O după-amiază ploioasă în comuna Radomir din judeţul Dolj. Câţiva bărbaţi discută despre Ponta şi Băsescu la cârciuma din localitate. Apoi vine vorba despre al treilea război mondial, care stă să înceapă. Oare Rusia va invada Ucraina? Ruşii abia aşteaptă, clar. Ce ţi-e şi cu Putin ăsta. Dar noi ce o să facem? Şi americanii? Americanii-s de vină? Trece un câine negru, cu picioare scurte. Unul dintre bărbaţi se ridică, îi dă un şut în cur câinelui şi se aşază liniştit la loc. Toată lumea râde. Ţuica merge bine chiar şi în Vinerea Mare. Mai ales atunci.

Câinele schelălăie, dar nu se îndură să se îndepărteze prea mult. Habar nu are că azi nu vor sfârâi micii pe grătarul din faţa barului, pentru că e încă post. Dintr-odată, se petrece însă ceva menit să schimbe pentru totdeauna liniştea micuţei comune. Pe peretele de piatră al cuptorului trainic, construit pentru frigerea micilor şi a fripturilor, într-o pată de apă infiltrată în ciment, se conturează chipul unui bărbat. Bărbaţii se opresc pentru câteva clipe din băut. Se ridică şi se apropie să vadă mai bine. Se holbează unii la alţii. Apoi la pată. Seamănă cu cineva, dar cu cine? Decid că e vorba de Iisus. Nedumerit, câinele se apropie şi el, dând din coadă. Speră, totuşi, că grătarul va fi făcut să fumege.

Din acea zi, sătenii au transformat grătarul din mijlocul comunei în loc de pelerinaj, la propriu. Au adus flori, lumânări, s-au închinat în faţa barului şi au cocoţat o candelă roşie, mândră, chiar în vârful cuptorului. În fotografii, chipul care a apărut pe piatră nu se observă foarte bine, dar oamenii care ajung să vadă minunea cu ochii lor spun că totul e real. „Sătenii din comuna noastră sunt necredincioşi, iar Iisus Hristos a vrut să le arate că există credinţă. Am venit să aprind o lumânare şi să mă rog“, explică Georgeta Stancu, o localnică.

La rândul său, proprietarul barului, Marin Mihăilescu, mărturiseşte că vrea să ridice acolo o troiţă. „În 10 minute, chipul Mântuitorului a luat formă pe grătarul din faţa  barului. Preotul mi-a spus că este chipul lui Iisus Hristos. Timp de trei zile a trecut pe-aici să vadă minunea. Nu am făcut eu să apară imaginea acolo. Se vede cu ochiul liber că nu este desenat. Cred că Dumnezeu a vrut să ne arate că există“, a mai spus bărbatul, care a precizat că este şi în posesia unei buturugi în interiorul căreia a găsit o cruce.

Localnicii spun că, de la apariţia acelui chip, în comună au venit tot felul de oameni credincioşi din Caracal, din Craiova sau chiar din Bucureşti, pentru a vedea minunea. De altfel, şi preotul Nicolae Mustaţă, din localitate, înclină să creadă că e vorba de faţa Mântuitorului: „Am văzut şi eu imaginea. Se poate să fie un semn acum de sărbători. Un semn divin“.

Între timp, vă supunem atenţiei o altă întâmplare: anul trecut, a treia zi după Crăciun, în Ialomiţa, pe scoarţa unui copac a apărut tot chipul lui Iisus. După câteva zile de pelerinaje televizate, un bărbat a revendicat „miracolul“. El a povestit că în vara trecută pictase chipul pentru a atrage clienţii care opreau maşina ca să cumpere pepeni de la el. De altfel, prea puţin ne pasă dacă pata de pe grătarul din Dolj este sau nu veritabilă. Dar poate că ar fi mai sănătos să căutăm miracolul nu doar pe copaci şi pe clădiri, ci şi în mintea noastră, acolo unde suntem sinceri, strâmbi şi complet singuri.