Evoluţia UE a arătat că progresul economic nu poate fi obţinut fără cel social, iar o economie competitivă şi stabilă pe termen lung nu poate fi întemeiată în absenţa politicilor de educaţie şi formare, de ocupare sau de protecţie socială. În ciuda faptului că modelul de dezvoltare a urmărit „o economie socială de piaţă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres social“, dimensiunea socială a UE a rămas cel mai adesea în plan secund, revenind pe agendă mai ales atunci când a fost nevoie de o reechilibrare a elementelor de natură socială, în contextul implementării politicilor economice. Acest obiectiv este de asemenea perfect compatibil cu prevederile constituţionale naţionale conform cărora „România este stat de drept, democratic şi social

Pentru cetăţenii europeni care susţin „un sistem european de bunăstare socială armonizat între statele membre (sănătate, educaţie, pensii etc.)“, răspunsul oferit la nivel european a fost acela al stabilirii Pilonului european al drepturilor sociale. Structurat în trei categorii principale: egalitate de şanse şi de acces pe piaţa muncii; condiţii de muncă echitabile respectiv protecţie socială şi incluziune socială, acesta este menit să ofere drepturi noi şi mai eficiente pentru cetăţeni. Pilonul European al Drepturilor Sociale (PEDS) este în sine o măsură cu implicaţii mai degrabă la nivel de angajament politic, decât de reglementare propriu-zisă, şi care nu presupune o extindere a actualelor competenţe şi atribuţii ale Uniunii Europene.

Provocările cu care se confruntă UE, de la tendinţa accentuată de îmbătrânire a populaţiei, până la adoptarea noilor tehnologii în industrie sau dezvoltarea mediului digital, în paralel cu accentuarea vizibilă a decalajelor între regiuni sau creşterea vulnerabilităţii unor anumitor categorii (de ex. tinerii), au determinat un interes crescut faţă de urmărirea progresului social şi a modului în care obiectivele de natură socială sunt integrate în cadrul mai larg al dezvoltării.

De ce tineretul ar trebui să fie în centrul atenţiei? Tinerii se confruntă cu probleme socio-economice majore. Avem categoria tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare – tinerii NEET (Not in employment, education or training) care reprezintă în România aproape 17,4% din totalul tinerilor cu vârste între 15-24 ani în anul 2016 conform Tabloului de bord social.

Sondajul recent al Global Shapers (2017), derulat la nivel internaţional şi care a inclus şi România, arată că printre motivele principale de îngrijorare ale tinerilor se numără: inegalităţile de venit şi discriminarea, schimbările climatice şi distrugerea naturii, îmbătrânirea populaţiei, responsabilitatea guvernamentală şi transparenţa etc. În ceea ce priveşte principalele dificultăţi/lipsuri cu care se confruntă tinerii, atât în general în Europa, cât şi în România, sunt legate de: nevoia unui acces egal la oportunităţi pentru toţi, securitatea unui loc de muncă, posibilitatea de trăi şi lucra oriunde doresc etc.

O serie de analize efectuate la nivel internaţionale, cum ar fi în cazul Suediei, au demonstrat faptul că „statul bunăstării poate servi cu succes ca şi proiect de «securitate şi stabilitate politică» într-o ţară care a suferit de instabilitate politică şi insecuritate“. Remarcăm astfel abordarea proactivă a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene care şi-a propus în cadrul Pilonului 1 „Europa convergenţei“ ca unul dintre obiectivele principale să fie „dezvoltarea dimensiunii sociale a UE, prin punerea în aplicare a Pilonului European al Drepturilor Sociale“.

Pilonul european al drepturilor sociale va trebui să devină una din priorităţile majore la nivel european, dezvoltarea sa fiind esenţială. O foaie de parcurs care să lege procesul de finalizare a pieţei unice de implementarea drepturilor sociale ar fi poate necesară pentru a permite progresul social şi sustenabilitatea politicilor publice. Politicile viitorului nu vor trebui să ţină seama doar de obiectivele economice, ci vor trebui să aibă în centrul lor cetăţeanul european şi drepturile sale.

Măsuri care să ducă la sporirea accesului la educaţie pentru toţi, investiţii în infrastructuri şi politici cu caracter sociale, reglementări europene cu privire la condiţiile de muncă, salariile minime şi standarde sociale de bază, inclusiv analizarea unor propuneri mai radicale precum venitul minim universal garantat, ar trebui să fie regândite şi implementate.

Într-un final, o politică de tipul „niciun cetăţean lăsat în urmă“ ar putea reprezenta cheia supravieţuirii Uniunii Europene într-o lume din ce în ce mai complexă şi provocatoare, fiindcă la sfârşitul zilei fiecare cetăţean trebuie să conteze.

* O versiune preliminară a acestui articol a fost publicată în broşura conferinţei „Unitate în diversitate. UE încotro?“, Institutul European din România, 2019.