Porcul Jack îl scoate pe Ghiţă de pe piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crescătorii din Mehedinţi s-au reprofilat, de curând, pe carnea de porc american Duroc, care este mai slabă, iar stratul de grăsime are câţiva milimetri. Anul acesta, în Mehedinţi, porcul de Crăciun se numeşte Jack, pentru că Ghiţă a fost lăsat doar pentru tradiţionalişti.

Asta pentru că ţăranul s-a orientat spre porcii care cresc mai repede şi sunt mai rezistenţi. Aşa că a înlocuit şi el rasele locale de porcine cu rasa americană Duroc. Animalul nu este pretenţios la mâncare, se îngrijeşte uşor şi, spun crescătorii, are carnea mai dulce şi mai slabă.

Pe crescătorul Iulian Grecu l-am întâlnit la târgul de animale organizat, în fiecare dumincă, la Vânju Mare. El este unul dintre ţăranii care s-au adaptat la cerinţele pieţei. Bărbatul s-a apucat de agricultură şi de creşterea porcinelor după Revoluţie. Cu timpul, a dezvoltat o adevărată afacere în care şi-a implicat şi familia. „Muncim de dimineaţa şi până seara să creştem porci, familia mea din asta trăieşte de la Revoluţie încoace. Este o muncă grea, prost plătită", a mărturisit crescătorul.

Porcul american are „90-60-90"

Porcii americani din rasa Duroc sunt buni atât pentru reproducere, cât şi pentru îngrăşare, au talie medie spre mare, se recunosc uşor datorită culorii roşcate a trupului cilindric şi lung. Ajung la 100 de kilograme în 170-180 de zile, iar stratul de grăsime nu este mai gros de 17 milimetri.

Porcii americani au înlocuit cu succes Marele Alb, una dintre cele mai cunoscute şi răspândite rase din lume. Dovadă, spune crescătorul Iulian Grecu, este că anul acesta a vândut şapte astfel de exemplare, după negocieri la sânge cu clienţii care se tem de ameninţarea colesterolului.

Porcul care este pregătit pentru sacrificiul de Crăciun are o greutate de 140 de kilograme şi ajunge la 1.100 de lei. Purceluşii de lapte au un preţ de pornire de 300 de lei, preţ care variază în funcţie de greutate şi de vârstă. Rasele locale sunt mai ieftine cu 200 de lei, valoarea depinde însă de arta de negociere a cumpărătorului.

Se vinde şi online

Dar porcul din rasa Duroc se poate achiziţiona şi de pe internet. Foarte mulţi crescători au postat anunţuri cu fotografii cu animalele de vânzare.

Dumitru Firoiu, din Târgu‑ Jiu, este unul dintre crescătorii care-şi vând marfa online. A reuşit să vândă, zilele trecute, un porc uriaş cu 2.800 de lei. Pe internet, preţul de pornire pentru un kilogram este de şapte lei.

Specialiştii prevăd că în viitorul apropiat rasa americană va fi înlocuită de una care are şi mai puţină grăsime. „Asta este rasa care s-a căutat până acum, dar în doi-trei ani nici aceasta nu va mai avea succes, pentru că s-a amestecat cu cea românească", a adăugat Iulian Grecu.

O altă rasă de porc care îl înlocuieşte pe Ghiţă şi, în curând, pe Jack, este porcul vietnamez. Această specie are stratul de grăsime aproape inexistent, carnea lor fiind mult mai sănătoasă, deoarece nu conţine colesterol. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite