Parcul Naţional Defileul Jiului, în pericol de distrugere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Photo credit: Rucsandra Călin
Photo credit: Rucsandra Călin

Parcul Naţional Defileul Jiului este una dintre cele mai sălbatice şi spectaculoase zone naturale protejate din România.

Peisaje de o frumuseţe nemaiîntâlnită, sute de specii de plante şi de animale, unele protejate prin lege, condiţii unice în ţară pentru practicarea raftingului şi a pescuitului sportiv, posibilităţi de cercetare ştiinţifică a ecosistemului acvatic – toate acestea ar putea dispărea dacă râul care a creat acest defileu va fi deviat conform unui proiect hidroenergetic care este în desfăşurare în acest moment.

Rafting Defileul Jiului

Amenajarea hidroenergetică a Defileului Jiului este un proiect demarat în 2003 de Hidroelectrica. Lucrările, ilegale conform actualelor standarde de mediu, au fost oprite câţiva ani, însă au reînceput anul trecut. Proiectul prevede captarea Jiului în anumite zone şi direcţionarea lui prin nişte conducte uriaşe, lucru care ar reduce semnificativ debitul râului pe porţiunea respectivă (2,7m³, faţă de peste 20m³ debitul actual), afectând iremediabil flora şi fauna din zonă.

Această situaţie a fost slab promovată în ultimii ani. Unul dintre articolele mai complete pe această temă a fost scris de Călin Dejeu (Asociaţia Efectul Fluture), biolog si economist, implicat de ani de zile în protejarea patrimoniului nostru natural. Într-o emisiune Radio România Cultural, Călin consideră că „în ţara noastră nu mai există un astfel de defileu”. Proiectul nu este justificat din niciun punct de vedere, nici chiar economic, iar efectele adverse sunt devastatoare. „Jiul fiind deviat, speciile de peşti vor dispărea, populaţia de vidre va fi decimată, habitatele ripariene şi alte habitate de interes comunitar se vor degrada total. Jiul va fi un pârâu jalnic ce se va târî printre pietre.”, spune biologul. Călin a iniţiat, de asemenea, şi o petiţie care are până în prezent peste 22.000 de semnături. Cei care doresc să se alăture demersului sunt invitaţi să semneze petiţia aici. „Atât timp cât nu este deviat Jiul, cauza nu este pierdută.”, menţionează Călin.

Photo credit: Călin Dejeu

Călin Dejeu
Călin Dejeu

În prezent, au loc şi alte iniţiative care vizează oprirea distrugerii Parcului Naţional Defileul Jiului. Mai multe organizaţii internaţionale de mediu, printre care WWF, Greenpeace, Bankwatch, Coaliţia Natura 2000 ş.a., au avut diverse comunicări publice prin care subliniază efectele extrem de dăunătoare pe care proiectul le implică. De asemenea, câteva asociaţii au acţionat în judecată Consiliul Judeţean Hunedoara, Consiliul Judeţean Gorj şi Hidroelectrica pentru autorizaţiile emise. Unul dintre aceste dosare a fost respins de Tribunalul Bucureşti vinerea trecută, 19 mai 2017 (nr. 30624/3/2016).

În continuare, Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului organizează miercuri, 31 mai 2017, ora 10.00, la Centrul de Vizitare din localitatea Bumbeşti Jiu (judeţul Gorj), o consultare publică în ce priveşte acest proiect. Printre participanţi se numără şi reprezentanţi ai Hidroelectrica care vor discuta proiectul în detaliu şi vor răspunde întrebărilor audienţei. Conform organizatorilor, confirmările însumează un număr mare de persoane fizice care se declară împotriva proiectului hidroenergetic. Încă se aşteaptă confirmări din partea autorităţilor publice. Invitaţia este deschisă tuturor celor interesaţi şi poate fi accesată aici.

Defileul Jiului

Râul Jiu şi întreaga Vale sunt minunăţiile create aici de natură. O serie de fotografii care evidenţiază splendoarea peisajelor pot fi accesate aici. De-a lungul anilor, Valea Jiului a fost dezavantajată din toate părţile şi pe toate planurile, a fost defăimată şi prea puţin valorificată. Anul trecut, zona a fost inclusă printre priorităţile de dezvoltare ale Guvernului României, iniţiativă care, pentru moment, a rămas în umbră după investirea noului guvern. Majoritatea cetăţenilor din zonă sunt resemnaţi, demoralizaţi, lipsiţi de încredere şi speranţă. Există, în acelaşi timp, localnici dornici să contribuie la dezvoltarea reală a zonei. Pentru ca rezultatele să fie pozitive, este necesar să acţionăm împreună. Este momentul să lăsăm pesimismul şi pasivismul în Valea Jiului şi să luptăm împreună pentru ceea ce este al nostru şi reprezintă atuul principal al zonei: povestea spectaculară creată de natură. Este momentul să acţionăm cu toţii şi să nu devenim complici la moartea uneia dintre cele mai frumoase creaţii naturale din România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite