Pensiile private vor fi plătite până la deces, până la o anumită dată sau pe o perioadă de 5-10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Participanţii la fondurile de pensii private vor putea opta după încetarea perioadei active între mai multe modalităţi de încasare a banilor, cum ar fi o sumă lunară până la deces sau până la o anumită dată, o altă variantă fiind stabilirea unui interval de plată cuprins între 5 şi 10 ani.

Modalităţile de plată se regăsesc într-un nou proiect de lege întocmit de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), care va reglementa plata pensiilor private pentru cei care contribuie în prezent la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III).

În prezent, şeste 6,2 milioane de persoane contribuie la aceste fonduri.În cazul Pilonului II, sumele acumulate în contul individual al fiecărui participant vor începe să fie încasate la data ieşirii la pensie din sistemul de stat (Pilonul I).

În prezent, vârsta de pensionare este de 59 de ani şi 8 luni pentru femei şi de 64 de ani şi 8 luni pentru bărbaţi. Până în 2030, vârsta de pensionare va ajunge la 63 de ani pentru femei şi 65 de ani în cazul bărbaţilor.

La Pilonul III, plata pensiei se va face după ce participantul la un fond de profil a împlinit 60 de ani şi a efectuat un stagiu minim de cotizare de şapte ani şi şase luni. Potrivit poiectului de lege, de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, participantul unui fond de pensii private alege furnizorul.

Furnizorul de pensii private stabileşte cuantumul pensiei 

Participanţii unui fond de pensii private care împlinesc vârsta de 70 de ani şi nu aleg un furnizor sunt repartizaţi aleatoriu de către autoritatea de reglementare. De altfel, furnizorul de pensii private stabileşte cuantumul pensiei private, pe baza calculului actuarial şi activului personal net aflat în contul participantului.

Pensia privată poate fi achitată sub forma unei sume viagere (pentru o singură persoană, pentru o singură persoană, cu perioadă certă de plată, şi cu componentă de supravieţuitor) sau a unei sume limitate. Prin pensie viageră pentru o singură persoană se înţelege plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată până la decesul membrului fondului de furnizare a pensiei private.

În cazul unei pensii viagere pentru o singură persoană, cu perioadă certă, se înţelege plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată până la decesul membrului fondului sau până la expirarea perioadei prevăzută în contactul de furnizare a unei pensii private.

Pensiile se pot indexa anual cu o rată fixă prestabilită

Pensia viageră cu componentă de supravieţuitor constă în plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată membrului până la decesul acestuia, iar după deces, datorată şi efectuată soţului supravieţuitor pe durata vieţii acestuia. Pensia limitată reprezintă plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani. Potrivit documentului,pensiile se pot indexa anual cu o rată fixă prestabilită prin contractul de furnizare a pensiei private.

Pensia privată se plăteşte de către furnizor din fond, lunar, către membru, mandatarul desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantul legal al acestuia, fie prin serviciu poştal, fie printr-un cont bancar, conform dispoziţiilor stabilite prin contractul de furnizare a pensiei private.

Cheltuielile ocazionate de plata pensiei private pe teritoriul României şi al statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European se suportă de către furnizor.

La finele lunii iulie, Pilonul II avea 5,93 milioane de clienîi şi active de 11,96 miliarde de lei. Pe Pilonul III, activele au ajuns 711,1 milioane de lei care aparţin unui număr de 303.364 participanţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite