Parlamentul francez proclamă că pomii trebuie să aibă drepturi. Câteva observaţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul Francez a adoptat o declaraţie care susţine că pomii trebuie să aibă drepturi. Unii vor spune că acesta ar putea fi un lucru bun – şi că nu ne-ar strica nici nouă să ne protejăm mai bine copacii din rezervaţiile naturale, de exemplu.

„Un copac este un organism viu a cărui durată de viaţă este mult mai mare decât cea a unui om. Ar trebui să fie respectat de-a lungul întregii sale vieţi şi să aibă dreptul să se dezvolte şi să se reproducă liber, de la naştere până la moartea naturală, fie că e un copac de oraş, fie că e un copac de la ţară. Un copac ar trebui să fie considerat un subiect protejat de lege, inclusiv în situaţiile în care vorbim despre legi care reglementează proprietatea umană“, spune declaraţia (o traducere în limba engleză – aici).

Pe pagina ei de Facebook, fostul ministru Delphine Batho, preşedinte al partidului ecologist Génération écologie, spune că Declaraţia pentru drepturile copacilor se înscrie într-un cadru al luptei pentru drepturile naturii, şi că trebuie să luptăm „pentru arborii cetăţeni.“

Spun din capul locului că este fără nici o îndoială un lucru bun să protejăm copacii şi natura. De altfel, unele dintre scopurile declaraţiei sunt legitime: participanţii şi-au dorit o protejare mai bună pentru copacii istorici – de la ţară sau de la oraş. Să ceri protejarea copacilor în faţa exploatării economice şi a intereselor pur utilitariste este, de asemenea, un lucru de dorit. Dar să protejezi natura e una şi să le dai drepturi individuale copacilor, la fel cum dai drepturi oamenilor, este cu totul altceva. Dacă un copac este declarat „cetăţean“ şi are, de exemplu, dreptul la viaţă, nu-l mai poţi tăia când crede pădurarul, ci trebuie să moară de bătrâneţe. Dacă un copac este un subiect al legii, el (sau ea?) ar putea avea şi dreptul de a fi reprezentat în instanţă. Şi aşa mai departe.

Un exemplu extrem de anti-speciism

Ce înseamnă să ai un drept? Înseamnă să ai, în primul rând, un standard pentru ce e şi pentru ce nu e un drept. Deoarece, cu cât acorzi mai multe drepturi – oamenilor şi, iată, copacilor – cu atât mai puţină libertate, per ansamblu, vom avea fiecare dintre noi. Dacă un om pretinde că are „dreptul“ să nu fie insultat, atunci libertatea de expresie a unui alt om va fi limitată, în mod proporţional. Dacă un copac pretinde (?) că are „dreptul“ de a se dezvolta şi de a se reproduce „în mod liber“, aşa cum susţine proclamaţia franceză – atunci libertatea oricărui om de a interveni aproape în orice fel asupra oricărui copac va fi limitată în mod corespunzător.

Pe de altă parte, putem vedea „drepturile“ ca fiind ceva care derivă din îndatoririle morale ale oamenilor şi din faptele observabile. În loc să spunem că un „drept“ determină îndatoririle morale, putem să spunem că îndatoririle morale cer sau impun anumite drepturi. De exemplu, faptul că un om este un tată îi impune datoria de a avea grijă de familia lui. Această datorie, ca să fie îndeplinită, cere sau impune dreptul omului la proprietatea privată – deoarece un om nu poate să aibă grijă de familia lui decât folosindu-şi avutul propriu. Şi, în felul acesta, justificăm şi nevoia de a apăra proprietatea privată.

Aşadar, care este standardul după care acordăm „drepturi“ copacilor? Folosim exact acelaşi standard ca şi în cazul oamenilor? În acest caz, asta nu ar însemna decât că copacii sunt egalii oamenilor, că sunt pe acelaşi nivel cu oamenii. Acest fapt nu numai că este absurd în sine – este şi un exemplu extrem de anti-speciism; o ideologie care pretinde că toate speciile de animale din natură, ba chiar toate regnurile ar trebui să fie egale. Brusc, Remus Cernea care cerea ca delfinii să fie declaraţi „persoane non-umane“ nu ni se mai pare deloc aşa de extremist; şi nici aşa de amuzant.

Drepturi vs. îndatoriri morale

Iar dacă copacii au „drepturi“ – înseamnă că ei au, în fapt, şi îndatoriri sau obligaţii morale pe care se bazează acele „drepturi“. Cât de absurd este, în fapt, să vorbim despre moralitate şi obligaţii morale în cazul copacilor? Şi atunci, cât de absurdă este ideea că am putea să acordăm „drepturi“ copacilor? Omul, pe de altă parte, are obligaţia morală să aibă grijă de Creaţie şi să protejeze copacii. Şi, pentru a-şi putea exercita această obligaţie, omul are dreptul să fie om, să fie un tutore înţelept şi echilibrat al Creaţiei. Faptul că omul abandonează raţiunea şi ajunge să acorde „drepturi“ copacilor este sau ar trebui să fie, la modul cel mai propriu, o decădere sau o demisie din drepturile sale de tutore înţelept. Care demisie, în mod paradoxal, îl va împiedica să-şi îndeplinească una dintre îndatoririle sale fundamentale – să aibă grijă aşa cum trebuie de întreaga Creaţie. Inclusiv de copaci.

P.S. 1: Chiar, ce pronume e corect să folosim? Vorbim de acum încolo şi de discriminare, în cazul copacilor? Şi oare de acum înainte mai avem voie să judecăm pomul după rod? Că mi-e că am putea ofensa, în felul ăsta, pomii neroditori...

P.S. 2: Conform acestei formulări a legii, toţii copacii, inclusiv cei din oraşe, devin, practic, un fel de vaci sacre din India – şi ne putem întreba, cât timp va mai dura până când oraşele vor fi năpădite de jungle de copaci, la fel ca în distopiile SF? Deoarece dacă am ţine sub control jungla care ar acapara, în mod natural, oraşele, am interveni asupra „drepturilor“ copacilor de a se „dezvolta şi reproduce în mod liber“?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite