Prea corupt ca să pice

Criza mondială şi corupţia locală au destule elemente comune: s-au născut în timp, au crescut discret şi convenabil şi s-au arătat tuturor când nu s-a mai putut altfel.

Pentru coloşii financiari vinovaţi de declanşarea crizei economice, s-a inventat o expresie paradoxală şi revoltătoare: „It is too big to fail". E prea mare ca să pice. Asta înseamnă cam aşa: cu cât o entitate economică a fost mai lacomă şi a vândut pe piaţă produse cu valoare aparentă iresponsabil mai mare decât cea reală, cu atât prejudiciile produse acum, prin prăbuşirea sa, ar fi mai greu de suportat decât pagubele pe care le-a produs deja. Aşa că mai bine o salvăm şi, pentru asta, pompăm în ea, în acea entitate, încă nişte sume colosale de bani publici. Bani care se traduc în fapt tot prin prejudicii. Dar nu despre macroeconomia globală este vorba aici, ci despre microinfracţiunea locală.

Silueta pe care a luat-o criza economică mondială din ultimii trei ani seamănă izbitor cu silueta corupţiei pe care o arată, de vreo patru luni încoace, sistemul vamal românesc şi tot ce-i poate fi asociat: vămi de graniţă, de interior, aeriene sau portuare, fâşie verde, poliţie de frontieră, fisc, gardă financiară, minister de finanţe, regină, rege, împărat. Ambele - criza mondială şi corupţia locală - au destule elemente comune: s-au născut în timp, au crescut discret şi convenabil şi s-au arătat tuturor când nu s-a mai putut altfel. Criza mondială s-a arătat atunci când oamenii n-au mai putut să cumpere ceea ce vindeau cei care erau „prea mari ca să pice". Corupţia din sistemul vamal se arată acum şi expresia care o povesteşte este la fel  de paradoxală şi de revoltătoare: „It is too corrupt to fail".

 Anticorupţia din vămi a început, pare-se, în iunie anul trecut, într-o şedinţă CSAT, şi a devenit publică la 2 februarie a.c., când imperativele Schengen cam cereau nişte arestări în vrac. Siret, Halmeu, Moraviţa, Albiţa - iată Mărăştii, Mărăşeştii şi Oituzul acestui front, ai cărui eroi, după ce au fost îngropaţi, tocmai ce au părăsit de ceva zile mausoleul preventiv. Doar ca să facă loc altora. Acum trăim intens bătălia din Vama Port Agigea - un fel de linie Nămoloasa-Focşani - care a mai introdus în  mausoleu alţi 28 de martiri, iar pe al 29-lea l-a iertat vremelnic, pe motiv de lipsă aviz parlamentar.

Calendarul evenimentelor arată şi el interesant: destule fapte ale celor din ultimul lot s-au petrecut după ce primul lot făcea cunoştinţă cu răcoarea celulei. Adică: deşi aflaseră că duşmanul e cu ochii şi mai ales cu urechile pe ei, băieţii au riscat şi au şarjat cavalereşte spre teşchereaua cu gologani. E exact ca la război. La ordinul comandantului, soldaţii ies din tranşee şi atacă poziţiile vrăjmaşe cu strigăte de „Ura!". Unii mor, alţii cad răniţi, dar batalionul merge mai departe până la victoria finală. Acel batalion care, în pofida victimelor de zi cu zi, e prea corupt ca să pice pe de-a-ntregul.