să o împlinească atât de curând.

Viaţa acestui slujitor al credinţei creştin-ortodoxe a fost necontenit o lecţie, învingând cu lumina ochilor îndrăgostiţi de viaţă, o lecţie de care nu se sfia, încurajându-ne, zicând: ”Viaţa trebuie trăită, nu târâită.” Şi în pragul sutei de ani, Părintele Gherasim Cristea, arhiepiscopul, Părinte al Olteniei de sub munte, venea înaintea noastră şi mergea înaintea noastră cu o tinereţe şi cu o bucurie a acestei tinereţi necontenit învingătoare.

Părintele Olteniei de sub munte este numele pe care i l-au dat credincioşii şi, în primul rând, arhiepiscopul Râmnicului de azi, dr.Varsanufie, şi am să spun aici că nu cred să fi existat un schit, o Tămâioară, o troiţă, o cruce de hotar, o catedrală din cuprinsul creştin al Olteniei de sub Munte lângă care şi în care să nu fi slujit în cele aproape patru decenii de viaţă pe care le-a trăit pe meleagurile noastre, ca şi când ar fi fost de la naştere fiul lor.

Părintele Gherasim Cristea arhiepiscopul, cel care a primit de la Dumnezeu harul să descopere şi să apere ”Sfinţii de la Niculiţel”, a fost unul dintre cei mai luminoşi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române; luminoşi înseamnă optimişti, binevoitori, în tot timpul fiind gata să se jertfească în acelaşi timp şi în orice clipă pentru credinţa creştină. Era el însuşi o lumină şi cutezătoare şi îndrăgostită de viaţă şi necontenit cu zâmbetul pe buze şi cu o tinereţe în suflet umilitoare.

N-a fost fir de nisip în cuprinsul Olteniei de sub munte pe care să nu-l răscolească şi să-l cearnă şi de zece ori ca să strălucească precum un fir de aur în toate construcţiile bisericeşti pe care le-a terminat, le-a îngrijit, le-a întinerit, înscriindu-l astfel printre marii ctitori ai Bisericii noastre, încât slujirea arhiepiscopului Gherasim Cristea în cei aproape 40 de ani s-a constituit ca o renaştere a spiritualităţii creştine păstorită de el.

Dumnezeu l-a învrednicit, şi pe noi la fel, să-i urmeze în jilţul episcopal un ierarh în stare să-l iubească şi să-l preţuiască şi să-i păstreze amintirea încât noi să-i vedem pe amândoi odată ostenind la lucrarea lor creştin- ortodoxă.

La împlinirea celor şapte ani canonici, în urmă cu numai o săptămână, Părintele Olteniei de sub munte a fost pomenit o dată cu miile de lumânări aprinse în cinstea lui şi în onoarea lui în toate bisericile şi, mai ales, în raiul în care a transformat urmaşul său arhiepiscopul dr. Varsanufie parcul arhiepiscopal, întâmpinând sutele de credincioşi cu lacrimile bucuriei şi speranţei că în această zi de aprilie a început a doua renaştere a Olteniei de sub munte.

Şi iată acum rugăciunea cuminte şi plină de curăţenie cu care s-a rugat toată viaţa Părintele Olteniei de sub munte, Părintele Gherasim Cristea şi cu care se roagă astăzi urmaşul său dr. Varsanufie, iubitor de flori şi arbori înfloriţi şi de anotimpul primăverii.

 

”Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Sfântul Antim.

Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat un Damaschin.

Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Chesarie.

Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Filaret.

Mă cutremur când ştiu că stau pe scaunul pe care a stat Sfântul Calinic Cernicanul.

Iar dacă mă cutremur, ce să fac, ca să nu fiu nevrednic?

Trebuie să am credinţă tare în Dumnezeu şi să fac fapte bune.”

(Arhiepiscopul Gherasim Cristea)