Popi şi preoţi

Frustrări, răutate, prostie, ignoranţă şi meschinărie – toate acestea, amestecate, dau măsura aşa-ziselor dezbateri publice despre Dumnezeu, credinţă şi Biserică.

Infantilii şi sceleraţii au căpătat libertate de expresie prin intermediul site-urilor şi al televiziunilor de „ştiri“. Pot spune orice, în numele audienţei, indiferent de consecinţe. Până şi politicienii de mâna a patra s-au prins că „subiectele controversate“ te fac cunoscut şi se întrec în baliverne, doar-doar şi-or negocia vreun locşor în sânul puterii. Unii chiar au reuşit să intre în Parlament, agăţaţi de icoanele din şcoli, şi au devenit modele de urmat pentru alţi neisprăviţi. Aşa stând lucrurile, Dumnezeu, credinţa şi Biserica au ajuns valută forte.

Dai din meliţă, ca proasta-n târg, despre lucruri de care n-ai habar şi, hop!, te pricopseşti peste noapte. Dacă eşti pe fază, sunt suficiente câteva sinucideri, incinerări şi divorţuri ale V.I.P.-urilor pentru a fi recunoscut pe stradă ca „formator de opinie“. Unde mai pui că, acolo de unde te-ai aştepta să auzi lucruri inteligente şi de bun-simţ, dai peste alţi impostori avari? Se vede treaba că Securitatea n-a dormit în cizme înainte de `89, alegându-şi oamenii pe sprânceană pentru distrugerea credinţei şi a Bisericii, din interior. Acum se disting clar în mulţime miliţienii cu barbă şi sutană, convertiţi de cursul istoriei postdecembriste în oameni de afaceri.
Mulţi nu ştiu – şi poate nici nu-i mai interesează după ce li s-au cerut bani pentru un botez sau o nuntă – că ai posibilitatea să alegi grâul de neghină, să găseşti preoţi adevăraţi, chiar în mijlocul oraşelor.

Oamenii de azi, peste tot în lume, nu mai au timp şi nici răbdare să caute. Rolul Bisericii ca instituţie emitentă de comunicate de presă s-a terminat. Revine în scena istoriei rolul ei de comunitate a credincioşilor, a celor care vor să aibă acces la Adevăr, trăind după exemple concrete de jertfă în folosul celorlalţi.

Credinţa curată, izvorâtă din raţiune şi sentiment, nu poate fi sursă de câştig pentru flecari şi oportunişti. Aşa cum nu poate fi distribuită tovărăşeşte poporului de către „funcţionari bisericeşti“. Popii fabricaţi, care astăzi dezgustă prin apariţiile lor publice şi dau apă la moară armatelor de oportunişti, nu-i vor putea substitui niciodată pe adevăraţii preoţi.

Din nou, recursul la Petre Ţuţea este esenţial în astfel de împrejurări: „Un preot care slujeşte în biserica sa şi Dumnezeu este cu el, înlocuieşte toată Academia Română (…) Am ca duhovnic un preot călugar, mai tânăr cu 30 de ani decât mine, cu o minte sclipitoare şi o cultură generală de invidiat. Modestul său venit îl donează în scopuri caritabile. E plină ţara de astfel de oameni, dar ignoranţa şi răutatea unei majorităţi care vede excepţia ca fiind regula în tagma preoţească nu permit popularizarea lor“.