Peste 1.200 de apeluri la Ambulanţa Bucureşti, în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.200 de apeluri au fost înregistrate la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov în ultimele 24 de ore. Jumătate din ele au fost cazuri de urgenţă.

Mai exact, 664 de apeluri au reprezentat cazuri de urgenţă cod roşu şi cod galben, din care 90 au fost solicitări în loc public, iar printre acestea s-au înregistrat 22 de lipotimii. 

Potrivit lui Alis Grasu, o parte dintre lipotimii ar fi putut fi generate de temperaturile ridicate de duminică.

„Suntem pregătiţi ca în fiecare zi. Să sperăm că nu vor fi mai multe solicitări decât în ultimele zile", a declarat Alis Grasu, managerul SABIF.

Conform medicului, SABIF va interveni luni cu 46 de echipaje de urgenţă, cu 16 echipaje de consultaţii cu medic şi cu 10 maşini de transport.

Pe aceeaşi temă: 

Ce este indicele de disconfort termic, motivul pentru care resimţim şi mai greu canicula

Şase judeţe din vestul ţării se află, duminică şi luni, sub Cod portocaliu de caniculă, în timp ce restul judeţelor sunt vizate de Codul galben de caniculă. Meteorologii susţin că Indicatorul de Temperatură şi Umiditate (ITU), care ne spune cât de sufocantă va fi vremea, va depăşi 80 de procente şi în următoarele zile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite