Prea creştini pentru a stârni interesul Stângii; prea străini pentru a stârni interesul Dreptei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că tot este astăzi Ziua Internaţională a Migraţiei, câteva lucruri legate de o categorie despre care aproape nimeni nu vorbeşte mai niciodată – creştinii.

- Creştinii sunt persecutaţi în două treimi dintre ţările lumii.

- Atât amploarea, cât şi intensitatea persecuţiilor împotriva creştinilor au crescut constant, în întreaga lume, în ultimii zece ani (câteva date din cel mai recent raport PEW pe această temă, aici).

- Formele de persecuţie includ persecuţia legală, restricţii cu privire la practicarea credinţei sau la construirea lăcaşurilor de cult, hărţuirea, excluderea de pe piaţa muncii, marginalizarea socială, pedeapsa cu închisoarea şi chiar moartea.

- Conform unui raport al Parlamentului European, creştinii sunt grupul religios cel mai urât şi mai intimidat în întreaga lume, inclusiv în Europa, unde refugiaţii creştini sunt expuşi, în mod constant, la persecuţii din cauza credinţei lor (p. 35, punctul 146).

- Cei care fug din ţările lor din cauza persecuţiei religioase trebuie să aibă parte de protecţia comunităţii internaţionale; din păcate, de cele mai multe ori sprijinul comunităţii internaţionale lasă foarte mult de dorit.

- Printre cazurile recente care ilustrează punctul de deasupra se numără refuzul Marii Britanii de a-i acorda azil Asiei Bibi, femeia creştină din Pakistan pe care 10 milioane de musulmani pakistanezi au declarat că ar fi dispuşi oricând să o asasineze; în ciuda faptului că femeia a fost găsită nevinovată de acuzaţiile de blasfemie la adresa Profetului de către Curtea Supremă din Pakistan (povestea pe scurt aici; o analiză detaliată pe Quilette, aici).

- Prea creştini pentru a stârni interesul Stângii din lumea (fost) creştină; prea străini pentru a stârni interesul Dreptei din lumea (fost) creştină – iată care e, cel mai probabil, motivul principal pentru care „comunitatea drepturilor omului” pare să ignore persecuţia la care sunt supuşi chiar în aceste zile zeci de milioane de creştini.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite