O comunitate întreagă din comuna Racoş, Braşov, e terorizată de ani de zile de echipa de poliţişti din localitate, care bate fără discriminare bărbaţi, femei sau copii. Pentru că bătăile se petrec departe de ochiul public (în secţie, în pădure, la rampa de gunoi), singurii „martori” ai agresiunilor sunt medicii care semnează certificatele medico-legale ale victimelor. Cu astea şi rămân oamenii, în final, pentru că niciuna dintre plângerile lor făcute la Braşov nu s-a soldat cu altceva decât fraza tip „poliţiştii x, y, z nu se fac vinovaţi de agresiuni, victimele s-au autoaccidentat în garaba de a ajunge la secţia de poliţie”... e un citat dintr-o decizie de clasare a unei plângeri, semnată de un procuror din Braşov. Găsiţi întregul raport al evenimentelor din Racoş aici.

Bătăile din Racoş nu sunt nişte excepţii. Poliţiştii bat în Bucureşti (la celebra Secţie 10) şi pe întreg cuprinsul ţării, cu siguranţa că nu li se întâmplă nimic. Pentru că aşa şi este. APADOR-CH a încercat, în cadrul proiectului „Cu ochii pe abuzurile poliţiei”, să afle câte plângeri s-au făcut în ţară, privind abuzurile poliţiştilor, câte au fost soluţionate, câţi cetăţeni au fost „conduşi” administrativ la secţie, pentru că de acolo sunt „recrutaţi” adesea viitorii bătuţi. Cifrele furnizate de poliţie şi cele primite de la justiţie (parchete) diferă într-atât de mult încât ele arată fie că cineva minte, fie că interesul pentru rezolvarea acestor situaţii tinde către zero.

În acest context, câţiva dintre bătuţi, care au avut mai multă determinare, au ajuns să reclame statul român la CEDO, unde au şi câştigat (ultimul caz a fost la începutul lunii mai). Li s-a făcut dreptate şi li s-au acordat despăgubiri, pe care în final le plătim toţi. Cum spunea cineva, poliţia română s-a transformat într-un fight club recunoscut pe plan extern, pe care noi toţi îl finanţăm, dar despre care statul român refuză în continuare să vorbească.

Ce părere are Comitetului împotriva Torturii

Statul Român a ratificat Convenţia ONU împotriva Torturii şi altor Tratamentelor sau Pedepse cu cruzime, inumane sau degradante în octombrie 1990 şi şi-a  asumat obligaţia de a raporta Comitetului împotriva Torturii (cunoscut sub acronimul CAT – Committee against Torture)  periodic, mai exact o dată la 4 ani, despre stadiul  aplicării Convenţiei în România. După un prim raport trimis în februarie 1992, Statul Român a tăcut temeinic timp de 18 ani. Prin 2010, CAT a hotărît să deranjeze puţin, dar politicos Statul Român trimiţându-i un set de întrebări. Brusc, Statul Român s-a trezit din reverie şi a „bombardat” CAT cu 4 rapoarte deodată. Nu ştiu câtă atenţie a dat CAT rapoartelor 2, 3 şi 4 ce erau presupuse a acoperi perioada 1996 – 2007. Eu le-am citit şi le-aş califica, eufemistic, drept fuşereală. Cel mai probabil, CAT le-a analizat împreună cu raportul 5 (2008-2012) – mai substanţial decât celelalte - şi le-a considerat ca al doilea raport trimis de Statul Român cu o întârziere de 18 ani.  

Raportul (rapoartele?) Statului Român a fost discutat la sediul CAT, cu participarea reprezentanţilor autorităţilor române şi a unor experţi, pe 23 şi 24 aprilie 2015. Cu ocazia asta experţii au făcut comentarii pertinente cu privire la (prea) multele aspecte negative în materie de tortură şi tratamente inumane sau degradante semnalate în România. Iată câteva dintre principiile şi recomandările  făcute de CAT pentru autorităţile române, în special cu privire la law enforcement officials (poliţie, jandarmerie, angajaţi ai penitenciarelor şi alte autorităţi ce veghează la aplicarea legilor) din România:

  1. Folosirea excesivă a forţei. CAT este îngrijorat de folosirea excesivă a forţei de către poliţişti în scopul – dar nu numai – obţinerii recunoaşterii că suspectul  ar fi comis una sau mai multe fapte penale. Acest „nu numai” (în engleză inter alia) mă duce cu gândul la abuzuri ale poliţiştilor cauzate fie de inamiciţii mai vechi sau de dorinţa de „a-i da o lecţie” lui Popescu, fie pur şi simplu de o proastă dispoziţie. Toate se bazează pe convingerea că ei – poliţiştii – se bucură de impunitate. CAT cere să i se comunice câte cazuri de violenţă din partea poliţiştilor au fost investigate şi care au fost pedepsele aplicate. Pe lângă recomandarea „clasică” de a se efectua cercetări prompte, imparţiale şi eficiente, CAT cere şi informarea imediată a judecătorului – în special cel de drepturi şi libertăţi – cu privire la violenţe comise de poliţişti indiferent dacă urmele loviturilor sunt sau nu vizibile, instalarea de camere video în birourile în care se desfăşoară anchetele precum şi protecţia celor care se plâng de rele tratamente. Şi mai cere ca, la cel mai înalt nivel politic, să se declare „toleranţă zero” faţă de recurgerea la rele tratamente de către  poliţişti. CAT aşteaptă ca Statul Român să ia măsurile recomandate până la 15 mai 2016 şi să îl informeze despre acestea.
  2. Violenţe împotriva romilor. CAT constată că romii constituie o categorie vulnerabilă în raport cu poliţia, mai ales în privinţa conducerii la sediul poliţiei. Şi cere stoparea acestei practici. CAT insistă asupra necesităţii combaterii impunităţii poliţiştilor. În plus, CAT recomandă pedepsirea drastică a celor care instigă la ură împotriva etniei romilor.

Or în comuna Racoş, potrivit constatărilor APADOR-CH, poliţia foloseşte excesiv forţa împotriva romilor cu ocaziile repetate ale conducerii lor la sediu. Mulţi romi au declarat că au fost bătuţi de poliţişti nu numai în sediul poliţiei, ci şi pe câmp, în pădure sau lângă o groapă de gunoi. Câţiva au ajuns la spital cu vătămări serioase. Au reclamat de nenumărate ori, dar nu s-a întâmplat nimic. Inspectoratul de Poliţie al judeţului Braşov ridică din umeri: „noi am trimis plângerile lor la parchet, dar procurorii au dat neînceperea urmăririi penale”. Aşadar violenţele poliţiştilor împotriva romilor nu au avut loc.Nu au martori”, s-a mai spus. Hm…. mai degrabă  martorii se tem să dea declaraţii ca să nu rişte să fie următorii pe lista bătuţilor. Impresia este că parchetul încheie cercetările înainte de a le începe. Cu „nup” (neînceperea urmării penale - n.r.), desigur. Iar IPJ Braşov închide ochii la abuzurile repetate ale subordonaţilor. Şi mai alarmant este faptul că un tânăr braşovean, reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale, care sfătuia romii din Racoş cum să reacţioneze legal la abuzurile poliţiştilor a fost şi el ameninţat şi apoi bătut de „mascaţi” încă neidentificaţi, în gară.

Mi se pare că situaţia de la Racoş ar fi cel mai potrivit „capitol 1” pentru informarea CAT (până la 15 mai 2016) despre punerea în aplicare a recomadărilor privind folosirea excesivă a forţei de către poliţişti şi renunţarea la conducerea romilor la sediu. Şi, bineînţeles, despre măsurile drastice pentru combaterea impunităţii, despre anchete imparţiale, aprofundate, eficiente, despre şi despre şi despre…..

***

APADOR-CH derulează în prezent “Cu ochii pe abuzurile poliţiei”, un proiect de conştientizare a repercusiunilor abuzurilor poliţiei asupra cetăţenilor, proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile