Profitorii Revoluţiei: lista celor care au fost protejaţi de Ion Iliescu

Cei care au ajutat „emanaţia“ să se menţină la putere au fost ţinuţi în puf de „regimul Iliescu“. Marele câştigător la „loteria“ Revoluţiei rămâne Ion Iliescu, preşedinte în două mandate şi jumătate. Fidelii săi au urcat şi ei, rapid, treptele puterii.

În decembrie 1989 au fost o mână de oameni ce păreau simpli, din popor, aşa, îmbrăcaţi în pulovere. Apăreau permanent la televizor şi raportau succese în lupta cu teroriştii. Cereau ajutorul populaţiei pentru a apăra idealurile Revoluţiei. Idealuri pentru care, în debandada generală de la sfârşitul lui 1989, oameni nevinovaţi au ajuns în faţa gloanţelor. Acele personaje care se erijaseră în reprezentanţi ai revoluţionarilor au ajuns în vârf. Unii au rămas acolo, iar alţii s-au stins treptat sau au fost înlăturaţi. Personajele principale ale Revoluţiei au avut, toate, destine de roman.

Veteranul Iliescu

Din ultimii 20 de ani, Ion Iliescu a condus România zece. A pozat într-un lider sărac şi cinstit, care avea o carieră politică în Partidul Comunist de la vârsta de 23 de ani. La Revoluţie era director al Editurii Tehnice, marginalizat de Ceauşescu încă din 1971.

La 22 decembrie a luat puterea şi n-a mai cedat-o până în 1996, când a fost înfrânt în alegeri de profesorul Emil Constantinescu. Patru ani, Iliescu a fost un senator social-democrat activ. În decembrie 2000, Ion Iliescu a obţinut şi ultimul mandat de preşedinte al României, care a durat până în decembrie 2004. A fost implicat în mai multe dosare penale, cele mai cunoscute fiind cele legate de mineriadele din 1990 şi 1991. În prezent, Ion Iliescu (80 de ani) este un pensionar împlinit, cu casă de protocol pe viaţă, cu gărzi de corp şi multă linişte. El este şi preşedinte de onoare al Partidului Social Democrat (PSD).

Tânărul Roman

Personaj deosebit de activ la 22 decembrie 1989, Petre Roman (64 de ani) devine primul premier al României postrevoluţionare. A avut un mandat de mai bine de un an şi jumătate, până în toamna lui 1991, fiind dat jos în urma unei mineriade. La predarea funcţiei de premier, Roman declara: „Nu mă consider un învins. Am pus la dispoziţia preşedintelui mandatul meu pentru o soluţie politică. Prin ceea ce fac în continuare, vom încerca să stopăm capacitatea forţelor conservatoare de a opri sau încetini reforma."

Ulterior, Petre Roman a pus bazele Partidului Democrat, intitulat iniţial PD/FSN. În calitate de preşedinte al noii structuri, Roman n-a avut o carieră politică strălucitoare. În timp el a pierdut controlul partidului, care i-a fost luat de Traian Băsescu în anul 2001. De atunci, Petre Roman a ieşit din partidul pe care l-a format. În prezent este membru în Partidul Naţional Liberal (PNL).

Vulcanicul Gelu

Figură emblematică a Revoluţiei din decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu (foto) a avut şi el un parcurs postrevoluţionar interesant. Voiculescu (69 de ani, în prezent) a jucat un rol decisiv în execuţia Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu. După execuţie, devine viceprim-ministru în Guvernul Roman, dar îi revine şi sarcina de a-i îngropa pe Ceauşeşti. A rămas în atenţia opiniei publice ca un personaj vulcanic, îmbrăcat în haine kaki şi înarmat permanent. „Într-adevăr, purtam un automat cu mine, era, dacă vreţi, un fel de teribilism, pentru că îmi plăcea modelul respectiv", s-a justificat Voiculescu pentru „Adevărul".

La 20 mai 1990, Voiculescu a fost ales senator FSN de Buzău, funcţie deţinută până în 1992. Este tras apoi pe linie moartă şi trims ca ambasador în Tunisia. În timpul conducerii CDR (1996-2000), Voiculescu se întoarce de la post. El va reveni ca ambasador, dar în Maroc, în perioada 2001-2005. În prezent este permanent în apropierea lui Ion Iliescu, la Institutul Revoluţiei Române, institut „de casă" al fostului preşedinte.

Misteriosul Montanu

În după-amiaza de 22 decembrie 1989 se afirma un personaj necunoscut nimănui în acel moment: Mihail Montanu. Plecat iniţial împreună cu Petre Roman de la fostul sediu al Comitetului Central al PCR, Montanu ajunge la Televiziune, unde nimereşte în anturajul lui Ion Iliescu. De aici pleacă la Ministerul Apărării, unde este numit de Iliescu reprezentant al revoluţionarilor la MApN.

Montanu rămâne în minister până la 26 decembrie 1989, după care ajunge la Guvern, unde nu rezistă mult. Este trimis direct în diplomaţie. Din 1990 a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, cu funcţii de conducere la Ambasada României în Namibia, între 1994 şi 1997, apoi la Ambasada României în Malaysia, între 1999 şi 2002.

A fost şi consulul general al României la Rio de Janeiro, în perioada 2004-2009. Acum, la 61 de ani, nu mai e decât un pensionar de lux.

Funcţii pentru „emanaţi" şi pentru toţi tovarăşii lor

Doi dintre oamenii cu rol-cheie în diversiunile de la TVR, amiralul Emil Cico Dumitrescu şi crainicul George Marinescu, au fost cocoloşiţi de noua putere. La începutul lui 1990, Dumitrescu a fost ridicat de la rangul de căpitan la cel de contraamiral. A fost consilierul lui Ion Iliescu şi a găsit mereu un post călduţ lângă acesta.

George Marinescu mărturisea într-un interviu acordat „Adevărului" că, „fără voie", a manipulat în 1989. Pentru eforturile deosebite din decembrie a fost răsplătit de noua putere cu o funcţie la studioul TV al Guvernului! Virgil Măgureanu (foto), vechi tovarăş de comploturi anticeauşiste al lui Ion Iliescu, a fost numit în fruntea Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Şi Cornel Dinu (cel care a păzit-o pe soţia lui Ion Iliescu, Nina, în zilele agitate ale Revoluţiei) a fost răsplătit „pe linie politică", ajungând secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului!

Fost jucător de rugby, Mihai Ispas era în 1989 şofer de taxi. El i-a făcut marcaj strâns lui Ion Iliescu, păzindu-l în punctele fierbinţi unde se luau decizii în timpul Revoluţiei. Ulterior a ajuns adjunct la Ministerul Sportului, iar în prezent ocupă un post bun la Comitetul Olimpic Român.

Momeala

Calitatea de „revoluţionar" la evenimentele din decembrie 1989 este răsplătită, de statul român, cu bani frumoşi şi avantaje pe măsură. Potrivit legii, pensia reparatorie pentru un revoluţionar este de 1,1 salarii medii pe economie, adică în jur de 1.800 de lei la nivelul anului 2010. Anumite categorii de revoluţionari, cum ar fi cei care au fost răniţi sau reţinuţi, mai beneficiază, în afară de indemnizaţie, şi de transport gratuit, avantaje pentru obţinerea de terenuri sau spaţii comerciale şi scutire de diferite taxe.

Pe www.portalulrevolutiei.ro sunt înscrise 67 de asociaţii de revoluţionari. Până în 2004, când acordarea certificatelor de luptător la Revoluţie venea pe bandă rulantă, numărul persoanelor care primeau drepturi băneşti era de peste 25.000. În prezent, după preschimbarea certificatelor de revoluţionar, sunt înregistraţi 17.000 de oameni care au această calitate.

Cele mai multe certificate au fost eliberate la jumătatea anilor '90, fiind deja celebră modalitatea ocultă prin care aceste documente se obţineau în perioada în care Constantin (Bebe) Ivanovici răspundea de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.

„Acarul" Stănculescu

Considerat iniţial apropiat al familiei Ceauşescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu (foto) este cel care a dat lovitura de graţie la 22 decembrie. El i-a urcat pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu în elicopterul care avea să decoleze de pe acoperişul Comitetului Central.

Numit verbal de Nicolae Ceauşescu ministru al Apărării, Stănculescu a rămas în această funcţie o zi, după care a fost înlăturat în favoarea generalului Nicolae Militaru, dovedit spion sovietic. Stănculescu a fost delegat de Ion Iliescu şi de noua putere instaurată la 22 decembrie 1989 să organizeze judecarea şi execuţia soţilor Ceauşescu. La 26 decembrie, la o zi după ce a terminat „treaba", a fost numit ministru al Economiei. „Am vrut să transform Comitetul de Stat al Planificării într-un minister modern al Economiei, pe care l-am luat după modelul francez", declara Stănculescu pentru „Adevărul".

La 16 februarie 1990, Stănculescu a redevenit ministru al Apărării, funcţie deţinută până în 1991. Apoi s-a convertit în om de afaceri şi a lucrat ca şi consultant principal la firma Balli. În 1999 a fost distribuit în rolul de „acar Păun" al Revoluţiei, fiind condamnat de Curtea Supremă la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav săvârşit prin reprimarea Revoluţiei din Timişoara, hotărâre confirmată în 2000, în urma recursului. În 2003, soţia lui Stănculescu s-a sinucis. A lăsat un bilet în care acuza presiunile la care a fost supusă familia după 1990.

La 15 octombrie 2008, Stănculescu a fost închis la Penitenciarul-Spital Jilava. În 2009, executarea pedepsei a fost suspendată din motive medicale. A fost reîncarcerat însă, după ce a fost surprins la jocuri de noroc, în centrul Capitalei. Referitor la activitatea sa din prezent, Stănculescu, ajuns la 82 de ani, a declarat recent pentru „Adevărul": „Duc o viaţă normală, de om care stă în spital, beau apă, mă îmbrac frumos, stau de vorbă cu oamenii..."

Câştigători la tragerea specială din decembrie 1989

Scenariul „fenomenului terorist" a adus traiectorii interesante pentru alte trei personaje: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Sergiu Nicolaescu. Ultimii doi au fost învingători la „tragerea specială din decembrie". Militaru - mai puţin. Acesta a apucat totuşi să instaleze în funcţii-cheie din Armată oameni apropiaţi de el şi suspecţi în relaţiile cu sovieticii: Vasile Ionel - şef al Marelui Stat Major, Gheor­ghe Logofătu - la fosta Securitate, intrată în subordinea Armatei, generalul Marin Pancea - şef la Centrul de Informaţii Externe (CIE), contraamiralul Ştefan Dinu - şef la Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA), Horia Opruţă - şeful Aviaţiei Militare.

Criminalul Militaru

Generalul Militaru, dovedit agent al GRU (serviciul de informaţii al Armatei sovietice), a fost principalul personaj angajat în lupta pentru putere de după 1989. Numit de Iliescu în fruntea Ministerului Apărării, Militaru a încercat în repetate rânduri, în numai două luni, să-l înlăture pe Iliescu de la putere şi să ducă o politică pro-Moscova. Pensionar fiind, Militaru a apărut la TVR, în haină militară, în prima oră de transmisiune liberă şi a început să le ordone generalilor activi ai Armatei Române: „Opriţi măcelul!" (în condiţiile în care în acel moment era linişte, iar Armata se retrăgea în cazărmi).

La 22 decembrie, în sediul Comitetului Central, generalul Militaru face o gafă. În timp ce avea loc o discuţie mai mult sau mai puţin regizată pentru denumirea noii forţe care să preia puterea, generalul Nicolae Militaru a avut o intervenţie interesantă. În timp ce mai mulţi participanţi, în frunte cu Ion Iliescu şi Petre Roman, vehiculau tot felul de nume, Militaru a punctat: „Frontul Salvării Naţionale să-i spună, domnule, pentru că Frontul lucrează deja de o jumătate de an!".

La 23 decembrie, la numai câteva ore de la obţinerea funcţiei de ministru, a regizat asasinarea colonelului Gheorghe Trosca, de la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă a Securităţii. Militaru a condus Armata până la 16 februarie 1990. La alegerile din 1996, Militaru a candidat la funcţia de preşedinte al României. A obţinut 0,22% din voturi. Câteva luni mai târziu a murit, la 71 de ani.

Silviu Brucan, „oracolul de la Dămăroaia“

Maleficul Brucan

Personaj-cheie în organizarea comploturilor pentru înlăturarea lui Ceauşescu, Silviu Brucan (Saul Bruckner pe numele lui adevărat) a fost omul care a orchestrat mare parte din regia Revoluţiei. Aflat cu domiciliu forţat în cartierul Dămăroaia din Bucureşti, Brucan a stat cuminte până s-a deschis Televiziunea. Apoi a trecut la treabă şi a fost nelipsit de lângă Ion Iliescu şi noii reprezentanţi ai puterii.

La 24 decembrie, seara, Brucan a făcut parte din grupul care a hotărât eliminarea soţilor Ceauşescu. După 1990 a fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţio­nale pentru două luni, apoi a demisionat. În această perioadă a lansat afirmaţia: „Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani". Această frază i-a adus lui Brucan porecla de „oracolul de la Dămăroaia".

Brucan şi-a arătat calităţile de analist politic din 1996, în emisiunea „Profeţii despre trecut", difuzată de PRO TV, postul condus de Adrian Sârbu, alt profitor al Revoluţiei. Casetele filmate de Sârbu la Revoluţie au fost vândute cu bani grei. Mulţi spun că sunt banii din care s-a ridicat televiziunea din Pache Protopopescu. Brucan a murit în 2006, la 90 de ani.

Regizorul Nicolaescu

Aflat în graţiile regimului Ceauşescu, Sergiu Nicolaescu a participat şi el la evenimentele din 1989, punând umărul la înlăturarea celor care îl sprijineau la realizarea filmelor sale. Sergiu Nicolaescu venise de Berlin şi a avut grijă să fie permanent în jurul noului nucleu de putere care se constituise la 22 decembrie. Gelu Voican Voiculescu a dezvăluit în „Adevărul" că Sergiu Nicolaescu a avut un rol decisiv într-o mârşăvie istorică a Frontului Salvării Naţionale, la contramanifestaţia de la sfârşitul lui ianuarie 1990, când Ion Iliescu era contestat puternic din stradă.

Sprijinul dat noii puteri i-a adus lui Nicolaescu o recompensă pe măsură. Din 1990 şi până în prezent nu a ratat niciun mandat de senator.

Sucitul Mazilu

Iniţial de partea lui Ion Iliescu, Dumitru Mazilu s-a răzgândit repede şi în ianuarie 1990 a încercat, în zadar, să devină „numărul 1". După acest eşec, a scris o carte în care a acuzat manevrele „grupării Iliescu". Între timp s-a împăcat cu Iliescu şi predă la o universitate particulară apropiată de PSD.