Parcul Izvor, un loc pentru Muzeul Holocaustului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul caută un loc pentru a construi un muzeu dedicat istoriei evreilor români şi acelei părţi a Holocaustului orchestrate de autorităţile de la Bucureşti, în timpul regimului Antonescu. În caz că va fi realizat vreodată, chiar numele acesta ar trebui să îl poarte: „Muzeul Istoriei Evreilor şi al Holocaustului din România“.

E de discutat dacă în titulatura lui nu ar trebui să se regăsească şi cuvântul „fascism“, câtă vreme, în totalitarismul de extremă dreaptă al secolului trecut, Soluţia Finală a fost doar o parte, iar ideologia purităţii etnice, întregul. 

Se presupune că ambiţiile unui muzeu sunt să explice întregul - în cazul nostru, traseul societăţii româneşti de la primele simptome de antisemitism până la execuţiile în masă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu doar acest capitol din urmă. 

Dar, după cum caută Guvernul respectivul amplasament - ajungând, apoteotic, să propună o comasare administrativă a viitorului muzeu cu Muzeul Antipa! - discuţia de mai sus, legată de onomastica noii instituţii, este, deja, mult prea preţioasă. 

E limpede că nimeni din prima linie a statului român nu are un plan temeinic legat de conţinutul, arhitectura, devizul estimativ al acestei construcţii şi de locul optim în care ea trebuie să se găsească. 

Se bâjbâie doar, într-un spectacol vid al preocupării, parodiind simţul datoriei până la cele mai înalte niveluri; în acelaşi fel în care se orbecăie, de fapt, şi după un loc pentru Muzeul Comunismului - sub presiunea vocilor unor intelectuali, care se fac, sporadic, auzite. 

Ţinând cont de eficienţa cunoscută a statului român, sunt şanse mari ca ambele muzee să rămână pentru totdeauna la stadiul actual, al unor holograme care se aprind, din când în când, pe harta Bucureştiului, stârnind polemici urbanistice furtunoase, sub efectul surprizei cu care reflectorul guvernamental le proiectează ba pe o stradă, ba pe alta a Capitalei. 

Dacă statul însuşi, prin amatorismul lui, prin înclinaţia lui constitutivă pentru aproximaţii, tot a deschis un concurs de dat cu părerea în privinţa viitoarei adrese a Muzeului Holocaustului, o opinie în plus, pe marginea acestei teme, n-ar trebui să mai deranjeze pe nimeni.

Atât Muzeul Holocaustului, cât şi Muzeul Comunismului ar putea fi construite în Parcul Izvor. 

Argumentele în favoarea acestei idei sunt numeroase: 

1. Parcul Izvor măsoară circa 17 hectare. Vegetaţia lui nu este nici densă, nici matură. Valoarea lui dendrologică e scăzută. Din cele 17 hectare, aproximativ o treime este doar câmp, o mirişte urbană pe care locuitorii oraşului o traversează de-a curmezişul, pe drumul dintre casă şi serviciu. Cu o amprentă totală la sol de circa 6.000 de mp, cele două muzee nu ar răpi mai mult de 3,5 la sută din suprafaţa parcului, fără ca pentru construirea lor să fie necesară doborârea vreunui arbore. 

Cam asta ar însemna, la scara Parcului Izvor, silueta a două muzee cu o amprentă totală la sol de 6.000 de mp. FOTO: Google Earth.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Muzeul Istoriei Evreilor din Polonia a fost şi el construit într-un parc din Varşovia. Pe o zonă verde dintr-un cartier de blocuri comuniste, care se suprapune incintei ghetoului evreiesc din timpul ocupaţiei naziste. Muzeul a fost proiectat de o echipă de arhitecţi din Finlanda. Are o amprentă la sol de 5.000 de mp. A costat aproximativ 200 de milioane de dolari. 

Muzeul Naţional de Istorie şi Cultură al African-Americanilor, inaugurat la Washington în 2016, a fost ridicat în parcul National Mall, foarte aproape de obeliscul închinat primului preşedinte american. Are o amprentă la sol de 4.000 de mp. (Exemplele de muzee ridicate în parcurile sau pe zonele verzi ale unor oraşe mult mai bine administrate decât Bucureştiul ar putea continua: Muzeul Jean Tinguely din Parcul Solitudinii din Basel, intrarea în Muzeul Van Gogh din Museumplein din Amsterdam, Muzeul Fundaţiei Louis Vuitton din Bois de Boulogne etc.)

Imagine indisponibilă

2. Amplasamentul celor două muzee în Parcul Ivzor ar fi central şi uşor accesibil, chiar şi într-un oraş veşnic ambuteiat, cum e Bucureştiul.

3. Nu doar criteriul accesibilităţii ar trebui să pledeze pentru aducerea celor două muzee în centru, ci şi cel al importanţei lor culturale. Dacă vor fi realizate la standardele la care, astăzi, sunt amenajate muzeele de istorie recentă în Europa, ele vor deveni cele mai moderne instituţii de acest fel din ţară; ar fi deci o pierdere generală a oraşului ca localizarea lor să fie altfel decât ultracentrală.

4. Apropierea fizică a celor două muzee va aşeza cele două totalitarisme din secolul trecut, al urii de rasă şi al urii de clasă, în relaţia lor naturală, de îngemănare. Muzeul Holocaustului ar putea fi construit în jumătatea vestică a parcului, iar Muzeul Comunismului, în cea estică. 

5. Fiind unul lângă altul - aşa cum fascismul şi comunismul s-au şi succedat în istoria noastră, unul după altul - vizitarea lor va înlesni o lectură continuă a ultimei sute de ani traversate de România. Luate împreună, ca ansamblu, ele vor reprezenta un edificiu memorial dedicat ultimului nostru secol. 

6. Misiunea pedagogică a Muzeului Comunismului va fi uşurată de vecinătatea celui mai voluminos material didactic rămas în urma dictaturii proletariatului: Casa Poporului. Părăsind muzeul, vizitatorii vor putea percepe această clădire şi istoric, nu doar vizual, şi vor fi copleşiţi şi de aberaţia ei ideologică, nu doar de absurditatea ei arhitectonică. 

7. Chiar şi făcând abstracţie de Casa Poporului, zona Parcului Izvor este, în sine, rezultatul politicii edilitare a lui Ceauşescu, iar vacuumul arhitectural pe care locul acesta încă îl mai trădează face din el un decor ideal pentru a percepe utopia în care îşi are originea. 

8. Şi fascismul, şi comunismul au reprezentat, dincolo de orice altceva, nişte patologii ale puterii politice. Generic vorbind, cel mai bun amplasament pentru două muzee dedicate unor patologii ale puterii este vecinătatea unui loc din care, în prezent, este exercitată puterea politică. În cazul nostru, din Palatului Parlamentului (de lângă Parcul Izvor). 

Lista argumentelor, dar şi a contraargumentelor, rămâne deschisă. 

E de remarcat totuşi că, ori de câte ori se pune problema găsirii unor locuri pentru amenajarea celor două muzee, indiferent de cine ar ridica-o, discuţia devine una strict cadastrală. 

Se caută un imobil pustiu, un teren gol, uitate prin inventarele municipale, în care să se facă loc, în sfârşit, pentru aceste hatâruri expoziţionale, dorite doar de o minoritate din societate. 

E ca şi cum alegerea unor amplasamente pentru nişte edificii cu acest mesaj ar putea să se rezume doar la găsirea de locuri libere, în mod fizic, pe hartă şi nu ar trebui căutată şi o legătură semantică între conţinutul lor şi adresa lor - în fond, rama urbană în care urmează să fie aşezate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite