Mi-a fost dat să o aud şi pe asta: cea mai dreaptă şi de dreapta formaţiune politică din România, Alianţa România Dreaptă, a promis, prin vocea celui mai democrat-liberal dintre politicieni, Vasile Blaga, că va majora salariul minim de la 700 la 1.000 de lei până în 2015. Cum aşa ceva? De ce să promiţi bani de la buget, fie şi în campania electorală, dacă ştii că nu sunt suficienţi bani?! Asta arată două lucruri: fie ARD este disperată să strângă un anumit număr de voturi şi, în acest scop, minte conştient, fie chiar ar creşte salariile dacă ar guverna şi atunci nu s-ar deosebi cu nimic de guvernarea Tăriceanu pe care tocmai cei de la ARD o acuză că a risipit banii din buget pe pensii şi salarii ca să câştige voturi.

Nici nu m-am dezmeticit bine după promisiunea populistă a celor de la ARD că liderul social-democraţilor din România, PSD-istul Victor Ponta, a dat cu stânga-n dreapta şi s-a declarat rezervat în privinţa majorării salariilor bugetarilor din 2013. Asta după ce USL şi-a băgat în programul de guvernare ca prioritate zero reîntregirea salariilor tăiate de Boc. Cum aşa?! Să fii de stânga, să fii Ponta şi să spui că nu vei mări lefurile bugetarilor la anul, asta în plină campanie electorală, înseamnă două lucruri: fie Ponta e prea sigur pe rezultatele alegerilor care bat la uşă şi admite că nu mai sunt bani la buget, fie încearcă să pozeze într-un politician responsabil, plagiind tocmai discursul celor pe care i-a acuzat că au tăiat salariile în 2010: Emil Boc şi Traian Băsescu. (Am zis plagiind? N-am vrut).

Nu poţi poza într-un politician de dreapta, să-i acuzi pe ceilalţi de populism, ca apoi să vii şi să anunţi că prioritatea programului tău de guvernare este majorarea salariului minim. Ştim cu toţii că dacă Finanţele nu s-ar împrumuta săptămânal cu un miliard de lei, dacă nu am avea acordul cu FMI şi dacă viitorul guvern nu va mai semna încă unul, în 30 de zile trezoreria statului ar rămâne fără niciun sfanţ. Ştim, în urma tuturor previziunilor, că în 2013 nu vom avea creştere economică (0,5% nu se pune), că leul va slăbi şi mai mult (un euro ar putea ajunge la peste 5 lei), iar de la Opoziţie aş fi aşteptat un mesaj realist, unul care să vină cu soluţii la prostiile pe care le-a făcut Puterea. În ceea ce priveşte discursul de om „responsabil" al premierului, cred că a venit prea târziu. Nu poţi, timp de şase luni, să nu faci absolut nimic la guvernare, să tai bani de la investiţii, să alungi practic investitorii străini (poate nu şi pe ruşi...) din cauză că ai creat instabilitate politică făcând din suspendare un plan de guvernare, ca apoi, în campania electorală, să pozezi în... Emil Boc, serios! Cine, când, cum schimbă România? Politicieni ca ei, nu. Nu de la anul şi nu cu cioara vopsită.

Ovidiu Marincea este editor coordonator ''Adevarul''