Praful saharian ajunge miercuri în România. Ce zone vor fi afectate de furtuna de nisip

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Un nor de praf aharian va ajunge miercuri în România, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit căreia particulele de nisip au acoperit deja zone întinse din Spania, Elveţia, Malta şi insulele din vestul Mediteranei.

Meteorologii se aşteaptă să ajungă nisipul şi la noi miercuri, mai ales în oraşele din vestul şi centrul ţării.

„În perioada 23 - 28 aprilie, circulaţia aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul şi estul Europei. În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud şi vest de ţara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă. Depunerile din ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie şi în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a ţării”, transmie ANM, într-un comunicat.

Medicii ne recomandă ca în timpul acestui fenomen neobişnuit să evităm să ieşim din casă şi să nu deschidem ferestrele. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite