Ne-am obişnuit ca prea des şi prea mult să acceptăm patriotismul ca justificare cvasi-automată pentru o înţelegere monocronă a istoriei şi a relaţiilor din societate. Am ajuns să normalizăm, să luăm de-a gata un patriotism al laşilor care este folosit pentru a justifica negarea, obturarea sau misticizarea istoriei de dragul unei aşa zise apărării a naţiunii, a poporului, a trecutului nostru multimilenar. Sanitizăm istoria, reinterpretăm evenimente, ascundem fenomene şi momente cruciale din trecutul nostru mai îndepărtat sau apropiat de dragul apărării prestigiului ţării, a imaginii de carton pe care istorici precum Ioan Aurel Pop le promovează drept „adevăr istoric”.

Acesta este patriotismul laşităţii, patriotismul laşilor. Un patriotism atât de fragil încât insistă că adevărul trebuie ascuns, că manualele de istorie trebuie să conţină numai faptele bune, vitejeşti ale mai marilor naţiunii, că discuţii despre istoria Holocaustului sau robia romilor sunt triviale sau un atac la adresa naţiunii şi a realizărilor sale. Este un patriotism care nu îşi poate imagina că cineva ar putea iubi o naţiune imperfectă, cu defecte uneori teribile, care îşi recunoaşte greşelile istorice şi încearcă să le depăşească. Iubirea imperfectului, recunoaşterea păcatelor istorice - de care nu ducem lipsă - şi considerarea efectelor lor contemporane pare imposibilă în imaginarul patriotard al laşilor care îşi înfăşoară trupurile în tricolor pentru a-şi ascunde lipsa moralităţii şi preferinţele politice omogenizante, dispreţul faţă de libertatea individuală şi faţă de suferinţele celor marginalizaţi.

Ce nu înţeleg aceşti oameni este că tocmai prin acest patriotism al laşităţii fac un deserviciu naţiunii pe care afirmă că o iubesc şi pentru care vor să cureţe manualele de istorie şi muzeele de orice vestigii care arată orice altceva decât imaginea imaculată, venerabilă şi inocentă a unei naţiuni agresate de puterile străine. Militând pentru o imagine mistificată a istoriei, nu permit naţiunii să îşi cunoască trecutul, nu ne permit nouă să învăţăm din el pentru a putea construi instituţii politice şi sociale care să ne permită întreruperea ciclului victimizării. Mai mult de atât, patriotismul lasităţii lor face întreaga naraţiune istorică acceptată public, instituţional, ridicolă şi revizionistă în ochii vecinilor şi partenerilor. Îmbrăţişarea unei istorii sanitizate, eliberată de orice greşeală, păcat sau faptă reprobabilă nu face decât să ne infantilizeze ca naţiune, să ne decredibilizeze cultura şi să reproducă clivaje etnice, religioase şi politice ce ar fi putut de mult să fie încheiate prin reconciliere şi compromis. 

Patriotismul laşilor împiedică nu doar discutarea istoriei, ci şi discutarea problemelor curente din societate, între noi. Patriotismul obtuz al laşităţii permite doar discuţii despre subiecte triviale, evitând probleme structurale care marginalizează şi menţin în precaritate atât de mulţi dintre cei care trăiesc pe aceste meleaguri. Şi nu vorbim doar despre minorităţi etnice sau religioase, precum romii sau greco-catolicii, ci şi despre prea mulţi români ortodocşi prinşi în sisteme semi-feudale, a unor instituţii sociale retrograde care îi menţin izolaţi în sărăcie şi deznădejde. Patriotismul laşilor dă vina pe străini, unguri, americani, ruşi, turci, dar niciodată pe noi înşine, ca popor, pentru propriile noastre dezastre. Altcineva trebuie să fie mereu de vină, noi suntem imaculaţi şi inocentele victime ale acţiunilor şi instituţiilor alogene.

Aşadar, nu este e surpriză că conflictele şi evoluţiile politice şi sociale din alte părţi, precum protestele #BLM din SUA, surescită reacţii ridicole şi bătăi în piept împotriva unora care contestă tocmai un patriotism al laşilor, de data asta străin, care refuză să îşi recunoască erorile, limitările şi păcatele din trecut. Laşii îşi simt ameninţat propriul proiect istoric şi politic patriotic idealizant şi imuabil, propria viziune sanitizată a istoriei naţionale şi civilizaţionale, de parcă noi am fi marii reprezentanţi ai civilizaţiei europene creştine şi nu doar o prăpădită de naţiune de la marginea Europei.