Dar, oricât de frumos ar fi el caligrafiat, orice vis odată ajuns pe insula „Într-o bună zi“ e condamnat la neîmplinire şi uitare. Proprietarii viselor se fac însă că nu ştiu, că nu văd, că nu înţeleg. Cu gesturi largi şi vânturări din mână îţi destăinuie că îşi lasă visele aici doar provizoriu. Până când vor avea mai mult timp, până când vor avea bani de investit, până când vor găsi omul cu care să le împlinească, până când drobul cel de sare va prinde solide rădăcini pe policioară, până când Dumnezeu le va veni în mod miraculos în ajutor.

Legea lui brusc şi a drobului de sare

Nu se ştie cine şi când le-a vârât în cap ideea că banii de investit sunt ca norii, se plimbă hai-hui până când brusc se descarcă direct în buzunarul de la pijamale. Că timpul e un soi de gumă care brusc, fără niciun efort din partea lor, se lungeşte la infinit şi-l pot umple ca pe maţul cel de porc cu tot ce poftesc. Că oamenii minunaţi se plimbă cu inima în palme şi brusc se împiedică de ei, îi iau în spate şi ca vântul şi ca gândul îi duc acolo unde visează. 

Că Dumnezeu bunul schimbă brusc cursul lumii şi pune planeta întreagă să se învârtă în jurul unui şezlong. Că cerul întreg e plin cu drobi de sare conectaţi cu toate uneltele şi măduva galaxiei. Cum pun mâna pe o coadă de mătură cu intenţia clară de a schimba ceva în viaţa lor, drobul se clatină şi tulbură întreg universul. La primul gest, drobul le cade fix în creştetul capului, trăgând după el toată galaxia, ca mâţa ghirlanda de beculeţe de pe brad.  

Nu se ştie cine şi când, le-a înşurubat atât de bine ideea că toate proiectele şi visele lor sunt supuse legii infaibile a lui BRUSC şi ameninţării căderilor de drobi. Că tot ce au de făcut este să-şi ia o pijama confortabilă, să se întindă frumuşel pe burtă şi să picotească lângă sobă. Nu mişcă niciun deget. Efortul e periculos.

Cu drobii în cap

Povestea brusc-ului şi-a drobului de sare e veche de când lumea. Generaţii întregi au alunecat prin timp, paralizate de iminenţa căderii drobului de sare ori aşteptând să se manifeste brusc-ul. Şi cum brusc-ul nu a venit, n-au construit nimic tangibil. Au stivuit doar pachete mari de fum prin toate râpele din insula „Într-o bună zi“.

Istoria însă nu-ţi va pomeni nimic despre povestea lor. Istoria reţine doar oamenii care, cu capul plin de cucuie şi picioarele zdrelite de cioburile galaxiilor, s-au dus să-l scoată pe brusc de prin văgăuni şi să-l îmblânzească. 

Istoria nu spune nimic despre toţi oamenii talentaţi care, la primul drob, şi-au dus toate visele pe insula lui „Într-o bună zi“, iar apoi s-au scufundat în pijamale. Istoria povesteşte însă despre Beethoven. Era tânăr şi plin de speranţe când urechile au început să i se închidă către lume. Medicii i-au spus că va deveni total surd şi că muzica va fi pentru el un tărâm interzis. Dar el a refuzat să-şi ducă visele pe insula uitării. Se spune că a tăiat picioarele pianului astfel încât cântând direct pe podea să-i simtă vibraţiile. Se spune că atunci când compunea avea mereu alături un lighean cu apă în care să vadă vibraţiile muzicii. Se spune că surd şi bolnav fiind a compus Oda Bucuriei.

Istoria nu pomeneşte nimic despre toţi acei tineri talentaţi care la prima critică şi-au aruncat aspiraţiile într-un fund de sertar. În schimb, istoria vorbeşte de Jules Verne, omul care a înfruntat peste 20 de refuzuri şi uşi trântite în nas înainte de a fi acceptat de o editură.  

Istoria vorbeşte de Confucius, Sun Tzu, Newton, Saint-Exupéry, Monet, Eliade, Brâncuşi, Marie Curie, Eiffel, Imhotep, Copernic, Bill Gates şi mulţi alţi oameni. La niciunul dintre ei brusc-ul nu s-a prezentat la uşă. Timpul lor nu a fost elastic, planeta nu s-a învârtit în jurul şezlongului lor şi norii cei cu bani nu le-au inundat potecile. Dumnezeu le-a dat un talent. Dar asta o face pentru fiecare creatură a lui.

E forfotă mare pe insula  „Într-o bună zi“. La sfârşit de an, toată lumea vine să-şi depună visele.

Ţi-ai scris şi tu în carneţel câteva vise. Sunt frumoase şi pline de lumină. Zâmbesc naiv şi se foiesc în hăinuţele cele noi de cerneală. Aşteaptă cu nerăbdare să porniţi la drum. Eşti sigur că vrei să le abandonezi pe insula lui „Într-o bună zi“?

E atât de simplu să nu închizi agenda şi să faci Brusc, chiar acum, un pas mititel. Iar apoi e atât de simplu să continui paşii. În fiecare zi câte unul, fără oprire. Muntele cel mare îl urci cu paşi mărunţi şi mulţi, spunea Confucius. Vor cădea ceva drobi de sare, te vei zdreli la genunchi, vor cârâi ciorile, vor sâsâi şerpii şi Fata Morgana te va ademeni cu un şezlong pe plaja Mării Roşii. Dar vei continua să mergi drept pe drumul tău. Uneori va fi infinit de greu, dar nu te teme. Dacă atât de mulţi oameni au reuşit să meargă până la capătul visului lor şi tu poţi.