Articol publicitar

Poveştile pacienţilor care au primit o şansă la viaţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

Problemele de sănătate sunt imprevizibile – nu ştim niciodată când nişte simptome aparent inofensive, cum ar fi o durere de spate sau o migrenă, pot ascunde boli grave. În acelaşi timp, nu ne gândim că ni se poate întâmpla nouă să primim un diagnostic grav, precum cancer şi, în speranţa că problema o să treacă de la sine, ajungem prea târziu la doctor.

DESPRE CURAJ ŞI DOUĂ LUPTE DUSE ÎMPOTRIVA CANCERULUI

La doar 29 de ani, Helen a reuşit să învingă cancerul de două ori. Este căsătorită şi are o fetiţă de un an. Şi-a dorit dintotdeauna să fie un model de mamă modernă care echilibrează cu succes viaţa profesională cu cea personală. În anul 2012 însă, a primit un prim diagnostic grav: tumoră pulmonară.

Când era sigură că a câştigat în lupta cu cancerul, acesta a recidivat. La 2 ani de la intervenţia iniţială, Helenei i-a fost descoperită o nouă tumoră agresivă, în fereastra aorto-pulmonară. “Am acceptat şi acest diagnostic şi m-am gândit: trebuie să trăiesc, să mă fac bine. Ştiam că, teoretic, poţi spune că ai scăpat de cancer abia dupa 5 ani în care toate analizele şi investigaţiile sunt curate. Eu nu mă număram printre cei care scăpaseră” ne povesteşte Helen. (Citeşte întreaga poveste a Helenei aici)

VLAD, ARHITECTUL CARE A ÎNVINS CANCERUL: A PRIMIT O NOUĂ ŞANSĂ LA PROIECTAREA VIITORULUI

Un alt caz este cel al lui Vlad, un arhitect care lucra cu entuziasm la un proiect de design interior pentru o familie care tocmai se mutase din Israel în Bucureşti, când a început să resimtă primele semne ale bolii. Nu le-a acordat o atenţie deosebită. “Ştiam că am probleme cu stomacul, fusesem diagnosticat cu gastrită cu mult timp în urmă. Nu obişnuiesc să merg regulat la medic, iar dacă mă încearcă dureri mai intense, apelez la Nurofen şi repaus. De această dată, nu au avut efect”, ne-a spus Vlad.

Simptomele au devenit din ce în ce mai agresive şi mai dese, în 6 luni, Vlad slăbise 11 kilograme. “Îmi aduc aminte exact ziua în care am decis să mă duc la medic: era vineri şi am plecat de la birou în grabă să evit ora de vârf. Aveam o durere surdă în abdomen şi, din nou, nu reuşisem să mănânc toată ziua. După două săptămâni de investigaţii, mi-au spus că am cancer”. (Citeşte întreaga poveste a lui Vlad)

advert

Acestea sunt doar două dintre cazurile campaniei “Second Opinion avizat, nu Improvizat”, lansată de Intermedicas, prima clinică de second opinion din România. Campania este rezultatul unor concluzii desprinse dintr-un studiu intern derulat de clinica, cu pacienţii care au solicitat second opinion după ce au primit un diagnostic de boala gravă sau o recomandare de chirurgie. Cei mai mulţi au ajuns să solicite second opinion avizat în stadii avansate ale bolii şi nu imediat după primirea primului diagnostic.

Deoarece tratamentul poate începe doar în urma unui diagnostic corect, clinica şi-a propus să aducă conceptul de a doua opinie medicală mai aproape de pacienţii români. Second opinion medical înseamnă siguranţa diagnosticului corect şi accesul la cea mai bună soluţie de tratament pe care o oferă practica medicală la nivel internaţional, precum şi accesul la servicii medicale, tehnici sau tehnologii avansate din străinătate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite