grade. 

Între 15 şi 18 iulie vremea va fi răcoroasă, astfel încât zilele vor fi caracterizate de temperaturi, în medie, de 13...16 grade, iar nopţile şi dimineţile vor avea minime a căror medie va fi de 6...9 grade. În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 20...21 de grade, iar cele ale minimelor situându-se între 8 şi 12 grade.

Intervalele 14-19 iulie şi 22-24 iulie vor avea o instabilitate atmosferică accentuată, cu averse izolat însemnate cantitativ.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite