Paştele lui Iisus şi Paştele lui Baraba

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea de ruină a Neamului şi Statului nostru este rezultatul iubirii de sine egoiste a celor mai mulţi dintre noi, popor, dregători şi păstori. Nu există o altă conspiraţie ridicată împotriva poporului nostru, decât aceea a iubirii egoiste de lume şi neiubirii de Dumnezeu.

Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit. (Evanghelia după Matei XXVII, 17, 20, 26)

Starea vieţii noastre prezente, de români călători la margine de Europa, este rodul alegerilor noastre trecute - un adevăr simplu de rostit, însă greu de acceptat în deplinătatea manifestărilor şi consecinţelor sale. Românului îi este mult mai simplu să spună că alţii sunt vinovaţi pentru ruina lui şi să arate spre păcatele lor, uitând de propriile lui păcate.

Săptămâna Patimilor ne îndeamnă tocmai la această meditaţie asupra alegerilor făcute: ce am ales noi, românii, ca neam şi deopotrivă, ca indivizi, să facem cu viaţa noastră de până acum, pe ce cale am ales să călătorim?

Pe cine am ales eu între Iisus şi Baraba?

De fapt, a alege înseamnă, în esenţă, a iubi, însă iubirea are două chipuri.

În chipul cel mai răspândit în lumea noastră rătăcită, poţi să te iubeşti în tine însuţi, necondiţionat şi cufundat în egoism şi patimi, îngăduindu-ţi toate plăcerile şi răutăţile lumii. Atunci alegi pe Baraba tâlharul, atunci alegi bezna, deşi tu crezi că eşti în lumină şi că trăieşti în dreptate, atunci eşti un tâlhar şi-ţi jefuieşti propriul suflet. Căci ce este păcatul, decât o iubire pervertită?

Îţi este îngăduit să-ţi iubeşti libertatea trupului, dar când omori prunc în pântec şi prin acesta un neam întreg de oameni care nu se vor mai naşte, în numele libertăţii tale de femeie, atunci iubirea de libertate este pervertită. Îţi este îngăduit să-ţi iubeşti cu trup şi suflet femeia ta, bărbatul tău, în căsătoria binecuvântată, dar când te aprinzi de pofte murdare şi potrivnice firii naturale, în numele libertăţii tale sexuale, atunci iubirea ta trupească este pervertită.

Îţi este îngăduit să-ţi iubeşti tihna casei tale, a copiilor tăi, dar când această tihnă este clădită prin furt şi suferinţa celor oropsiţi, atunci iubirea ta de tihnă este pervertită. Îţi este îngăduit să iubeşti a conduce poporul pe cărările istoriei, ca dregător al cetăţii, dar când această slujire devine doar prilej pentru îmbogăţirea ta nedreaptă, pentru minciună, vrajbă între fraţi şi rătăcirea poporului, atunci iubirea ta de dregătorie este pervertită. Îţi este îngăduit să iubeşti a fi slujitor al sfintelor altare, bucurându-te de toate cele dăruite ţie de această slujire, dar când slujirea ta devine negustorie de Hristos, faptă de fariseu, rătăcire pentru popor, cale spre slavă deşartă şi spre bogăţie smintitoare şi nemeritată, atunci iubirea ta de slujire la sfintele altare este pervertită.

Starea de ruină a Neamului şi Statului nostru este rezultatul iubirii de sine egoiste a celor mai mulţi dintre noi, popor, dregători şi păstori. Nu există o altă conspiraţie ridicată împotriva poporului nostru, decât aceea a iubirii egoiste de lume şi neiubirii de Dumnezeu.

După chipul sfinţilor, poţi să te iubeşti în Hristos, necondiţionat şi luminat în iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele tău, îngăduindu-ţi din toate cele ale lumii pe cele care îţi sunt de folos mântuirii, merinde pe calea veşniciei. Atunci alegi pe Iisus Hristos, atunci alegi Calea, Adevărul şi Viaţa!

Mă întreb şi te întreb, dragă frate: pe cine am ales noi, în viaţa noastră, pe Iisus ori pe Baraba?

Dorindu-mi din toată inima să aflăm răspunsul, să ne smerim şi grabnic să mergem spre Hristos, vă ofer, dragii mei fraţi, ca dulce merindă pentru călătoria către Învierea lui Hristos, o fărâmă din sfintele gânduri ale Sfântului Nicodim Aghioritul (”Deprinderi duhovniceşti”, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995):

”Ruşinează-te, frate, ruşinează-te pentru atâta nerecunoştiinţă faţă de Dumnezeu, nerecunoştiinţa pe care dacă cineva ar arăta-o faţă de un împărat pământesc, ar pomeni despre ea toate istoriile lumii. Cere, deci, iertare de la Iisus pentru această nerecunoştiinţă şi de azi inainte să nu te mai rabde inima să-I străpungi coasta cu lancea, cu răutatea şi cu poftele tale trupeşti. Să nu te mai rabde sufletul să-I pironeşti iarăşi mâinile cu răpirile si nedreptatile tale. Sa nu-I mai înghimpi capul cu semeţie şi să nu-L mai răstigneşti a doua oară şi a treia oară cu vreun păcat de moarte. Ajunge cât a suferit pentru păcatele tale. Nu-L mai întrista cu starea nefericită în care te afli. Nu-L mai chinui. Ce? Vrei să-I mai adaugi suferinţe şi mai mari cu alte pacate? Nu, frate, te rog, să nu te învârtoşezi la inimă mai mult decât pietrele şi decât celelalte făpturi care au fost compătimitoare la chinurile Făcătorului lor, ci mai degrabă hotărăşte-te ca de acum să-ţi împietreşti faţă de păcat toate simţurile şi mădularele ca să suferi şi tu simbolic suferinţele pe care Domnul le-a îndurat real. Tămăduindu-ţi astfel patimile pe care singur ţi le-ai pricinuit!”

  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite