După cum veţi fi văzut, nu am de oferit soluţii, ci mai degrabă o încercare de a privi problema noastră în ce priveşte luatul politicii în serios şi problema noastră cu rezolvatul problemelor politice în termenii guvernării moderne, prin instituţii şi partide, prin alegeri regulate pentru oficii definite constituţional. Aş spune că ambele probleme sunt înrăutăţite de faptul că noi ne improvizăm democraţia. Nu cunoaştem bine teoria de guvernare, nu avem experienţa unei bune guvernări după care să judecăm şi suntem forţaţi să alegem între oameni care nu s-au dovedit.
 
Eu nu sunt în măsură să dau sfaturi electorale, dar vă pot ajuta într-o măsură limitată cu celelalte două probleme. Cred că oricine e confruntat cu ciudăţeniile politicii democratice în România se întreabă, stupefiat, ca un filozof, ce este democraţia, ce este legea, ce este justiţia--pe de altă parte, oricine, forţat să se adapteze circumstanţelor, ajunge repede într-o situaţie în care trebuie să pretindă că ştie totul deja şi nu are nimic de învăţat. Este stupefiant cât de mult ştiu românii despre tot ce li se întâmplă, deşi democraţia este atât de nouă încât te întrebi de unde au aflat. Orice ar fi România, românii sunt democraţi--fiecare îşi este sieşi oracol şi nu există nici respect, nici folos de la oamenii care studiază serios democraţia sau politica.
 
Certitudinele noastre politice sunt atât de periculoase pentru că tind să distrugă posibilitatea vieţii politice. Îndeobşte sunt de două feluri. Opinia după care totul sau ce este esenţial este corupt şi justiţia nu contează; şi opinia după care justiţia este singurul lucru care contează şi trebuie să facem o revoluţie oribilă pentru a scăpa de sistem. În ambele cazuri, viaţa noastră politică este inutilă... Oamenii care îmbrăţişează aceste opinii îndeobşte explică de ce poporul nu se prinde de truc acuzând mass-media: Masele de oameni sunt înşelate şi exploatate de sistem prin propagandă şi distracţie.
 
Asemenea explicaţii explică prea mult şi prea puţin în acelaşi timp--nu spun nimic despre politică, dar reduc viaţa noastră la manipulări secrete, dar care sunt transparente oricui! Cel mai important este că ne separă de restul cetăţenilor şi de evenimente. În asemenea circumstanţe, nu mai putem înţelege fenomenele politice--sunt reduse la alte cauze. Vă invit să respingeţi asemenea explicaţii, să nu daţi prea multă atenţie influenţei mass-media şi să luaţi în serios posibilitatea că politicienii noştri au probleme serioase şi noi, cetăţenii, avem la rândul nostru probleme. Asta am încercat să sugerez, din punctul de vedere al cetăţeanului, în primele două articole.
 
Problemele noastre toate par să depindă de faptul că ne lipseşte arta asociaţiei. Politica se întâmplă la o mare distanţă de noi şi noi nu avem asociaţiile care să ne apere de decizii pe care nu le putem prezice sau influenţa. Părinţii nu au nimic de spus despre educaţia sau educatorii copiiilor lor; oamenii din vreun cartier sau altul nu au nimic de spus despre treburile lor locale. Despre alte lucruri nici nu are rost să vorbim. Consecinţa socială a acestei situaţii este că în România clasa mijlocie se separă--pentru motive uşor de înţeles--de clasele de jos. Oamenii care pot încearcă să dobândească ceva control asupra carierelor, caselor şi copiiilor lor.
 
Separarea claselor sociale, însă, duce la situaţia în care clasa de mijloc nu pare să înţeleagă în ce situaţie se găsesc clasele de jos şi care sunt responsabilităţile politice în oraşe şi în ţară. Gândiţi-vă bine la cum arată politica în America latină. Masele votează partide de stânga care îşi ameninţă electoratul că elitele / capitaliştii sunt nişte vampiri. Elitele în contrapartidă sunt speriate, izolate, probabil furioase. Ţări bogate ca Argentina intră în faliment o dată la zece ani datorită consecinţelor economice; uitaţi-vă la demagogii care se fac tirani în Venezuela şi falimentează ţara; nici Brazilia nu este mult mai sigură că guvernul poate să guverneze în sensul de bază al guvernării--socialiştii la putere au băgat din nou ţara în recesiune.
 
Un asemenea viitor nu este deloc improbabil pentru România. Presupunerea claselor mijlocii că societatea românească va fi rezonabilă pe viitor, fără de care izolarea faţă de politică şi faţă de clasele de jos nu are şanse de succes, este dubioasă. România nu este stabilă; nu există nici un motiv pentru a crede că partizanatul extrem pe care îl vedem în zilele acestea nu va întări tendinţele cele mai periculoase de dezagregare socială. În acelaşi timp, tendinţele bune ale claselor de mijloc--îndeobşte faptul că cer guvernare rezonabilă, pace publică, servicii guvernamentale de încredere şi politici economice fără riscuri periculoase--care ajută şi clasele de jos, nu mai sunt deloc vizibile acum.
 
Atât despre problema noastră socială structurală. Acum voi încheia cu nişte observaţii despre cum se va înrăutăţi situaţia noastră politică datorită individualismului care cuprinde clasele mijlocii. Acest individualism tinde să prevină formarea de familii, de relaţii puternice care să dureze, de feluri de a trăi care sunt într-adevăr menite să fie trăite. Individualismul este mentalitatea opusă celei necesare artei asociaţiei. Ne face să ne întrebăm dacă vreun lucru rău chiar este problema noastră--probabil că nu este. Ne face să ne întrebăm dacă suntem noi în măsură să o rezolvăm, dacă avem autoritatea, dacă se face--probabil că nu. Aşa ajungem să ne izolăm şi să căutăm satisfacţii în viaţa privată, în cercuri tot mai restrânse.
 
În epoca noastră globalizată, asta înseamnă că unele dintre clasele mijlocii îşi fac educaţia socială şi politică globalizat--îşi iau aşteptările şi atitudinile din ţări mult mai stabile şi mai prospere, fără să înţeleagă originea sistemelor politice stabile sau a prosperităţii. Asta tinde să facă clasele mijlocii incapabile să îşi ia propria situaţie socială şi politică în serios. Visele de globalizare sau de viaţă cosmpolită la nivel planetar lasă ţara în mâinile cui o vrea, în timp ce oamenii capabili şi responsabili din clasele mijlocii se pierd în imaginile dintr-un ecran sau altul. Tehnologia aceasta poate fi folositoare, dar ne orbeşte când vine vorba de propriile vieţi, propria-ne situaţie socială, propriile noastre probleme politice.