Panarrames rromales

Imagini monstruoase cu euroţigani făcuţi colet în Franţa şi debarcaţi la Timişoara.

Pirande isterice ţipă către ziarişti, ofensate că repatrierea forţată este filmată şi fotografiată, în vreme ce bulibaşe ad-hoc agită porţii consistente de muşchi ţigănesc, bronzat şi tatuat, în direcţia camerelor TV. Şi cum diviziunea muncii impune ca niciun membru al şatrei să nu stea cu mâinile în sân în caz de haoleu, doi puradei îşi dau pantalonii jos ca să arate inamicului bucile tuciurii, la îndemnul pirandelor harţăgoase.

Scena de la Timişoara ar fi rămas una strict românească dacă pe aeroport n-ar fi fost prezenţi şi mulţi ziarişti occidentali. Aceştia n-au priceput de ce sunt asediaţi de tribul fustelor creţe, dar au apucat totuşi să se replieze pentru a transmite la Washington, Londra, Paris, Roma, Berlin, Bruxelles sau Madrid că România este acea ţară minunată în care-şi au sălaşul cerşetorii şi hoţii de portofele.

Nu de mult, alţi bronzo-nervozaţi îşi etalau instinctele războinice printre palatele cu cocoşei din oraşul european Ţăndărei. Câţiva ziarişti bucureşteni, sosiţi la faţa locului pentru a realiza reportaje cu euroţiganii care au speriat regatul britanic, au fost blestemaţi de pirande şi fugăriţi de balaoacheşi, găsindu-şi refugiul în sediul Poliţiei.

Am tot sperat că hoinăreala prin Europa îi va civiliza cât de cât pe compatrioţii noştri născuţi în şatră şi crescuţi în căruţa cu coviltir. Vor vedea şi ei cum merge treaba la Paris, se vor dumiri că nu se pupă aerul de Champs-Elysees cu rufele atârnate-n geam şi cu mâncarea la pirostrii.

Câtă naivitate! Mai degrabă i-au învăţat parpanghelii noştri pe franţuji la prostii decât să renunţe la obiceiurile lor ancestrale. Nu se lasă corupt Parpanghel cu una, cu două! Urmaşii lui Napoleon au aflat astfel, direct de la maeştri, cum se ia doctoratul în manglit portofele şi cum se storc banii fraierilor prin metode variate de cerşit.

Speranţa spulberată a europenizării acestui trib de sorginte indiană mi-a readus în memorie o replică a unui euroţigan sosit la Otopeni săptămâna trecută: „Dom'le, franţujii e oameni cinstiţi. Ei dacă zice done, done rămâne!". Se vede treaba că primul verb învăţat de bravii noştri cerşetori după aterizarea pe aeroportul Charles de Gaulle sau la coborârea în Gara Montparnasse este „donner" („a da"), nicidecum „travailler" („a munci").

După experienţa trăită la Timişoara, tot ce le mai lipseşte reporterilor de la Euronews, BBC sau CNN este un desant în Ferentari, unde viaţa este mai periculoasă decât în Afganistan.