PROFI - schimbă comunităţi an de an prin implicare în cauze sociale bazându-se pe sprijinul clienţilor săi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implicarea în comunitate acolo unde este nevoie este parte integrantă a vieţii echipei PROFI. Echipa este formată din oameni activi şi extrem de dinamici, care nu se dau în lături de la nici o provocare. Cu consecvenţă şi dedicaţie, de nouă ani fără întrerupere, PROFI susţine diferite cauze sociale.

Campania CSR 2019 continuă tradiţia donaţiei a 1.500.000 de lei prin care anual PROFI ajută câte şapte ONG-uri să îşi ducă mai departe cauzele şi să îşi îndeplinească proiectele. 

Pe lângă misiunea constantă de a ajuta cu fonduri diverse proiecte în care crede şi care o preocupă, PROFI are şi misiunea de a reda oamenilor încrederea în organizaţii dar şi în oameni, în general. Este o bucurie imensă când dăruieşti şi desigur când vezi că primeşti atât de mult în schimb de la oamenii pe care îi susţii. Impactul pe care îl au aceste donaţii este multiplu şi diferit de fiecare dată în funcţie de cauza susţinută şi de oamenii implicaţi. 

“Noi, la PROFI, simţim că este important să îndreptăm spre comunităţile din jurul magazinelor noastre o parte din ceea ce realizăm. Felul în care această contribuţie poate aduce cât mai mult bine în societate este prin suplimentarea finanţării unor ONG-uri care în timp au dovedit că lucrează cu rezultate lăudabile în comunităţile lor. De aceea, în selecţia organizaţiilor care să participe la campanie este evaluată cu atenţie viziunea fiecăreia dintre ele, atitudinea faţă de proiectele pe care le desfăşoară, felul cum îşi vede comunitatea şi, nu în ultimul rând, lumea în care trăim cu toţii”, a declarat Daniel Cîrstea, Directorul general al magazinelor PROFI

Te costă 0 lei să ajuţi” este numele campaniei

Potenţialul uman este foarte valoros. De aceea PROFI oferă şansa fiecărui om din cei peste un milion de clienţi, să se poată implica în cadrul campaniei şi să poată ajuta. Tot ce trebuie să facă este ca, în perioada 9 septembrie - 13 octombrie 2019, după ce primeşte bonul de casă de la oricare magazin PROFI din toată ţara, să îl scaneze la infochioşcurile prezente în fiecare magazin. Astfel, el poate alege către care dintre ONG-urile participante să îşi îndrepte votul.

La sfârşitul campaniei, suma de 1.500.000 lei va fi împărţită în mod proporţional către ONG-uri, în funcţie de alegerile exprimate de către clienţi. Fie că este vorba despre drepturile copiilor, mediu, sănătate, incluziune socială, cultură sau educaţie, această campanie de responsabilitate socială sprijină ONG-urile din aceste domenii, nu cu vorbe goale, ci alocând fiecărei cauze o sumă de bani din suma totală donată de către PROFI pe baza mecanismului campaniei. 

În acest mod, PROFI nu doar face cunoscute poveştile celor din spatele cauzelor sociale, ci ajută cu adevărat cauzele şi misiunile ONG-urilor participante, prin implicarea activă a clienţilor săi. ONG-urile participante şi ale căror campanii urmează a fi susţinute sunt Asociaţia Touched România, Fundaţia Nadia Comăneci, Asociaţia EcoStuff, Asociaţia Monumentum, Fundaţia Inocenţi, Fundaţia United Way România şi Federaţia Filantropia.

Te invităm să afli mai multe despre proiectele de implicare socială pe noua platformă de CSR a PROFI, www.unmainemaibun.ro, lansată pentru a agrega toate proiectele sociale, a susţine iniţiativele PROFI în acest sens şi a-i informa pe cei interesaţi să se implice. Ne vedem în magazinele PROFI în perioada 9 septembrie - 13 octombrie, ca să ajutăm împreună. Este atât de simplu să ajuţi! 

* Material realizat cu sprijinul Profi

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite