Eminescizând cu patria (în acorduri postmoderniste)

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...?! Ţara mea de forme fără conţinut, Căzătoare-n vise şi în letargie, Încurcată-n iţe de nedesfăcut.

Fierbi în sucul propriu şi îţi plângi de milă,
Iată, fiii-ţi mândri, azi, te părăsesc!
Limba ţi-ai uitat-o, eşti arghirofilă...
Dulce Românie, ce pot să-ţi doresc?

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...?!
Ţara mea condusă de analfabeţi,
Zilnic jefuită -- toţi în cârdăşie
Cu băieţii „harnici“ şi cu epoleţi.
Ţi-ai urcat în stemă megalomania,
Tu, plagiatoareo! – suflet românesc --,
Dumnezeu ţi-e banul, circul ţi-e mândria...
Superficialo, n-am ce să-ţi doresc!...