Întreabă un reporter: Domnule procuror, aveau poliţiştii dreptul să intre în casa criminalului şi fără aprobare de la procuror? Procurorul pare foarte surprins de întrebare, probabil că nici nu se gândise la ea. Cugetă, se scărpină, se uită în stânga, se uită în sus, aaaa, hmmm, aaaa, şi după aceea îl străfulgeră o idee: Să ştiţi că în România constituţia e suverană, îi garantează cetăţeanului dreptul la viaţă şi la protecţie. Deci da, Constituţia le dădea dreptul să intervină ca să îi garanteze acest drept!

M-am dat mai aproape de televizor, m-am uitat mai cu atenţie la el. Tinerel, cred că mai avea câţiva ani până la pensia aceea a lor de pe la 40 de ani. Deci, domnule procuror, aşa se fac lucrurile la voi, acolo? Intrau sau nu în funcţie de ce scrie în Constituţie? Trebuie să aibă fiecare poliţist câte o constituţie în geantă şi înainte să intervină undeva, să o studieze şi să decidă ce face?

Păi în constituţie scrie multe. De pildă, că statul garantează dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Intră poliţistul fără mandat de la procuror ca să închidă vanele de la Arpechim fiindcă are impresia că nu e un echilibru ecologic bun acolo? Şi, ţinându-ne cu mâna de firul argumentaţiei dumitale, înseamnă că un poliţist ar putea să vină cu un om de mână şi cu constituţia în cealaltă, tot fără mandat de la procuror, să mă oblige să-l bag pe cetăţean la concert la Atheneu, fiindcă accesul la cultura îi este garantat, nu?

Dar articolul 47, cel care garantează cetăţenilor un nivel de trai decent? Oricum, acesta e cel mai cool dintre toate, de departe. Ce poate să facă un poliţist, fără mandat de la procuror, când e sesizat de un om amărât că are un nivel de trai indecent? Aici să te văd, domnule procuror şef!

Să ne imaginăm că ai fi venit la mine la interviu, domnule procuror, şi ai fi dat răspunsul acesta. Pentru ce job crezi că aş fi scris că poţi fi recomandat?