Parcagiul cu opt clase care opera în România a operat şi la Londra. Pacientă: „Am avut noroc că nu am făcut infecţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Noi informaţii apar în dosarul falsului chirurg Matthew More, pe numele său real Matteo Politi. Se pare că bărbatul a ajuns să opereze şi în alte state europene, nu doar în România şi Italia. În Anglia, el a făcut o intervenţie la buze unei femei.

Potrivit cotidianului The Sun, femeia l-a cunoscut într-o sala de sport din Londra. 

„Mi-a injectat buzele acasă la mine. A plecat de la mine cu 200 de lire sterline, spunând că aspectul buzelor se va îmbunătăţi mult în zilele următoare. Dar nu a fost nicio diferenţă”, a spus femeia, antrenor personal de fitness.

„Nu l-am mai văzut niciodată. Mă simt păcălită. Sunt sigură că nu sunt singura cu care a lucrat la Londra. Am noroc că nu am făcut o infecţie. Merită o pedeapsă exemplară”, a mai spus Melek.

Britanicii cred că a lucrat sub numele de Matthew Mode şi la ei în ţară. Jurnaliştii de la The Sun au obţinut informaţii potrivit cărora italianul a condus un cabinet la ei în ţară. Potrivit unor documente, la finele lui 2017, Politi locuia la Stratford, estul Londrei.

Autorităţile medicale din Marea Britanie fac acum cercetări în ceea ce-l priveşte pe Matteo Politi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite