Pagina cititorului: „Un ziar obiectiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Szabo are 33 de ani şi este profesor de muzică la Universitatea din Oradea. Tânărul spune că a descoperit ziarul „Adevărul" la apariţia primei serii de cărţi: „Sunt cititor fidel de doi ani. Iniţial m-au atras cărţile, dar apoi am descoperit conţinutul ziarului şi am decis să mă abonez".

„Primul lucru pe care l-am apreciat la acest ziar au fost editorialele pe teme economice semnate de Dinu Patriciu. Sfaturile sale prind foarte bine în asemenea vremuri", a adăugat orădeanul.

Mihai consideră că „Adevărul" este cel mai obiectiv ziar de pe piaţă. „Primele ştiri pe care le citesc în ziar sunt cele de actualitate. Apoi citesc ştirile economice", a precizat tânărul. Mihai este interesat şi de suplimente. „Cel mai mult îmi place suplimentul «Şcoala&educaţie», dar citesc cu interes şi suplimentul de cultură", a mai spus Mihai Szabo.

E doar o propunere

Partidele politice actuale au încetat a mai promova idealuri, devenind asociaţii cu interese materiale bazate în ultimă analiză pe măsuri asupritoare, creând o clasă de îmbogăţiţi şi o alta de săraci iremediabili. Ca măsuri complementare au dezvoltat minciuna politică dincolo de limita suportabilului, înşelătoria, hoţia şi sentimentul de frică şi teroare, caracteristice regimurilor dictatoriale şi totalitariste. De aceea, ele trebuie desfiinţate, prin voinţa populară. Însemnatele lor resurse materiale vor fi redate bugetului de stat pentru finanţarea noului sistem de organizare politic, care va fi de trei ori mai ieftin şi mult mai eficient.

Acest nou sistem va duce la conducere elementele capabile, din toate păturile sociale, care să nu fie aservite vreunor interese dăunătoare. Se precizează că, în prezent, numai 1% din mediul universitar provine din mediul rural, care este astfel aproape înlăturat de la conducerea ţării şi de la crearea unei clase intelectuale mai robuste.

Aparatul de stat va fi condus pe bază de proiecte politico-sociale, care se vor impune prin valoarea lor teoretică şi practică, şi nu prin calitatea pretinsă a autorilor. Un consiliu naţional de specialişti va selecta aceste proiecte, din care se va constitui un program central de conducere, care va fi votat de naţiune şi va deveni programul unic de guvernare. Guvernul va fi compus din autorii programelor sectoriale aprobate şi va fi compus şi din alte personalităţi certe şi vor fi numiţi de către comitetul naţional, împreună cu un prim-ministru coordonator.

Preşedintele va fi ales şi votat de către popor pe o perioadă de cinci ani şi activitatea lui va fi supravegheată de către consiliul naţional, care între datele alegerilor va avea dreptul de a propune sancţionarea preşedintelui. Pentru aceste considerente, propun ca ideea de partide politice să fie înlocuită cu cea de programe politice, iar selecţia celor cum vor conduce ţara să fie una cu conţinut social-ţărănist-intelectual, care să excludă hoardele de şmecheri şi de pungaşi. Petre Mandea

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite