Peste 190.000 de doze de vaccin hexavalent, din cele 571.500, distribuite până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 190.000 de doze de vaccin hexavalent, din cele 571.500 achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii (MS) pentru acest an, au fost distribuite, până în prezent, la nivel naţional.

Conform reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, vineri s-a încheiat distribuirea celei de a doua tranşe de vaccin hexavalent. „Distribuitorul autorizat a furnizat aproximativ 140.000 de doze de vaccin hexavalent către toate direcţiile de sănătate publică de la nivel naţional. Acestea vor fi utilizate pentru imunizarea copiilor de 2, 4 şi 11 luni, conform noului Calendar obligatoriu de vaccinare valabil de la data de 1 aprilie 2015”, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Conform Ministerului Sănătăţii, de la 1 aprilie, programul naţional de imunizare a fost transferat din reţeaua de medicină şcolară la medicul de familie. Astfel, medicii de familie trebuie să se ocupe de vaccinarea tuturor copiilor, inclusiv a celor din grădiniţe, şcoli şi licee.

Modificările referitoare la vaccinare

O serie de reguli din sistemul sanitar s-au modificat de la începutul lunii aprilie, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru şi a pachetelor de servicii.

Printre noutăţi se numără vaccinarea copiilor, care revine exclusiv în sarcina medicilor de familie şi, totodată, acordarea de către aceştia a unui număr mai mare de consultaţii la domiciliul bolnavilor.

Şeful Biroului Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în România, Victor Olszavsky, a arătat, în 21 martie, la Conferinţa Naţională Actualităţi în Vaccinologie - RoVaccin, organizată de Societatea Română de Microbiologie, că, în urmă cu zece ani, acoperirea vaccinală în România era de peste 95 la sută, însă în prezent în unele judeţe este şi sub 68 la sută pe unele vaccinuri.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o acoperire vaccinală de peste 95 la sută, nivel considerat singurul care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeloa şi prevenirea reapariţiei unor boli înlăturate. Cu toate acestea, România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.

Neprezentarea, principalul motiv pentru care a scăzut rata acoperirii vaccinale

Conform datelor Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din 2014, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4 la sută pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis),pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4 la sută, iar pentru hepatita B este de 91,3 la sută. Faţă de copiii născuţi cu un an anterior (iulie 2012), acoperirea vaccinală a scăzut cu procente importante, spre exemplu cu 4 la sută în cazul vaccinului împotriva hepatitei B.

Aceleaşi date arată că 30,3 la sută dintre aceşti copii au fost depistaţi ca fiind incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când procentul era de 26 la sută.

Neprezentarea continuă să rămână principalul motiv al vaccinării necorespunzatoare în raport cu vârsta. Contraindicaţiile medicale ocupă al doilea loc în clasamentul motivelor vaccinării necorespunzătoare vârstei, urmate de disfuncţionalităţi în furnizarea vaccinului, în creştere marcantă faţă de anul precedent.

Reducerea vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a dus, în ultimii ani, la două epidemii de rujeolă şi una de rubeolă, România pierzându-şi statutul de ţară care avea tentativa de eliminare a rujeolei de pe teritoriul ei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite