Pandemia ca film hollywoodian

Cu toţii am văzut sau am auzit măcar de „Contagion”, „Outbreak” sau „I Am Legend”. Putem spune că ultimii 20 de ani au fost deceniile „Disaster Movies” – ale filmelor de la Hollywood cu pandemii şi dezastre apocaliptice.

Un efect pervers al acestor filme de la Hollywood este acela că toţi stăm acum şi ne uităm la ştiri ca să aflăm „ce se întâmplă” sau „ce urmeză”. Suntem spectatori fascinaţi prinşi într-un plot care parcă nu ne priveşte, nu are a face cu noi, cu viaţa noastră, cu alegerile noastre vitale. Exact ca într-un film de la Hollywood.

Şi în acest timp, în apartamentul de lângă noi, o bătrânică poate şi-a cheltuit ultimii bani şi a mâncat ultima felie de pâine. Şi, de ruşine sau de frică, stă singură în casă şi nu spune nimănui prin ce trece. Şi pe noi nu ne interesează, nu avem nici o iniţiativă, deoarece suntem fascinaţi de scenariul hollywoodian al filmului care rulează acum în lume. Şi care s-a mutat de pe ecranul de cinema sau de la Netflix pe toate canalele de ştiri.

Problema e că, de data asta, noi înşine suntem actorii. Şi felul cum ne raportăm la această situaţie, care este reală, poate afecta şi chiar salva viaţa aproapelui nostru. Nu este un disaster movie făcut de vreun regizor priceput. Ceea ce se întâmplă nu e nici simulare, nici ficţiune. Între noi şi bătrânica din apartamentul de vizavi nu este un ecran de cinema sau de laptop. Putem şi trebuie să ieşim din casă şi să-i ajutăm pe bătrâni cu o sacoşă de cumpărături, să punem mâna pe telefon şi să-i sunăm pe cei singuri sau bolnavi, să ajutăm acolo unde putem şi cu ce putem.

Acum este momentul nostru, în care noi intrăm în scenă. E şansa noastră să fim nu eroi de film, ci să fim, cu adevărat, oameni. Să ne deconectăm din Matrix-ul reprezentat de scenariile de Hollywood şi de „Contagion”. Şi să întindem o mână celor de lângă noi, celor slabi, care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Câteva idei despre cum putem să ajutăm, concret, găsiţi la linkul de aici.