Sigur, am văzut angajaţi foarte tineri care au făcut treabă bună pe jobul lor, dar e treaba lor cum au ajuns acolo, o firmă de executive search nu-şi permite să facă experimente pe banii angajatorului.

Săptămânile trecute am primit o recrutare neobişnuită, cum nu am mai avut până acum. Şi a fost şi primul client asiatic de când fac eu recrutare, adică de foarte mult timp. Vând produse şi servicii Hi-tech de care nu numai că nu am văzut vreodată, dar despre care credeam că există doar în desene animate, când se vorbea despre ele în vreun articol sau un documentar pe Discovery. Nici acum nu pot să spun că ştiu exact ce vând, însă ideea cred că am prins-o bine.

Dar partea cu adevărat interesantă acum vine: vor un director de marketing peste vreo câteva ţări, cu Bucureştiul în centru, job important şi destul de bine plătit. Mi-au spus ei cam ce trebuie să ştie şi cum să fie, şi am crezut că am înţeles. Aşa se face întotdeauna, angajatorul îţi spune ce fel de experienţă ar vrea să aibă candidatul ideal şi cum să fie ca om, ca manager. În cazul multor joburi (directori generali, de vânzări etc.), e mai important cum să fie decât ce ştie, adesea. La altele, cum sunt financiarul sau marketingul, de pildă, e important să ştie multe, chiar dacă nu prea-ţi place de el.
 
Nu e de mirare, deci, că aşa am început să caut şi eu, nefiind atât de atent pe cât ar fi trebuit la ce-mi explicaseră asiaticii - îmi dau seama acum, rememorând discuţiile. Mi-au sugerat că trebuie să fie nişte candidaţi tineri, însă pentru mine tinereţea însemna tot cele cu care eram obişnuit, adică energie, optimism, atmosferă, lucruri din acestea... La câtă experienţă socoteam eu că trebuie să aibă candidatul ideal pentru un post de acest nivel, nu-mi ieşea nimic sub 40, oricum aş fi întors-o. Peste tinereţe am trecut repede, mi-am zis că o să găsesc şi pe la 40 ceva energie, optimism şi atmosferă plăcută. 
 
Am intrat la bănuieli când am văzut reacţia lor la citirea CV-urilor. Cu cât cineva avea mai multă experienţă, şi cu cât stătuse mai mult în acelaşi loc, cu atât se speriau mai tare! Nu credeam că o să apuc să văd asta vreodată, de vreme ce, de când mă ştiu, toate reacţiile angajatorilor au fost exact pe dos, şi asta fără nicio excepţie. Au avut răbdare şi mi-au explicat din nou. Cred că dacă aş fi fost mai tânăr, sau asiatic şi eu, sau amândouă la un loc, aş fi înţeles mai repede, sau poate m-aş fi gândit chiar eu singur la asta. Dar nu e cazul...

Mister Butunoiu, ca să vinzi digital şi, mai ales, cel mai digital dintre digitale, trebuie să fii tu însuţi digital, în întregime. Trebuie că digitalul să fie deja în ADN-ul tău, să facă parte din viaţa ta fără ca să-ţi mai dai seama de asta, să gândeşti digital, să dormi şi să mori digital. Or, dacă nu te-ai născut în mijlocul tehnologiei, dacă nu ai crescut digital, înconjurat numai de digital şi de digitali, nu prea mai ai cum să devii unul. Şi nici să-i înţelegi până la capăt pe digitali, adică pe clienţii noştri, o să-i consideri nişte ciudaţi, şi ei pe tine la fel, şi nu vor cumpăra de la dumneavoastră... La noi, în Asia, ultima generaţie e aproape în întregime digitală, însă găseşti pe câte unii şi în generaţiile de mai înainte. Şi în America sunt, însă mult mai puţini. Iar în Europa, şi mai puţini. Nu ştiu cum e în frumoasa dumneavoastră ţară, dar din informaţiile noastre...
 
Bine că nu a căutat şi un head-hunter tânăr şi digital, că nu aş mai fi câştigat eu contractul!
 
Asta da noutate! Să cauţi un director de marketing şi să trebuiască să te uiţi la cum e, nu la ce ştie... De înţeles, să presupunem că am înţeles ce trebuie să caut. Rămâne acum să văd cum recunosc eu digitalii printre ceilalţi. Ce bine ar prinde bine o aplicaţie de mobil, nişte ochelari, sau un device, ceva, care să piuie când e un candidat digital în apropiere...