Pe cine trimitem pe front?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: 11 pe loc, concurenţa la înrolarea în armată

MAPN a-nceput să strângă de armată în eventualitatea unui conflict NATO – Rusia. Nu-i de mirare că nu prea se-nghesuie lumea să tragă cu puşca-n ruşi, mai ales acum în prag de Valentine`s Day şi iminenta lansare iPhone 7. Dacă am face o comparaţie, coada pentru un telefon mobil deştept e până la Moscova, în schimb la înrolare bate vântul.

Îmi şi imaginez mii de tineri cu trolerele după ei, varianta modernă a geamantanului de lemn, ajunşi în cazarmă, debusolaţi, întrebând unde-s camerele de o persoană şi dacă la popotă se serveşte shaorma sau pizza.

N-o să fac pe lupul moralist pentru că nici mie nu-mi arde de război. Pur şi simplu nu-mi vine să mor pentru nişte lideri relaxaţi într-un jacuzzi. Nici dacă se bagă şi ei în horă nu pot spune că-s tentat să mă omor cu Vasilievschi pentru faptul că Putin e supărat pe tot satul şi vrea reinstaurarea Cortinei de Fier şi să vorbim din nou de Mama Rusia. Unde mai pui că dacă marile armate ale lumii se chinuie cu nişte talibani rătăciţi prin Irak, care-s şansele să iasă treaba bună şi uşoară cu ruşii pe ger? Ne ambalăm degeaba, v-o spun sincer. Deja în estul Ucrainei se moare degeaba. N-o să existe niciodată Novarusia şi nici Ucraina nu-şi va recăpăta teritoriul. E un vid teritorial.

Acum războaiele nu se mai dau ca-n vremurile antice, să-l sune Obama pe Putin şi să-i spună: „Tati, la orele 14 ne vedem la Donetsk să vedem care pe care”. E atât de simplu să cucereşti o ţară că parcă nici nu-i nevoie să porţi kaki. Pur şi simplu plecăm 50.000 de români în Crimeea, ne dăm toţi check-in pe Facebook şi spunem că-i teritoriu Românesc. Abia apoi dacă se ambalează spiritele şi Putin nu ne crede, plătim/spălăm pe creier nişte oameni şi îi facem să creadă în „pământul strămoşesc”.

Pentru prima dată-i bine că suntem, şi-o recunoaştem, cu 100  de ani în urmă. Lumea se pregăteşte de Al Treilea Război Mondial şi noi fericiţi abia am intrat în primul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite