Peste 2.000 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti în două zile. 90 de persoane au suferit fracturi, entorse sau contuzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
2.000 de solicitări au fost făcute duminică şi luni la Ambulanţă FOTO Adevărul
2.000 de solicitări au fost făcute duminică şi luni la Ambulanţă FOTO Adevărul

Aproape 90 de bucureşteni care au căzut pe gheaţă duminică şi luni au suferit fracturi, entorse sau contuzii şi au avut nevoie de îngrijiri de specialitate. Aşa a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIf).

Potrivit acesteia, în intervalul duminică, ora 8.00 - luni, ora 15.30, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) au fost înregistrate 2.112 de solicitări, dintre care 1.086 pentru urgenţe. Din totalul urgenţelor, două au fost la accidente rutiere, iar 87, pentru fracturi, entorse, plăgi şi contuzii prin cădere, relatează Mediafax.

Salvarea a mai fost solicitată, în acelaşi interval, pentru 12 tentative de suicid, 300 de colici abdominale, 150 de dureri toracice şi 14 naşteri. Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, la SABI s-au înregistrat 15.351 de solicitări, dintre care 8.043 au fost pentru urgenţe medicale.

În perioada 31 decembrie, ora 19.00 - 5 ianuarie, ora 7.00, au fost 6.259 de solicitări, 3.301 fiind urgenţe. În acest interval, „vârful” solicitărilor s-a înregistrat în 2 ianuarie, când la SABI au fost 1.700 de apeluri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite