Pariuri

Îmi iau căruţul de alimente şi cobor din bloc. Mă duc în piaţă. Pentru că n-am niciun gând serios în minte, mă apuc să le număr: câte sunt la parterul blocului şi câte sunt la blocul de vizavi.

Sunt şase agenţii de pariuri sportive. Dacă mai pun şi cele patru case de amanet... Dar amanetul nu-i acelaşi lucru cu pariul sportiv. Este şi o librărie în cartier, dar cererea de pariuri e mai mare decât cea de cărţi. Deci, şase agenţii de pariuri. De obicei, văd tineri ieşind din astfel de locuri cu nişte bilete pe care le împăturesc sau le mototolesc, îi mai observ înăuntru pe unii care se holbează la nişte ecrane...

Aş intra şi eu să pariez. De exemplu, aş paria pe Stan Wawrinka. Pe Sebastian Vettel sau pe Arsenal în Premier League. Aş paria de 10 lei şi, dacă îmi mai rămân ceva bani după ce mă întorc din piaţă, aş paria de 6 lei. Pe ceva care se găseşte în programul zilei. Dar mi-e ruşine să intru. Pentru că n-am pariat niciodată. Şi dacă ar exista case oficiale de toleranţă, tot mai mare ruşine aş avea dacă ar fi să intru într-o agenţie de pariuri decât la curve. Pentru că aş pierde. (La curve, dacă pierd, nu mă ştie nimeni. Mă rog, e şi aici discutabil!)

Aş paria de 10 lei şi, dacă îmi mai rămân bani după ce mă întorc din piaţă, aş paria pe ceva de 6 lei.

Oare de ce nu se fac pariuri pe viaţa unui om? Să mă duc la o astfel de agenţie şi să pariez pe mine. Sigur aş paria pe viaţa mea, dacă va fi mai mare sau mai mică de 60 de ani. Vreo 50 de lei. Să-mi pună agenţia o miză dacă prind 80 de ani. Sau dacă voi avea serviciu peste cinci ani, la pariu! Sau voi fi şomer peste un an, la pariu! (Dacă voi mai scrie în acest loc de ziar peste doi ani, la pariu!) Dacă iubita mea strămătuşă va prinde 96 de ani, la pariu! Ba nu, pariurile să se pună la cel care pariază pe viaţa lui şi să nu se refere la altcineva! Deci, pariul cu strămătuşa se anulează. Să pariez dacă mă voi mai îndrăgosti în următorii trei ani. Dar cum oare aş putea să dovedesc că am câştigat, fiind îndrăgostit? Va fi de ajuns să se uite operatorul agenţiei la mutra mea de îndrăgostit. Sau câte cărţi voi reuşi să citesc în acest an, la pariu! (Mare pariu, ce să zic, nu vezi că este o singură librărie prăpădită în cartier şi şase agenţii de pariuri, de unde atâtea cărţi?)

Să fie o agenţie unde se pariază pe vieţi împlinite. Să fie aşa, cu punctaje, pentru oameni împliniţi. Nu rataţi, nu frustraţi, nu resemnaţi, ci împliniţi! Dacă ai punctaje la bani, maşină, casă, funcţie, slujbă la stat sau la privat, dacă ai făcut punctaje la nevastă, copii realizaţi, neamuri sus-puse, vacanţe, cât mai frumoase vacanţe, dacă ai câştigat puncte la prieteni şi relaţii, toată viaţa asta împlinită ar face obiectul unui pariu pe toţi banii.

Vreau să pariez. Îmi pipăi din mers portofelul din buzunarul de la piept. Am bani. Mă opresc în dreptul agenţiei. Îmi bate inima. Uşa e închisă. Observ că alături, perete în perete, uşa prăvăliei de pompe funebre este larg deschisă. Mă întorc pe câlcâie şi trag cu nădejde căruţul spre piaţă. Viaţa e o casă de pariuri. Omologată.