Piaţa Universităţii a murit!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Mica revoluţie" a fost furată! Joi, 19 ianuarie 2012, revolta civică a fost ucisă prin politizare.

Sutele de manifestanţi apolitici din Piaţa Universităţii au fost „înghiţiţi" de câteva mii de PSD-işti şi PNL-işti veniţi de la mintingul Opoziţiei, de la Arcul de Triumf. Nici huiduielile celor din Piaţă (“PDL şi USL, aceeaşi mizerie!”) nu i-au oprit pe „mitingiştii de partid” să ocupe un spaţiu al protestelor civice.

Drept urmare, lupta pentru democraţie (dintre Putere şi manifestanţii civici) s-a transformat în luptă pentru ciolan (între Putere şi Opoziţie). Este ceea ce la marea manifestaţie din 1990 nu s-a întâmplat. Din acest moment, spiritul Pieţei Universităţii este mort, îngropat şi cu parastasul făcut. Mai ales că, la scurtă vreme după invazia „politrucilor”, şi-a făcut apariţia şi un frumos tablou înfăţişându-l pe Nicolae Ceauşescu.  Asta ne mai lipsea: omagierea lui Ceauşescu în Piaţa Universităţii...

Ultima zvâcnire a Pieţei
, înainte de a fi ocupată de partide, s-a produs ca urmare a unei noi provocări venite din partea liberalului Ludovic Orban. La două zile după ce fusese huiduit şi obligat să părăsească Piaţa Universităţii, Orban a revenit cu tupeu sporit; a păţit-o la fel.

În schimb, Crin Antonescu şi Victor Ponta au ales să fie laşi: şi-au trimis „oştile” în Piaţa Universităţii, inclusiv prin discursuri instigatoare, iar ei s-au retras să-şi savureze, din faţa televizorului, măreaţa ispravă.

De acum,
bătălia va fi una strict politică. Nimeni nu va mai putea disocia iniţiativele civice de jocurile partidelor. Nimeni nu va mai putea invoca spiritul Pieţei Universităţii. Nici măcar trompetele propagandei de partid.

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul

Pe aceeaşi temă:
Talmeş-balmeş în a şaptea zi de proteste: Orban, Mazăre, "Ştiinţa nu moare" şi Ţinutul Secuiesc

VIDEO Rromii, traficanţi de maşini, strigă „Jos Băsescu" din cauza taxei auto

CAMERA ASCUNSĂ Prohibiţia, mama profitului: un alt local din centrul Capitalei vinde ilegal alcool!

LIVETEXT Ziua a şaptea petrecută în stradă: protestatarii au rupt gardurile de protecție de la Universitate

VIDEO Piaţa Universităţii: Dragoste în vremea revoluţiei

A doua baie de mulţime pentru Ludovic Orban: a fost din nou bruscat de protestatarii de la Universitate

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite