Plăcerea şi ochiul celui viclean

De cele mai multe ori, Sărbătorile de iarnă înseamnă excese atât alimentare, cât şi de alcool

„Ce înseamnă, de fapt, asocierea sărbătorilor cu o cantitate industrială de mâncare şi alcool?”, mă întreabă editorul secţiunii de bloguri a ziarului Adevărul. Publicul românesc s-a obişnuit ca la final de an, presa şi televiziunile să invite medici, psihologi, nutriţionişti etc. care să le explice oamenilor de ce nu e bine să facă abuz de sare, zahăr, grăsimi şi alcool.

Că aceste sfaturi nu determină o schimbare în comportamentul de consum este, de asemenea, un loc comun.

Conform unei teorii mai vechi, dar încă valabile, trei categorii de factori conlucrează în generarea abuzului şi dependenţei de substanţe – drogul (cu particularităţile sale farmacologice, calea de administrare, calitate, puritate, disponibilitate), consumatorul (personalitate, predispoziţii genetice, probleme psihologice asociate) şi mediul. În formularea teoriei sale, autorul, psihiatrul şi psihanalistul Norman Zinberg a plecat de la observaţia că soldaţii americani întorşi din războiul din Vietnam unde deveniseră consumatori cronici de heroină, o dată întorşi în America, renunţaseră în proporţii nemaiîntâlnite (peste 80%) la consum. Singurul element care se schimbase pentru aceşti oameni era mediul în care trăiau. La un seminar pe care l-am ţinut la începutul anilor 2000 în Republica Moldova, auzind despre această teorie şi despre originea ei, o participantă, mama unui băiat consumator de droguri, a povestit ceva similar: soldaţii basarabeni întorşi din războiul din Afganistan unde consumaseră şi deveniseră dependenţi de opiu au renunţat la consum o dată întorşi acasă; în schimb, studenţii basarabeni plecaţi la studii în Bucureşti unde deveniseră dependenţi de heroină, au continuat să consume şi după revenirea în ţară. Am cunoscut multe cazuri de oameni care, disperaţi că nu reuşesc să elimine din viaţa lor o dependenţă au recurs la a-şi schimba locul de muncă, oraşul sau chiar ţara de reşedinţă.

Dacă mediul unde se produce abuzul este determinant în generarea şi întreţinerea comportamentului de consum, atunci nu e de mirare că sfaturile „specialiştilor” nu produc efecte. Ele vizează consumatorul, dar nu şi celelalte două categorii de factori.

În fapt, societatea creează o situaţie paradoxală – pe de o parte atenţionează că excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii, pe de altă parte promovează o spirală a consumului fără limite.

Există o naivitate atunci când vine vorba de prevenirea abuzului, fie el de mâncare, de alcool sau de droguri. O naivitate generată de o fantezie de putere şi de control – oamenii au informaţia, oamenii pot să decidă, end of story. Realitatea puţin flatantă este că suntem mai puţin stăpâni pe deciziile noastre decât ne place să credem. Câţi dintre noi şi de câte ori am plecat dintr-un magazin cu lucruri pe care nu plănuisem a le cumpăra? Reclama, promovarea, inducerea disponibilităţii de a cumpăra şi a consuma prin imagerie care creează dorinţă şi poftă sau, cum spuneau cei vechi, ispitirea oamenilor formează mediul propice abuzului. Sigur că maşina se deplasează pentru că se învârt roţile şi un şofer manevrează volanul, dar între aceste două procese se interpun alte mecanisme care rămân invizibile. Şi manipulabile de cei a căror misiune în viaţă este să ne facă să cumpărăm şi să consumăm – armate de psihiatri, psihologi, neurologi care ştiu că o promoţie şi o reclamă bine ţintite fac cât sfaturile a zeci de ”specialişti”. ”Şi nu ne duce pe noi în ispită” este o atitudine mai adecvată, pentru că recunoaşte, cu umilinţă, că forţe necunoscute, puternice şi dincolo de controlul nostru conştient sunt puse în joc atunci când intrăm pe poarta larg deschisă a unui supermarket.

Pe de altă parte, oamenii caută plăcere. Şi sărbătorile sunt momente în care se manifestă dorinţa pentru o plăcere prelungită cât mai mult. Plăcerea este un elefant care se leagănă pe pânza de paianjen a minţii şi, cât timp nu se rupe, va exista mereu loc pentru încă un elefant. În final, pânza, totuşi, se rupe şi totul se încheie cu o moarte mică – stuporul alcoolic, starea de indigestie şi arsura din capul pieptului care creşte în intensitate până la paroxism, oboseala şi somnul după o noapte de dans condimentată cu energizante. Şi senzaţia de (re)naştere în chinuri şi dureri de a doua zi. O nouă şansă, o nouă viaţă, un nou an.   

Şi atunci ce înseamnă asocierea sărbătorilor cu o cantitate industrială de mâncare şi alcool? Înseamnă ceea ce englezii numesc more of the same – mai mult din ceea ce se întâmplă deja. Înseamnă dorinţa naturală a oamenilor pentru plăcere şi renaştere speculată de un sistem a cărui motivaţie pentru a exista este ceea ce românii mai vechi numeau ochiul celui viclean.