Daniel Robu îmi este prieten bun. Este unul dintre cei mai cunoscuţi croitori de lux din zona Torino, Italia. Ba, mai mult, este preşedintele asociaţiei croitorilor din regiunea Piemonte, Italia. A plecat de jos şi a rămas smerit şi profund uman. O bucurie de om.
 
Săptămâna trecută l-am vizitat în croitoria lui din Torino: Sartoria Robu (Croitoria Robu). Am petrecut mai multe ore ascultând, observând şi întrebând. La fel ca munca preotului cu sufletele, şi cea cu stofa cere dăruire, artă şi har. Asta, pentru că trebuie să se muleze şi să cadă bine, dacă nu perfect, pe om. Aş îndrăzni să spun că munca cu stofa (de calitate) cere vocaţie.
 
 
Atelierul lui este atât de internaţional: doi croitori profesionişti italieni, Uccio şi Enzo; patru români, Mihaela, Ion, Vlăduţ şi Adina; un ucrainean român, George, chiar de la graniţa cu România, din Bucovina ucraineană; şi câte un ucenic din Pakistan, Gambia, Ghana şi Coasta de Fildeş.
 
Ramzan este pakistanez. L-am auzit pe Daniel Robu dându-i indicaţii în limba română. M-am mirat. Credeam că, aşa cum se mai întâmplă românilor din italia, ar fi încurcat italiana cu româna. Aflu că, de fapt, Ramzen, când a ajuns la Sartoria Robu, nu ştia italiana. Aşa că le-a fost mai uşor să comunice cu el mai întâi în română decât în italiană. La fel şi pentru ceilalţi angajaţi şi colaboratori. Unii dintre ei au ajus recent, ca refugiaţi. Daniel îi ajută să înveţe meserie, o cultură şi să se integreze. Le vorbeşte adesea despre România şi le explică până şi în limba română. O climă de familie clădită pe atenţia la persoană şi calitatea stofei din om şi din ţesătură. Mai apoi, detaliile fac diferenţa. 
 
Mihaela este omul de bază din croitorie. Şi-a câştigat aprecierea tuturor prin profesionalism şi tenacitate. Împreună cu George, ucraineanul român, croiesc munca de echipă a întregului atelier. 
 
De la profesioniştii Uccio şi Enzo toţi deprind arta meseriei de croitor de stofă şi de visuri. Şi ei s-au obişnuit cu atmosfera atât de românească a croitoriei Robu, dar la standarde de calitate italieneşti. 
 
 
Reflectam mai apoi cum integrarea în Europa a multor refugiaţi de treabă are loc adesea prin românii destoinici din diaspora. Iar învăţarea culturii italieneşti trece mai întâi prin limba şi cultura românească. Provocare indirectă a multor români din afară ca să fim mai români şi în ţară.