Poveste de Paşti

Totul a început cu o bâlbă a Guvernului legată de posibilitatea ca Poliţia să participe la distribuirea luminii sfinte în noaptea de Înviere. Nu era prima poticneală a autorităţilor de când începuse pandemia şi cu siguranţă nici cea mai gravă, dar, în climatul de tensiune şi frustrare acumulate de la începutul perioadei de carantină, a fost de ajuns să declanşeze catastrofa. Privind înapoi, am putea spune că a fost piatra care a pornit avalanşa.

După intervenţia Preşedintelui şi scandalul care a urmat în presă şi în diversele bule progresiste de pe Facebook, miniştrii s-au repliat, au ieşit cu un nou text al hotarârii de guvern. Dar era deja prea târziu. Lumea vorbea despre voluntari, despre o organizare a locatarilor pe scări de bloc. Se lipeau afişe şi se distribuiau roluri. Se stârnise o mişcare. Interdicţia clară de până atunci fusese înlocuită de confuzie.  În fapt, această confuzie a stat la baza tragediei care urma să ne lovească şi să aducă România în prim planul pandemiei de coronavirus.

Ştim asta acum când numărul morţilor a ajuns la douăzeci de mii şi încă nu am intrat în faza de descreştere a numărului zilnic al celor nou diagnosticaţi. Atunci, în joia şi vinerea de dinaintea Învierii, încă ni se părea că pericolul fusese evitat, deşi toate semnele erau acolo.

Biserica a ieşit ofuscată la atac prin purtătorii săi oficiali şi neoficiali de cuvânt, veşnicii apostoli ai românismului şi prevestitori ai pericolelor care urmau să vină din Occidentul anti-creştin şi homosexual. Prinsă, ca de fiecare dată când ţara se confrunta cu o decizie majoră, între curentul modernist şi tolerant şi cel pro-rus, fundamentalist, Biserica a ales şi de aceasta dată să joace la ambele capete. Nici nu a susţinut ferm carantina, dar nici nu a iniţiat un act de rebeliune faţă de hotărârea Guvernului. În acest gol de autoritate, diversele grupări extremist ortodoxe care prosperaseră în ultima perioadă au început să se organizeze. Asociaţiile studenţilor creştini ortodocşi, asociaţiile anti-avort, tinerii din seminarii şi facultăţi de teologie, dar şi cei crescuţi cu ochii în canalele de youtube care alimentau constant teoriile conspiraţiilor antiromâneşti au intrat în această mişcare ad hoc. Scopul lor era cât se poate de nobil: ei urmau să devină agenţii secreţi ai lui Hristos, cei care vor duce lumina sfântă în blocurile şi casele românilor care ar fi rămas altfel ne-binecuvântaţi, prin uneltirile viclene ale neamţului şi ale iudeo-masonilor. Mai ales la sate şi în oraşele mici, lor li s-au adăugat oamenii de manevră ai partidelor de opoziţie, dornice să câştige puncte de evlavie în apropiatele, credeam cu toţii atunci, alegeri locale.

O răspândire mai uluitoare a virusului nu se putea imagina. Dacă până atunci, infecţiile se cantonaseră în zona oraşelor mari unde populaţia era densă şi numeroasă, la câteva zile după Paşti au început să apară bolnavi de peste tot. O dată cu lumina, oamenii mai primiseră ceva în casele lor. Lumea nu era pregătită pentru un ucigaş invizibil care se răspândea cu atâta uşurinţă şi care omora cu atâta îndârjire. În ţara fatalismului mioritic, oamenii nu mai apucau nici să lase vorbă unde să fie îngropaţi.

Spitalele au căzut foarte repede. După primele zeci de morţi din rândul cadrelor medicale, au început dezertările în masă. Un sistem medical construit pe dorinţa de înavuţire a medicului şi în dispreţul faţă de viaţa omului bolnav nu avea de unde să genereze eroi. Iar soarta eroilor este, oricum, să moară, ceea ce au şi făcut mulţi dintre cei care au prins primul val de infectări.

A apărut nevoia unor spaţii alternative spitalelor deja pline de bolnavi, de covid şi de super-bacteriile de tipul celor care îi omorâseră pe tinerii de la Colectiv. S-a vorbit de transformarea sălilor de sport în spitale, de ridicarea unor spitale noi după modelul chinezesc. Adevărul era că şi dacă am fi putut face toate acestea, nu mai rămăseseră suficiente cadre medicale să aibă grijă de bolnavi.

Nimeni nu mai ştie cu precizie de unde a izvorât ideea, dar o dată apărută în spaţiul public a devenit evident că aceasta era singura alternativă viabilă: nou ridicata Catedrală a mântuirii neamului urma să devină un uriaş spital! Spaţiul putea fi amenajat relativ uşor, era curat şi bine izolat, marmura de pe jos putea fi dezinfectată şi avea avantajul că un număr relativ mic de medici şi de asistente puteau îngriji un număr foarte mare de bolnavi. Imaginile cu miile de paturi aşezate în rânduri aproape nesfârşite, desfăşurate sub lucirile de mozaic aurit ale catapetesmei au devenit celebre peste noapte în toată lumea. Un alt avantaj a devenit foarte clar mai târziu – Catedrala putea fucţiona, la etajele sale inferioare unde temperatura râmânea rece şi constantă, şi ca o morgă pentru miile de corpuri care aşteptau, uneori şi mai multe săptămâni, un loc de veci.

Ironia situaţiei nu a scăpat celor care priveau imaginile de acasă. Sutele de milioane cheltuite din bugetul public pentru ridicarea acestui imens edificiu deveniseră, iată, o investiţie în sănătate.

O ştire de acum câteva zile menţiona că pe unul din zidurile Catedralei, cineva ar fi inscripţionat un grafitti cu vechiul slogan de campanie “aici sunt banii dumneavoastră”. Astăzi, o altă ştire ne informează că altcineva ar fi tăiat, tot cu spray de grafitti, cuvântul "banii". Şi că ar fi scris deasupra lui “morţíi”. Pe Facebook sunt voci care spun că e de fapt aceeaşi persoană şi că ar fi, de fapt, un fel de Artă.