Procesul epidemiei. De ce nu sunt pregătite logistic spitalele?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
spital

Din nefericire abundă mărturiile celor care lucrează în sistemul sanitar în care se acuză lipsa de materiale şi echipamente. Problema e sistemică şi ne forţează să ne întrebăm cum am ajuns aici.

Motivul evident e că s-au început târziu achiziţiile când deja era penurie pe piaţa internaţională. Guvernanţii noştri au pierdut cel puţin o lună de pregătire logistică pentru epidemie, dar asta trebuie discutat separat. De ce suntem într-o aşa de mare măsură dependenţi de piaţa internaţională, la fel, e o discuţie separată. Mai este un motiv, unul care până la această epidemie ne costa bani şi în timpul acesteia costă vieţi.

Acesta este sistemul complet descentralizat de achiziţii la nivel de spitale, unul care are efecte negative pe toate nivelurile. Acesta produce penurie, nesiguranţă şi costuri mari pentru bugetele publice. Afectează grav pacienţii şi personalul medical, forţati să improvizeze, să facă rost singuri de materiale, medicamente şi echipamente sau să se mulţumească cu absenţa lor.

În sistemul actual avem sute de unităţi spitaliceşti care îşi organizează singure achiziţiile, din subordinea ministerului şi a autorităţilor locale deopotrivă. Fiecare unitate aşteaptă finanţări mai mult sau mai puţin suficiente de la autoritatea locală sau minister. În interior e o continuă negociere cu final necunoscut între directorii medicali şi manager, fiecare având presiuni şi interese diferite. Procedurile legale de achiziţii sunt greoaie, au nevoie de timp, expertiză şi pot fi întârziate de contestaţii. Fiecare spital are nevoie de un birou de achiziţii în care nu e clar că sunt ocupate toate posturile sau că lucrează în el persoane specializate. Ia timp să pui cap la cap informaţiile despre preţuri, calitatea produselor, seriozitate furnizorilor şi să iei decizii de achiziţii. Până când ajung toate materialele, echipamentele şi aparatura să fie folosite pot apărea numeroase blocaje pe parcurs.

Preţurile plătite de fiecare unitate sunt mari din cauza comenzilor mai mici, la fel fiind şi puterea de negociere în raport cu producătorii/furnizorii, mică spre inexistentă. Achiziţia prin SICAP măreşte transparenţa, iar criteriul celui mai mic cost scade preţul, cel puţin în principiu. Dar ce folos dacă piaţa furnizorilor e cartelizată şi are legături ilicite cu managementul spitalelor?  Furnizorii se coordonează mult mai uşor ca spitalele şi duc preţul în sus. Cu acest sistem s-au făcut averi consistente.

Agregat, la nivel naţional, e şi mai grav. Sistemul medical naţional este de fapt un arhipelag de unităţi care funcţionează izolat, fragmentat de o descentralizare făcută haotic. Datorită elementelor de mai sus, există mari diferenţe între unităţi. Într-un sistem naţional de sănătate ar trebui să ai aproximativ aceleaşi condiţii peste tot, ceea ce nu e cazul acum. Costurile agregate ale achiziţiilor sunt mult mai mari comparativ cu un sistem centralizat. Nu ai standarde de cost deci acestea variază mult. Spitalele nu funcţionează într-o logică a complementarităţii ci în una a izolării. În loc să pui resurse la un loc şi să optimizezi la nivel de specialitate şi teritoriu, ai un sistem în care fiecare spital e pe cont propriu.

Sistemul acesta îţi compromite şansele de a consolida capacităţile productive interne. Furnizorii cu greu pot să anticipeze nevoile a sute de unităţi medicale pentru simplu fapt că sunt prea multe variabile. Sunt preocupate să îşi decupeze şi să îşi fidelizeze bucăţi din piaţă, inclusiv prin corupţie. Cu atât mai mult, potenţialii producătorii sunt blocaţi în a investi în fabrici în România. Lipsa de stabilitate şi predictibilitate îi forţează să devină mai degrabă intermediari între o piaţa internă volatilă şi una internaţională îndeajuns de flexibilă pentru a face faţă necunoscutelor. Nu poţi investi, nu te poţi specializa, nu poţi creşte ulterior pe scala cercetării şi inovării.

Alternativa este evidentă, instituirea unui sistem de achiziţii centralizate realizate de o agenţie guvernamentală. Avem deja în legislaţie baza, Ministerului Sănătăţii fiind desemnat drept unitate centrală de achiziţii (Art. 16, lit. i) din Legea 95/2006, modificată prin OUG 71/2012 aprobată prin Legea 184/2013). Nu ştim de ce această linie de reformă a fost abandonată. Cu ajutorul unui soft simplu se pot prelua comenzile bazate pe nevoile reale ale spitalelor (nu cele afectate de interesele economice ale managerilor şi directorilor medicali – adică de mită), consolida pachete de achiziţii cu volum mare, posibil negocia cu producători / furnizori pentru un preţ scăzut, crea rezerve care pot fi trimise în cazuri excepţionale. Procesul de centralizare se face înainte de a lansa cereri de oferte pe SICAP, astfel încât să se păstreze avantajul dat de platforma de achiziţii publice. Fiind o singură agenţie guvernamentală, activitatea ei poate fi mai uşor monitorizată de presă, societate civilă, Parlament etc. Curtea de conturi şi structurile de audit inspectează mai uşor o agenţie decât sute de unităţi medicale. Avantajul major este că poţi face efectiv politici de sănătate, uniforme pe tot teritoriul, îndepărtând din lanţul decizional structuri care acţionează izolat şi auto-interesat economic.

În momente de criză, probabil din ce în ce mai dese, capacitatea sistemului de a acţiona rapid şi coordonat e esenţială pentru salvarea de vieţi. Epidemia de coronavirus forţează autorităţile să funcţioneze pe exact aceleaşi coordonate precum cele descrise mai sus.

Din păcate, s-au ratat zile şi săptămâni preţioase. Centralizarea ar fi trebuit să se întâmple de la începutul epidemiei, sau din momentul declarării stării de urgenţă, indiferent de forma instituţională aleasă. Motivul e simplu, organizezi totul prin o singură unitate centrală de achiziţii şi nu depinzi de achiziţiile a 41 de DSP-uri şi sute de unităţi medicale. Instituirea stării de urgenţă în 16 martie, şi aceasta este marea greşeală a decretului, simplifică un circuit prin introducerea achiziţiei directe în loc să îl înlocuiască cu unul mai rapid şi eficient (Măsuri în domeniul sănătăţii, punctele 2 şi 3). Unităţile medicale şi direcţiile de sănătate trebuiau să deruleze în continuare proceduri de achiziţie descentralizate

Eşecul acestui sistem a fost recunoscut de către Raed Arafat în conferinţa de presă de sâmbătă seara, 21 martie. Acesta a anunţat că Departamentul de Situaţii de Urgenţă a preluat achiziţia de materiale şi echipamente şi distribuţia directă şi gratuită către toate unităţile medicale. Transportul extern a fost preluat de forţele armate ceea ce va grăbi şi mai mult procesul. Nu ştim în ce măsură se va acoperi aşa nevoia de materiale şi pentru cât timp.

Faptul că redescoperim aceste măsuri în momente excepţionale, nu înseamnă că ele în sine are fi excepţionale. Sunt de fapt măsuri raţionale ale unei guvernări care acţionează responsabil şi eficient. Nu trebuie să uităm soluţia găsită după ce se termină criza. Va trebui să ne luptăm cu cei care se îmbogăţesc din sistemul actual. Putem începe cu reţeaua subordonată Ministerului Sănătăţii, apoi include unităţile din subordinea autorităţilor locale, care vor rezista din răsputeri, de acolo le vine mita. Nu mai putem menţine acest sistem de achiziţii care ne-a pus pe toţi în pericol.

Să sperăm nu va mai fi nevoie de goana caritabilă a cetăţenilor şi firmelor pentru a ajuta spitalele. Conştiinţa lor i-a forţat, şi trebuie să le mulţumim tuturor, să umple nişte goluri rezultate dintr-o politică greşită care ar trebui urgent corectată. Prin preluarea de către Direcţiei de Situaţii de Urgenţă a achiziţiilor medicale, chiar parţial şi temporar, se face un prim pas important în direcţia corectă. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite