Premii, sporuri şi măsuri pentru protecţia salariaţilor, în proiectul de Contract Colectiv de Muncă din Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premii individuale, sporuri şi măsuri pentru protecţia salariaţilor sunt prevăzute în proiectul de Contract Colectiv de Muncă (CCM) pentru sectorul "Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare", care ar putea fi aplicat tuturor unităţilor publice sau private de la nivelul întregului sector.

Ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a anunţat, marţi, publicarea în vederea consultării a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului "Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare", atrăgând atenţia că prevederile acestui document ar putea fi aplicate tuturor unităţilor publice sau private de la nivelul întregului sector, indiferent dacă acestea au semnat sau nu CCM, notează Mediafax.

Astfel, sub incidenţa prevederilor contractului colectiv de muncă ar putea cădea inclusiv medicii de familie, medicii veterinari şi stomatologii, dar şi personalul spitalelor private, nesemnatari ai CCM.

"Solicitarea de extindere a prevederilor CCM la nivelul întregului sector de activitate se află printre revendicările avansate de Sanitas, în cadrul protestelor organizate în aceste zile. Departamentul de Dialog Social a luat act de solicitarea sindicaliştilor şi a demarat, conform legii, procedura de informare publică tuturor actorilor interesaţi de posibila extindere a aplicabilităţii prevederilor CCM la nivelul întregului sector de activitate. Este foarte important pentru mine, dar în special pentru păstrarea calităţii relaţiilor sociale, ca toţi cei interesaţi să fie informaţi de ceea ce se întâmplă şi, prin intermediul partenerilor sociali sau individual, să-şi transmită punctul de vedere", a declarat Aurelia Cristea.

Demnitarul a precizat că Departamentul de Dialog Social a demarat procedurile în vederea convocării Consiliului Naţional Tripartit (CNT), singurul organism care poate decide, potrivit legii, extinderea aplicabilităţii CCM la nivelul întregului sector, fiind solicitat şi un punct de vedere din partea Ministerului Justiţiei, cu privire la regulamentul şi procedura de extindere a CCM la nivelul întregului sector.

CCM la nivelul sectorului "Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare", încheiat între Ministerul Sănătăţii şi organizaţiile sindicale, se aplică unităţilor sanitare semnatare. Extinderea aplicabilităţii prevederilor CCM la nivelul întregului sector a fost solicitată şi în 2013, însă CNT nu a luat nicio decizie privind solicitarea sindicaliştilor, ca urmare a neîntrunirii consensului partenerilor sociali.

Conform HG 1260/2011, sectorul "Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare" cuprinde următoarele activităţi: asistenţă spitalicească, asistenţă medical generală şi specializată, asistenţă stomatologică, activităţi ale centrelor de îngrijire medicală, precum şi activităţi veterinare.

CCM semnat cu Sanitas prevede, la art. 65, că în cazul în care se modifică sursa şi modul de finanţare, precum şi în cazul externalizării sau privatizării, pentru unităţi, secţii, ambulatorii de specialitate, angajatorul semnatar al contractului individual de muncă va prevedea în actele de predare-primire ca angajatorul care preia să asigure continuitatea pentru minimum cinci ani a contractului individual de muncă al personalului preluat. De asemenea, documentul prevede că în astfel de cazuri, MS va sprijini, prin direcţiile de sănătate publică, rezolvarea acestor cazuri.

Totodată, schimbarea persoanei juridice care angajează nu dă dreptul la o salarizare sub nivelul prevăzut de legislaţia în vigoare, indiferent de sursa de finanţare.

La capitolul "Salarizare şi alte drepturi salariale", este prevăzut că salariile se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii băneşti ale angajatorului şi că acesta din urmă nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă sub salariul de bază actual prevăzut de lege pentru postul pe care este încadrat salariatul.

Sumele aferente cheltuielilor de personal vor fi negociate de administraţie şi sindicate înaintea negocierii contractelor de prestări servicii semnate cu Casele judeţene de asigurări de sănătate, pentru a acoperi integral şi la timp cheltuielile cu personalul angajat în unitate.

Prin CCM sunt prevăzute şi sporuri pentru personalul din domeniul sanitar, acestea urmând să se stabilească cu acordul federaţiilor semnatare, precum şi alte drepturi de personal, care pot consta în: plata conferită de încheierea contractului individual de muncă cu timp parţial, plata orelor suplimentare sau plata cheltuielilor de transport în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului pentru funcţii stabilite de MS, potrivit legii.

Art. 98 din CCM prevede acordarea unor premii individuale, care se vor stabili de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinaţie şi a două salarii de bază lunare pe an, cu consultarea sindicatelor afiliate organizaţiilor sindicale semnatare.

Documentul mai stabilesşte că, în caz de desfiinţare a unităţii, salariaţii au calitatea de creditori privilegiaţi şi drepturile lor băneşti constituie creanţe privilegiate, iar acestea vor fi plătite integral, înainte ca ceilalţi creditori să îşi revendice cota-parte.

La capitolul "Timpul de muncă şi timpul de odihnă", este prevăzut că pentru personalul care lucrează în ture se asigură, cel puţin de două ori, pe lună repausul săptămânal sâmbăta şi duminica.

"Suspendarea repausului săptămânal al salariaţilor se poate dispune numai în scris şi cu consultarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate organizaţiilor semnatare ale contractului. (...) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă", se arată în document.

De asemenea, prin CCM se stabileşte că munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturiării consecinţelor unui accident, iar pentru efectuarea orelor de muncă suplimentare angajatorul este obligat să solicite în scris salariatului efectuarea acestora.

Durata maximă de muncă suplimentară pe parcursul unei luni este de 32 de ore, iar necesitatea acoperirii unei perioade mai mari de timp implică, obligatoriu, angajarea altei persoane cu contract individual de muncă cu timp parţial.

Angajaţii din Sănătate au dreptul la toate zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, plus ziua de 7 aprilie - Ziua Mondială a Sănătăţii, cu recuperare într-un interval de 30 de zile lucrătoare.

Concediile de odihnă pot fi fragmentate în mai multe tranşe, dar obligatoriu una dintre ele va fi de minimum 10 zile lucrătoare.

Pentru perioada concediului de odihnă, salariaţii din sănătate vor beneficia de indemnizaţie de concediu, care cuprinde salariul de bază, sporuri pentru locurile de muncă cu condiţii grele, deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, alte drepturi salariale, cu caracter permanent.

Indemnizaţia de concediu se plăteşte cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de plecarea în concesiu sau odată cu plata lunară a drepturilor salariale.

Amgajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forţă majoră sau pentru urgenţe, dar în acest caz angajatorul este obligat să îi plătească toate cheltuielile salariatului şi familiei sale, necesare revenirii la locul de muncă.

CCM mai prevede că salariaţii nevăzători, precum şi cei încadraţi în grad de invaliditate au dreptul la un concediu de odihnă suplimentar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite