Pagina Cititorului: Citeşte „Adevărul“ de cinci ani

Ioan Lucaci (75 de ani) citeşte cotidianul „Adevărul" de circa cinci ani, preferându-l celorlalte publicaţii pentru abordarea obiectivă a subiectelor: „Ceea ce-mi place cel mai mult la acest ziar este faptul că mă informează cu privire la tot ce se întâmplă în ţară şi în lume, în general". Orădeanul spune că nu ar schimba nimic la ziarul „Adevărul".

„Am devenit dependent de acest ziar. M-am abonat ca să nu-l caut pe la chioşcuri", recunoaşte, cu zâmbetul pe buze, Ioan Lucaci. Acesta apreciază reportajele cu caracter social şi poveştile de viaţă. Cel mai mult îi plac editorialele semnate de Grigore Cartianu, pe care îl respectă pentru curajul de a încerca să descopere adevărul legat de Revoluţia din 1989. Ioan Lucaci a fost profesor de educaţie tehnologică şi ar vrea ca mass-media să promoveze mai mult activitatea cercetătorilor români. "

Despre moţi, numai de bine

Dacă aţi trecut vreodată de la Abrud spre Câmpeni şi aţi urcat pe firul Arieşului către comuna Avram Iancu sau poate aţi luat-o în cealaltă parte, spre Bucium şi Mogoş, sunt sigură că aţi remarcat nu doar peisajul de o deosebită frumuseţe, dar şi oamenii locului: bărbaţi înalţi, bine făcuţi, cu vorba scurtă şi aspră, mândri şi hotărâţi, şi femeile lor, cuminţi şi sfioase, învăţate cu greul, cu bun-simţ şi respect faţă de ceilalţi. Oameni buni şi harnici, cu frică de Dumnezeu, dar încăpăţânaţi şi mândri, moţii nu se lasă cu una, cu două şi, indiferent ce greutate le stă în cale, găsesc tăria să o depăşească.

Mi-e foarte uşor să scriu aceste rânduri deoarece am crescut acolo, în inima Apusenilor şi, de câte ori am ocazia, mă declar, cu mândrie, „moaţă". Mi-e uşor, aşadar, să înţeleg răbufnirea locuitorilor Abrudului la vestea că Csibi Barna, cel care şi-a bătut joc de imaginea lui Avram Iancu, simbolul Ţării Moţilor, este detaşat la Abrud.

Viaţa nu e uşoară în această parte de ţară, nu a fost niciodată. Oamenii locului au avut de luptat nu doar cu natura aspră, dar şi cu stăpânirile vremelnice şi cu năzuinţele ascunse ale celor pentru care Apusenii au însemnat (şi din păcate încă înseamnă) doar aurul ascuns în adâncuri. Însă, ceea ce i-a făcut să meargă înainte, mereu cu fruntea sus, a fost puternicul sentiment de mândrie că ei, moţii, prin Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu şi atâţia alţii, au participat activ la istorie, au schimbat ceva. Fiecare familie din Ţara Moţilor a jertfit cel puţin un nume pe altarul luptei pentru facerea „României dodoloaţe", iar un gest precum cel făcut de un tânăr, indiferent ce nume poartă el, fără o „identitate" proprie, nu face decât să redeschidă rana adâncă şi dureroasă a moţilor.Lumea s-a schimbat, veţi spune (şi vă dau dreptate), însă cred că ar trebui să avem, dacă nu dragoste şi înţelegere, măcar respect faţă de cei mai „bătrâni". Iar dacă nu ne place locul în care trăim şi „valorile" lui, lumea e mare şi avem de unde alege.

Mihaela Gligor