Pagina mea de Linkedin

Pagina mea de Linkedin e cam urâţică. Paginile frumoase sunt alături. Cum te muţi de pe această pagină, cum dai de ceva frumos, tonic, optimist, încurajator, pozitiv. Poţi citi despre lucruri minunate în ele.

Aici, însă, scrie despre ipocrizie, despre indolenţă, despre superficialitate, despre bătrâneţe şi urâţenia ei. E o pagină despre luciditate, despre realismul brutal, cele care, adesea, sunt mai urâte decât îţi place ţie să citeşti. Aici scrie că afacerile se fac pe şi pentru bani. Şi joburile la fel. Chiar dacă pe paginile de alături s-ar putea să citeşti altceva, că nu banii sunt importanţi. Sigur că nu sunt importanţi, însă pentru ei se fură, se minte, se trece cu picioarele peste orice.

 Aici scrie că, dacă nu eşti atent, te fură şi îţi bagă cuţitul în spate cei la care te aştepţi mai puţin. Îţi fură jobul, apoi îţi iau şi femeia. Că cei care iau lefuri mari le vor lua şi mai mari, lună de lună. Şi vor lua de două, de zece ori cât tine, chiar dacă pentru ei bibliotecă înseamnă nişte rafturi de lemn pe care să-şi ţină bibelourile şi au unghiile murdare la nouă dimineaţa. Că la multinaţionale se fură la fel de mult ca la firmele de stat. Dar aici se fură cu seninătate, nu tremurând, ca dincolo. Pentru că dacă furi de la multinaţionale nu te dă la ziar şi nici la poliţie. Singura lor grijă este să nu se vorbească în piaţă, că se strică la imagine. Şi pe tine te mută în altă ţară, ca să ţi se piardă urma. Sau îţi dau bani ca să pleci fără să faci scandal, să furi de la alţii. 

Aici scrie despre muncă multă şi fără prime şi măriri de salariu pentru asta, just business as usual. Şi, câteodată, chiar până la pensie. Iar, că tot veni vorba despre pensie, aici veţi citi adesea despre bătrâneţe. Dar nu despre bătrâneţea aceea din reclamele din televizor, cu cetăţeni cu piele curată, bine îmbrăcaţi şi hrăniţi bio, ci despre cea reală, care începe mai devreme decât vor mulţi să creadă. Că sunt puţini angajatori care abia aşteaptă să vă angajeze, văzând în bătrâneţea voastră o comoară de experienţă şi de înţelepciune, aşa cum se spune. Puţini, chiar foarte, foarte puţini sunt. Ba, chiar deloc, ar zice unii mai lucizi. Dacă nu vrei să citeşti asta, treci pe pagina de alături şi te vei însenina iarăşi. 

Aici scrie că oamenii bătrâni sunt daţi la o parte. Şi nu pentru că au angajatorii ceva cu ei, sau fiindcă angajatorii sunt proşti, ci pentru că asta e selecţia naturală. Vrei să citeşti că bătrânii îşi vor găsi uşor de lucru? Închide pagina mea şi treci la următoarea, acolo scrie că bătrânii sunt minunaţi şi că în curând toţi angajatorii vor descoperi asta. Că e doar o chestiune de săptămâni, de zile, de ore, de secunde. 

Aici scrie că bătrâneţea e urâtă, că trebuie să te obişnuieşti cu ea, că odată cu ea încep să se ducă dracului toate. Şi erecţia, şi jobul, şi femeia, şi somnul. Până şi copiii te vizitează din ce în ce mai rar, şi nu mai rămân peste noapte, cum o făceau înainte. Că bătrâneţea se vede pe tine, la fel ca şi tristeţea şi dorul tău după copii. Ceilalţi o văd, chiar dacă tu nu o vezi. Ei îţi văd mătreaţa de pe haine. Pe care tu nu o mai scuturi, fiindcă nu ştii că e acolo, nu mai ai vederea ageră. Dar recrutorii şi angajatorii încă o au. Ei îţi citesc în priviri frica pe care o aveai cu o săptămână în urmă, când nu îndrăzneai să deschizi fişierul cu analizele medicale. Tu ai crezut că a dispărut când ai citit că sunt încă bune, de data asta. Însă nu s-a dus cu totul, e încă acolo, printre riduri. Şi ceilalţi o văd. 

Aici scrie că deşteptul e deştept şi că prostul e prost, nu doar cineva „cu un mare potenţial de dezvoltare”. Scrie că bătrânul şi prostul trebuie să primească toată dragostea şi toată bunătatea din lume, dar nu neapărat şi aceleaşi joburi ca şi ceilalţi. Pentru că joburile sunt pe bani, şi când e vorba despre bani, oamenii găsesc justificări pentru orice. Dar pentru absolut orice! Aici citeşti că nu toţi primesc o a doua şansă, aşa cum scrie pe paginile de alături. Scrie că dacă te atacă cineva sau dacă îţi face o mare nedreptate, s-ar putea să nu vină nimeni să te apere. Şi scrie de o mie şi una de ori că e bine să fii lucid, să te aştepţi la asta, să nu te ia prin surprindere. Binele tău, adică. Da, e o pagină despre luciditate, despre viaţa de zi cu zi, despre lucrurile cărora nu te poţi opune decât cu riscul de a ajunge mai repede la marele spital din Berceni. O pagină pentru cei care nu vor să se lase înşelaţi. Care nu iau întotdeauna de bun când li se repetă obsesiv că oamenii sunt cel mai important capital al unei companii. Scrie că idealul multor firme este să lucreze cât mai mult cu roboţi şi cu tehnologie şi să depindă cât mai puţin de valorosul, dar capriciosul capital uman. Iar dacă oamenii ar fi ca piesele de schimb, atunci productivitatea lor ar creşte indecent de mult. Dar dacă vreţi să citiţi câte ceva despre noroc, rămâneţi aici, pe această pagină, pentru că nu veţi găsi vorbindu-se despre asta în altă parte. Acolo scrie că dacă munceşti şi citeşti articole inspiraţionale, norocul te găseşte oriunde te-ai ascunde.

 Dar aici scrie despre norocul chior, nu despre cel sublim. Norocul acela porcesc, care dă mereu peste alţii, dar nu şi peste tine. Că după munca ta istovitoare nu vin întotdeauna prime şi promovări, şi că o leafă, chiar aşa mică cum e, dar care vine lună de lună, s-ar putea să fie un lucru mai bun decât crezi. Că norocul altuia, acela despre care nu scrie nicăieri în altă parte, s-ar putea să valoreze mai mult decât experienţa ta de o viaţă. Că tu eşti muncitor, eşti cinstit, dar vine norocosul şi-ţi ia jobul pe care îl meriţi.

 Aici e o pagină pe care, atunci când scrii că pe indolenţi şi pe superficiali trebuie să-i ţii departe de joburile bune, un potop de înjurături se revarsă peste tine. Şi doar Ioana are curajul să spună că da, aşa este, indolenţa şi superficialitatea nu sunt bune. Ceilalţi rămân discreţi, ca să nu se interpreteze. Aşadar, iubite cititorule, dacă eşti în căutare de lucruri diafane, pagina asta nu e pentru tine, din păcate. Pentru că omul acela care scrie în ea nu vrea să-ţi spună doar ce îţi place ţie să auzi. Nu vrea, nu a făcut-o niciodată şi nici nu o va face, cât va trăi. E încăpîţânat, da, aşa este omul acela. Mergi pe paginile alăturate, deci, şi îţi vei regăsi imediat liniştea…