Peste 2.400 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov în ultimele două zile, dintre care 1.318 urgenţe de cod roşu şi galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Peste 2.400 de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) în ultimele două zile, dintre care 1.318 au fost urgenţe de cod roşu şi galben, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, Alis Grasu, manager SABIF.

De joi seară, ora 22.00, de la instalarea codului portocaliu de ninsoare, până sâmbătă după-amiază, ora 16.00, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au fost înregistrate 2.429 de solicitări, 1.318 dintre acestea fiind urgenţe de cod roşu şi galben, potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Astfel, dintre urgenţe, 67 de persoane au prezentat fracturi, entorse şi luxaţii, iar 15 persoane au solicitat ajutor pentru traumatisme produse prin cădere pe gheaţă. Un număr de 13 gravide au fost transportate la spitale.

De asemenea, 87 de persoane fără adăpost au fost transportate la centrele primăriei Capitalei sau ale primăriilor de sector.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru perioada 7 - 9 ianuarie, o avertizare cod galben de vreme geroasă la nivelul întregii ţări, cu maxime între -16 şi -10 grade Celsius, şi minime cuprinse între -25 şi -15 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite