Acest text face parte din campania privind încurajarea participării cetăţenilor la vot. Pe pagina dedicată proiectului găsiţi informaţii utile despre alegerile prezidenţiale, ce drepturi aveţi ca alegători, cum puteţi solicita urna mobilă de vot, unde şi cum puteţi reclama eventualele contravenţii sau infracţiuni electorale

Anul acesta am participat la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 şi în calitate de cetăţean preşedinte al unei secţii de votare din Craiova. Iniţial n-am vrut să mă înscriu, pe principiul că oricum nu voi fi aleasă şi mi-era şi mie lehamite ca tot românul de alegeri care nu schimbă nimic. M-au convins prietenii şi am fost desemnată preşedinte deşi eram sigură că nu se va întâmpla.

S-a întâmplat uşor şi firesc şi poate şi de asta am purces la treabă cu voie bună. Aveam cu mine toate materialele necesare desfăşurării procesului electoral,  inclusiv indemnizaţia de mâncare pentru fiecare membru al biroului electoral-10 lei -pe care mai târziu mi-a părut nedrept să o împart şi cu reprezentaţii partidelor politice care au primit mâncare de trei ori în aceea zi.  

Premergător alegerilor credibilitatea mea ca preşedinte a fost pusă sub semnul întrebării de către administratorul şcolii, când am amenajat secţia de votare. M-a întâmpinat ironico-uimit „Dvs. sunteţi preşedinta acestei secţii???” De unde reieşea că nu prea văzuse el fete tinere, degajate şi fără aere afectate  în funcţii de conducere.  Mă aştepta o zi lungă de observat tipologii umane. 

Încă de la primele minute ale constituirii biroului electoral unul dintre reprezentanţii partidelor politice a declarat apăsat că „nu are rost să ne agitam, lupta nu se duce aici”. Ceva în genul, nu trebuie să furăm aici, se fură în altă parte. În calitate de şef cetăţean independent „al luptei” în secţia mea am ţinut să precizez evidenţa: că se va respecta legea şi procedura în ziua alegerilor şi că în caz de neînţelegeri votul meu este hotărâtor.

Cetăţenii au fost matinali şi numeroşi, ceea ce m-a bucurat. Dar în general persoane in vârstă. Foarte puţini tineri. M-au impresionat în mod deosebit acei cetăţeni ceremonioşi, festivi. De exemplu, la 9 dimineaţa a venit să-şi exercite dreptul la vot o familie cu un băiat la vreo 14 ani. Toţi foarte elegant îmbrăcaţi.  Mi-a plăcut exerciţiul lor de civism şi explicaţiile tatălui către fiul lui despre cum se votează, ca şi cum actul de a vota avea o semnificaţie solemnă în care cel mic era iniţiat. 

Au fost şi mulţi cetăţeni care în faţa buletinului de vot încă se întrebau „eu cu cine votez” şi care chiar discutau la telefon decizia în cabină. A existat şi un mic incident dis-de-dimineaţă cu un domn la vreo 90 de ani care după ce a primit buletinul de vot l-a deschis de faţă cu toată lumea şi a întrebat unde anume îl găseşte pe un domn X cu care ar fi vrut să voteze. Degeaba i-am explicat că membrii biroului electoral nu-l pot ajuta să-şi exercite dreptul la vot, nu a înţeles. Nu ştia că sunt alegeri europarlamentare şi după 10 minute în care s-a plimbat prin secţie supărat a trebuit să chem jandarmul care l-a ajutat să şi voteze.

La numărătoarea voturilor, care s-a desfăşurat fără incidente şi destul de repede, am fost surprinsă să constat numărul de voturi invalide. Şi acum mă întreb dacă au fost consecinţa prostiei sau relei voinţe. Că doar modele de buletine valide existau în secţie, dar nu le-a observat nimeni. 

A trebuit să gestionez şi temperamente dificile ale unora din reprezentanţii partidelor politice care nu îmbiau cetăţenii să-şi exercite dreptul la vot. La un moment dat s-a prezentat în secţie o persoană nevăzătoare şi însoţitorul ei.  Unul dintre membrii biroului a refuzat să-i dea buletin de vot până nu face dovada dizabilităţii (deşi aceasta era evidentă). Oamenii s-au simţit jigniţi şi au vrut să plece. Mi-am cerut eu scuze în numele întregului birou şi i-am invitat frumos să voteze. După care a trebuit să-i explic doamnei buclucaşe care se lăudase că participase la atâtea alegeri care e treaba cu legea şi  …bunul simţ.

Abia se mai liniştiseră apele când a intrat pe uşă o familie de romi care voia sa voteze pe listele suplimentare (erau la mine). Doamna noastră s-a ridicat de pe scaun şi i-a întrebat de unde sunt. „De la Dăbuleni” zic ei. „Si de ce votaţi aici”? „Suntem in trecere”. A sugerat că  ar trebui sa le fie interzis dreptul la vot pentru  că este evident  că votează de doua ori insinuând că sunt romi susceptibili de a lua mită. Încremeniseră cetăţenii, eu mă simţeam prost pentru ei şi in timp ce doamna suna nervoasă să sesizeze presupusa infracţiune, eu invitam cetăţenii să voteze.

Au fost neplăcute şi situaţiile în  care familii care locuiau la aceeaşi  adresă  se aflau pe  liste electorale permanente diferite. Oamenii s-au enervat că nu se găsesc acolo unde ar trebui să fie şi au renunţat la a-şi mai exercita dreptul la vot. La cealaltă extremă au existat şi cetăţenii care erau în vizită  la prieteni şi voiau sa voteze într-o secţie de care nu aparţineau. Nu înţelegeau de ce nu se poate.  Au plecat înjurând tot sistemul.

Mie mi s-a părut util exerciţiul acesta de civism în calitate de preşedinte al unei secţii de votare. Procesul electoral s-a desfăşurat bine poate şi pentru că spre deosebire de alegeri prezidenţiale şi locale, miza alegerilor europarlamentare a fost mică. Deşi în anul 2014 mulţi cetăţeni nu înţeleg de ce votează şi nu ştiu să o facă, m-au impresionat aceia care, dezamăgiţi, înţeleg că indiferenţa nu este o soluţie. Care mai au răbdare cu democraţia şi îi acordă timp…

În plus,  tânără şi fără funcţii, am avut ultimul cuvânt  în secţia mea de votare cu toate că unii reprezentanţi ai partidelor politice au încercat să se impună pe baza „expertizei” dobândite de-a lungul anilor , instrucţiunilor primite de la partide şi a vârstei.

Mergeţi şi voi la vot în noiembrie să ne spuneţi cum a fost?      

Text de Georgiana Gheorghe

A absolvit ştiinţe politice (Universitatea din Bucureşti) şi un master  în domeniul drepturilor omului în cadrul  Universităţii Central Europene din Budapesta, Ungaria. Lucrează în societatea civilă de peste cinci ani şi a activat în ONG-uri din România, Ungaria şi Letonia. A revenit la APADOR-CH în octombrie 2014 după colaborarea cu asociaţia  din  2007-2008 pe proiecte care au vizat accesul la informaţiile de interes public, transparenţă instituţională si libertate religioasă.  Domeniile ei de expertiză sunt: drepturile persoanelor cu dizabilităţi mentale şi sisteme internaţionale de protecţie a drepturilor omului.