Una din liniile importante ale discursului public când vine vorba de comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane trans) vorbeşte despre o supra-expunere a paradei minorităţilor sexuale şi de gen. Adică avem prea multe travestite şi pene şi ostentaţie la Marşul Diversităţii, care are loc din 2005 încoace anual. Să fim un pic mai normali, mai discreţi, mai decenţi, mai aşezaţi. Să înţelegem mai bine societatea în care trăim, să îi dăm timp să se adapteze şi cu noi.

Eu unul i-am dat societăţii cam 25 de ani să se adapteze la mine. Această societate a aşteptat până în 2001 să decriminalizeze homosexualitatea. Aceeaşi societate continuă şi în 2016 să mă ignore şi să închidă ochii la problemele mele. România este una din ultimele ţări care nu a legalizat, într-o formă sau altă, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Legislaţia referitoare la persoanele trans în România este absolut ruşinoasă. Conform ILGA-Europa, organizaţia pan-europeană a persoanelor LGBT, România ocupă locul 34 în Europa când vine vorba de protecţia legală a persoanelor LGBT, cu un scor de 23 din 100. Aşadar, e o iluzie a unora faptul că ar exista o discriminare “pozitivă” în favoarea persoanelor LGBT. Dimpotrivă, pe lângă discriminare socială, avem şi una venită din partea autorităţilor, una sistemică şi directă. Conform unui studiu online în rândul comunităţilor LGBT din Europa (peste 1000 de respondenţi din România) FRA – Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale, 44% din persoanele LGBT din România trăiesc în sărăcie, 61% din persoanele LGBT evită anumite locuri de frica de a fi agresaţi sau hartuiti, iar 72% din persoanele LGBT nu sunt niciodată deschise cu privire la identitatea lor.

România este una din ultimele ţări care nu a legalizat, într-o formă sau altă, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Legislaţia referitoare la persoanele trans în România este absolut ruşinoasă. Conform ILGA-Europa, organizaţia pan-europeană a persoanelor LGBT, România ocupă locul 34 în Europa când vine vorba de protecţia legală a persoanelor LGBT, cu un scor de 23 din 100. 

Ce este Pride-ul?

Ce este Pride-ul? Pride-ul este în primul rând o formă de protest în stradă a unor cetăţeni care-şi cer drepturile. Strategia de a face din acest protest un festival stradal, plin de culoare şi divers, s-a dovedit, în multe locuri, a da roade. Dacă prin 2005-2006, la începuturile Pride-ului, vorbim de violente, am ajuns în punctul în care aceste acte nu mai au loc. Şi totuşi, mulţi din comunitatea LGBT şi aliaţi mi-au spus că nu merg la Marşul Diversităţii de frică. Acţiunile recente ale Coaliţiei pentru Familie au speriat mulţi oameni, impresia generală este una de radicalizare a societăţii, o turnură spre ultra-conservatorism. Am primit de nenumărate ori întrebarea dacă ni se va asigura protecţia. Da, protecţie va fi, iar cea mai bună protecţie este însă şi grupul de oameni care iese în stradă pentru egalitate în drepturi pentru persoanele LGBT.

Pride-ul este o formă de a comunica spre comunităţile invizibile din întreaga Românie. 

De ce e nevoie să ieşim în stradă? În primul rând trebuie înţeles că protestul este, într-o democraţie, forma supremă de presiune cetăţenească asupra statului, pentru a schimba lucrurile. Actorii politici şi instituţionali reacţionează la doleanţele cetăţenilor care ies în stradă. Numărul lor contează, evident. În anii trecuţi am avut la Pride câteva sute de oameni. Anul trecut am trecut de 1000. Cu cât adunăm mai mulţi oameni, cu cât ni se alătură mai mulţi aliaţi, cu atât cresc şansele noastre de a fi luaţi în seamă. Cum spuneam şi în alte dăţi, statul român are datoria să îşi protejeze minorităţile, indiferent de atitudinile sociale faţă de acestea. Pe de altă parte prezenţa câtor mai mulţi aliaţi nu doar ar transmite un mesaj către societate că #GayOK, ci ar asigura participanţilor LGBT care nu sunt “publici” cu orientarea lor sexuală un alibi în faţa familiei, prietenilor, colegilor. Încă ne confruntăm cu această problemă a asumării în public a identităţii sexuale şi de gen, iar un curent care asociază aliaţii heterosexuali cu mişcarea LGBT ar ajuta enorm.

În acelaşi timp, Pride-ul este o formă de a comunica spre comunităţile invizibile din întreaga Românie. Avem numeroase cazuri de persoane LGBT care trăiesc în singurătate, în izolare, care sunt nesigure pe sine şi care trebuie să audă, prin intermediul media, un mesaj simplu: nu sunteţi anormali, există mai mulţi oameni că voi, există persoane heterosexuale care îşi doresc egalitate în societate, iar drepturile omului nu se negociază.  În plus, noi, comunitatea LGBT, suntem o comunitate inclusivă, iar arta drag-ului este parte a culturii noastre şi a identităţii noastre de grup. Culorile le dăm noi şi arată doar diversitatea. 

Politica vizibilităţii este singura care a avut efecte majore în schimbarea atitudinilor sociale faţă de persoanele LGBT. Harvey Milk, unul dintre cei mai importanţi activişti LGBT din San Francisco-ul anilor ’70 ne spunea că acest “coming out” e cea mai eficientă metodă de a schimba mentalităţi.

Eficienţa Pride-ului

S-a vorbit de multe ori despre cât de ineficient este Pride-ul. Ne facem mai mulţi duşmani decât prieteni, asta e vorba. Dacă stau să mă gândesc comparativ la evoluţia societăţii româneşti în ultimii 11 ani cu privire la minorităţile sexuale şi de gen, nu aş zice că Pride-ul nu a avut efect. Ba chiar v-aş invita să vedeţi cum discursul public s-a schimbat în mod radical. Astăzi, avem presă, politicieni, lideri de opinie, care încearcă să menţină un ton cât de cât neutru faţă de persoanele LGBT. Subiectul LGBT este tratat astăzi mult mai în profunzime, cu numeroasele sale valenţe. Toate aceste lucruri s-au construit prin Pride şi datorită Pride-ului. Fără acest eveniment anual prin care să ridicăm problema LGBT în societate, nu cred că am fi evoluat la fel de repede.

Pride-ul este, în acelaşi timp, şi o sărbătoare. O “ieşire din dulap” absolută, extrem de publică, o răbufnire a unei comunităţi ţinută invizibilă de societate şi de stat mult prea mult. Avem nevoie de un astfel de coming out pentru a clama spaţiul public, a ne face văzuţi, a ne face auziţi. Politica vizibilităţii este singura care a avut efecte majore în schimbarea atitudinilor sociale faţă de persoanele LGBT. Harvey Milk, unul dintre cei mai importanţi activişti LGBT din San Francisco-ul anilor ’70 ne spunea că acest “coming out” e cea mai eficientă metodă de a schimba mentalităţi.

Bucharest Pride 2016

Anul acesta la Pride avem 27 de evenimente într-o săptămână, pe teme diferite, de la dezbateri despre comunitatea LGBT de stânga, la o rememorare a istoriei gay în comunism, la expoziţii de fotografie, lansări de filme, activităţi sociale, ieri am avut chiar şi un eveniment al bicicliştilor pro-LGBT. Tema e familia. Familia diversă, familia extinsă, care reprezintă baza relaţiilor sociale şi care consolidează relaţiile de suport între indivizi. Sărăcia este, din păcate, încă o realitate în România, iar familia devine o formă de a supravieţui de pe o zi pe alta. Mai mult, în comunitatea LGBT avem cazuri de oameni respinşi de familiile lor, oameni singuri, oameni care şi-au construit propria familie, din prieteni LGBT şi aliaţi. E necesar ca familia să rămână cât mai cuprinzătoare şi deschisă.

Toată săptămâna se va încheia cu Marşul Diversităţii, sâmbătă, 25 iunie, ora 15:30, la Arcul de Triumf. Este extrem de important atât pentru persoanele LGBT, cât şi pentru aliaţi să fie prezenţi acolo, mai ales în contextul încercării Coaliţiei pentru Familie de a modifica Constituţia şi a interzice căsătoriile gay. La Marş vor fi mulţi oameni, unii mai coloraţi, alţii mai sobri, unii mai tineri, alţii mai în vârstă, uni mai înalţi, alţii căsătoriţi, alţii sudori, alţii blogeri. Mergem la Pride în familie.