Prognoza meteo pe două săptămâni. Ne aşteaptă zile caniculare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit ANM, începând de luni până pe 4 august, vom avea parte şi de zile caniculare  FOTO Adevărul
Potrivit ANM, începând de luni până pe 4 august, vom avea parte şi de zile caniculare  FOTO Adevărul

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de luni până pe 4 august 2013, vremea se va încălzi treptat în toată ţară,  astfel încât vom avea parte şi de zile caniculare, cu temperaturi ce vor ajunge la 36 de grade Celsius.

BANAT. Temperaturile vor creşte de la 29 de grade în jur de 36 de grade, în apropierea zilelor de 28 şi 29 iunie. Din 30 iulie, vremea se va răcori uşor, însă se va menţine călduroasă până în 4 august, când temperaturile maxime vor atinge 34 de grade Celsius. În săptămâna 22-28 iulie, temperaturile minime vor urca la 20 de grade Celsius, pentru ca ulterior acestea sămarcheze o scădere uşoară, fără a coborî în nicio noapte sub 18 grade Celsius.

CRIŞANA: Până pe 28 iulie vremea se va încălzi treptat. Astfel, temperaturilor maxime creşte până la 35…36 de grade Celsius. Începând din 31 iulie vremea se va răcori uşor, însă se va menţine călduroasă până în 4 august, când temperaturilor maxime vor fi în jur valorii de 33 de grade Celsius. În prima săptămână din august se va produce şi creşterea temperaturilor minime până la 19 grade Celsius, iar ulterior acestea vor marca o scădere uşoară, fără a coborî în nici o noapte sub 17 grade Celsius.

TRANSILVANIA. Temperaturile maxime nu vor depăşi 28 de grade Celsius în zilele de 22-24 iulie, dar apoi vor creşte, astfel că în weekend şi la începutul săptămânii viitoare se va ajunge la o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi de 35…36 de grade Celsius.

Între 31 iulie şi 4 august se vor înregistra valori termice medii diurne apropiate de norme, în jurul a 31 de grade Celsius. Între 22 şi 25 iulie, temperaturile minime vor avea mici variaţii, în jurul a 11...12 grade Celsius, dar până la sfârşitul lunii iulie vor fi în creştere, atingând un maxim de aproximativ 16 grade şi ulterior nu vor mai coborî sub 14 grade Celsius.

MARAMUREŞ: Temperaturile maxime nu vor depăşi, în medie, 28 de grade Celsius în primele zile ale săptămânii, dar apoi vor creşte, astfel că în week-end şi la începutul perioadei 28 iulie-4 august se va ajunge la o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime de 33…34 de grade Celsius. Între 31 iulie şi 4 august se vor înregistra valori termice medii în jurul a 32 de grade Celsius. Între 22 şi 25 iulie, temperaturile minime din timpul nopţii vor avea mici variaţii, în jurul a 12 grade Celsius, dar până pe 30 iulie vor fi în creştere spre aproximativ 18 grade Celsius şi ulterior nu vor mai coborî sub 16 grade Celsius.

MOLDOVA. Până pe 29 iulie vremea se va încălzi treptat, atât valorile termice diurne cât şi cele nocturne fiind în creştere. Astfel, temperaturilor maxime vor fi urca până la 26 de grade Celsius, iar în zilele de 29 şi 30 iulie va depăşi uşor 33 de grade Celsius. Începând din 31 iulie vremea se va răcori uşor, însă se va menţine călduroasă până în 4 august, când media regională a temperaturilor maxime va fi în jur de 30 de grade Celsius. Se va produce şi creşterea mediilor temperaturilor minime nocturne de la 13 grade Celsius până la 19 grade Celsius pe 30 şi 31 iulie. Apoi acestea vor marca o scădere uşoară, fără a coborî sub 18 grade Celsius.

DOBROGEA. Procesul de încălzire va începe din primele zile ale acestei săptămâni şi va continua până în week-end, încât temperaturile maxime vor depăşi semnificativ mediile climatologice specifice perioadei şi nu vor mai coborî sub 30 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori vor fi în jur de 32 de grade Celsius şi se vor înregistra în săptămâna 29 iulie-4 august. Regimul termic nocturn va fi caracterizat prin medii ale temperaturilor minime situate între 19 şi 21 de grade, cu valori ceva mai coborâte doar în primele două-trei nopţi.

MUNTENIA. Temperaturile maxime nu vor depăşi, în medie, 30 de grade Celsius la începutul intervalului, dar apoi vor creşte, astfel că în week-end şi la începutul săptămânii viitoare se va ajunge la o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime ce vor atinge 35…36 de grade Celsius. Între 31 iulie şi 4 august vremea va fi călduroasă şi se vor înregistra valori termice medii în jurul a 34 de grade Celsius. Între 22 şi 25 iulie, mediile temperaturilor minime nocturne vor avea mici variaţii, în jurul a 15 grade Celsius, dar până pe 30 iulie vor fi în creştere spre aproximativ 20 de grade Celsius şi ulterior nu vor mai coborî sub 18 grade Celsius.

OLTENIA. Până pe 29 iulie vremea se va încălzi treptat, atât valorile termice diurne cât şi cele nocturne fiind în creştere. Astfel, temperaturile maxime vor fi pe 22 iulie de 28 de grade Celsius, iar în zilele de 28, 29 şi 30 iulie vor depăşi 35 de grade Celsius. Începând din 31 iulie vremea se va răcori uşor, însă se va menţine călduroasă până la sfârşitul intervalului de prognoză, cu temperaturi de 33...34 de grade Celsius.Temperaturile vor creşte în timpul nopţii, ajungând până la 20 de grade pe 30 şi 31 iulie. Apoi acestea vor marca o scădere uşoară, fără a coborî sub 18 grade Celsius.

LA MUNTE. Vremea se va încălzi semnificativ în intervalul 22 - 29 iulie, în care atât temperaturile maxime, cât şi cele minime vor creşte în medie cu 4...6 grade. Apoi se preconizează o răcire uşoară vremii, însă valorile de temperatură se vor situa în continuare peste mediile climatologice ale perioadei.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite