Politizarea spitalelor pe uşa din dos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politizarea din spitale e în deserviciul pacienţilor, afirmă specialiştii
Politizarea din spitale e în deserviciul pacienţilor, afirmă specialiştii

Managerii de spitale vor putea face parte dintr-un partid politic, dar nu vor putea fi în conducerea unei formaţiuni politice. Aşa au decis marţi deputaţii cu 176 voturi „pentru”, 93 de voturi „împotrivă” şi 5 abţineri. Cei din sistem spun că influenţele politice se vor face în continuare simţite, prin favorizarea firmelor de casă ale diferitelor partide politice, în timp ce grija faţă de pacienţi va veni, cu siguranţă, pe planul secund.

„Noi susţinem depolitizarea, care este o mare problemă la nivelul sistemului de sănătate românesc. Chiar dacă prevederea prin care un manager nu avea voie să facă parte dintr-un partid politic era una restrictivă, trebuie să înţelegem că şeful unui spital este un ordonator mare de credite. E greu de crezut că cineva care face parte dintr-o formaţiune politică, chiar ca şi simplu membru, nu va răspunde semnalelor venite de la centru”,  a explicat, pentru „Adevărul”, chirurgul Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor. 

„E cunoscut că multe dintre contracte sunt date unor firme de partid. Un manager care să fie parte dintr-un partid politic daunează bunului mers al spitalului şi avem numeroase exemple: se fac achiziţii care nu sunt necesare, aparatură scumpă care rugineşte pe holuri fără ca în spital să fie medici care să ştie cum să o folosească”, a completat specialistul.

Politizarea aduce deservicii pacienţilor români

Potrivit acestuia, ordonanţa dată anul trecut de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care managerii de spital nu puteau face din partidele politice, era o soluţie pentru bunul mers al unităţilor sanitare. 

„Nu e suficient că ministrul sănătăţii e pus politic? Nu văd decât nişte afaceri şi alte dedesubturi. S-a demonstrat şi până acum că politizarea în sănătate nu a făcut altceva decât să aducă deservicii pacienţilor român. Au jocuri doar pentru interesul de partid. Criteriul trebuie să rămână cel al profesionalismului, să se dea concursuri grele. Şi avem un precedent care a arătat ce înseamnă ca toate numirile să fie făcute politic - atunci când toţi directorii de case judeţene nu au fost capabili să ia concursul. Din păcate, la noi profesioniştii sunt daţi deoparte dacă nu au coloratură politică”, a completat şi Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR). 

Nu de aceeaşi părere este Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţillor (ANPP). „Pe noi ne interesează ca persoana respectivă să fie un bun manager, să-şi atingă obiectivele din contractul de management. Câtă vreme nu este în conducerea unui partid nu mi se pare că este de natură să influenţeze cu ceva actul de management. Atâta timp cât totul este transparent, nu văd de ce ar fi o problemă”, a explicat reprezentantul pacienţilor. 

Şi în opinia medicului Sorin Paveliu, expertul în politici de sănătate al Societăţii Academice Române (SAR), nu ar trebui să se plece de la premisa că un manager care este simplu membru de partid face ilegalităţi. 

„Într-adevăr, ar putea exista o incompatibilitate dacă un manager de spital ar fi şi în conducerea unui partid, dat fiind faptul că ar fi deja prea ocupat cu actul de management din spital. Ideea e a pune o asemenea oprelişte trebuie privită prin perspectiva rigorilor impuse funcţionarilor publici. Câtă vreme în cazul lor nu există această barieră, nu văd de ce un manager de spital nu ar putea fi simplu membru într-un partid politic”, a conchis expertul.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite