Peste 900.000 de români trăiesc în zone cu risc ridicat de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Mediului în Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe Termen Mediu şi Lung a anunţat că peste 900.000 de români trăiesc în zone cu risc ridicat de inundaţii, iar calculele arată că peste 88.000 de case ar putea fi luate de ape în orice moment.

'Reducerea numărului de persoane expuse riscului potenţial de inundaţii, de la peste 900.000 de locuitori la 350.000 de locuitori în anul 2030, precum şi reducerea graduală a pagubelor potenţiale provocate de inundaţii locuinţelor, de la o medie multianuală de 86 de locuinţe distruse la 1.000 ha inundate, la cel mult 40 de locuinţe distruse la 1.000 ha inundate, până în anul 2030, reprezintă două dintre principalele obiective ale Strategiei Naţionale de Management al Riscului la Inundaţii pe Termen Mediu şi Lung', se arată într-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor /CSA/, informează Agerpres.

În România există, de asemenea, peste un milion de hectare de teren inundabil.


Doar în 2008, pagubele provocate de inundaţii şi alunecări de teren s-au ridicat la 2,79 miliarde de lei. Potrivit Ministerului Mediului, pagubele înregistrate în urma inundaţiilor, în 2009, s-au ridicat la 156,4 milioane de lei.

În luna iunie a acestui an, inundaţiile şi fenomenele meteo extreme au afectat 37 de judeţe, provocând decesul a 25 de persoane.

În urma inundaţiilor au fost afectate peste 7.200 de gospodării şi anexe - 6.112 locuinţe au fost inundate şi 246 au fost distruse - şi a fost necesară evacuarea a 12.500 de persoane. În aceeaşi lună, au mai fost afectate 33.500 de hectare de teren arabil, 22.500 de hectare de păşuni şi fâneţe, 5.700 de hectare de păduri, precum şi 34 de drumuri naţionale, 93 de drumuri judeţene şi 120 de drumuri comunale, o parte dintre acestea devenind impracticabile.

Companiile de asigurări, care practică riscul de catastrofă, au decis să lanseze o campanie, susţinută de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care vizează în principal informarea populaţiei cu privire la necesitatea încheierii de asigurări de locuinţe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite